Se afișează postările cu eticheta Alin Petrache. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alin Petrache. Afișați toate postările

luni, 15 august 2016

Intrăm oare în normalitate?! Alin Petrache, şeful COSR, anunţă că îşi depune mandatul după Jocurile Olimpice de la Rio!

Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a anunţat într-un comunicat publicat în miez de noapte pe site-ul instituţiei pe care o conduce că-şi va depune mandatul după Jocurile Olimpice, anunţă ProSport. Urmează apoi ca Alexandru Dedu să facă un gest de bărbat?!
”După Jocurile Olimpice vom analiza în cadrul Adunării Generale a COSR toată activitatea de pregătire a sportivilor, rezultatele obţinute de fiecare federaţie, de fiecare sportiv şi responsabilitatea ce revine fiecăruia, inclusiv factorilor de conducere, atât din cadrul COSR, cât şi al federaţiilor şi cluburilor sportive. Toată aceasta analiză şi măsurile ce vor fi decise vor fi prezentate transparent, deschis, opiniei publice prin intermediul media.
În calitate de preşedinte al COSR voi face ceea ce am anunţat încă de la începutul anului, îmi voi depune mandatul Adunării Generale pentru ca analiza activităţii să nu fie blocată de niciun considerent ierarhic. Acelaşi lucru îl voi cere vicepreşedintilor COSR şi tuturor membrilor Comitetului Executiv.” a anunţat Alin Petrache.
Cu această ocazie, Alin Petrache a precizat că a revenit în ţară pentru o urgenţă medicală, dar mâine se va întoarce la Rio de Janeiro pentru a fi prezent alături de sportivii care mai au de concurat. Totodată, preşedintele COSR şi-a cerut scuze pentru echipamentul de o calitate îndoilnică.
”Privitor la calitatea slabă, indoielnică a unora dintre echipamentele sportive ale Echipei Olimpice a României, îmi cer scuze în numele meu personal şi al COSR, atât sportivilor care au avut de suferit, cât şi opiniei publice. La întoarcerea în ţară, după Jocurile Olimpice, vom demara o anchetă internă în cadrul COSR pentru a stabili cine se face vinovat şi care sunt măsurile luate, sancţiunile aplicate. Toţi cei vinovaţi vor plăti, indiferent de locul pe care îl ocupă. Vom informa neîntârziat opinia publică de rezultatele anchetei. COSR va pune în continuare la dispoziţia organelor Statului toate datele şi informaţiile solicitate în acest caz”, se arată în comunicatul postat de Alin Petrache pe site-ul COSR.
La Jocurile Olimpice de la Rio se prefigurează cea mai catastrofală  prestaţie a României în ultimii 50 de ani! Bilanţul de azi, de Sfânta Maria Mare, este o medalie de aur, una de argint şi două de bronz, bilanţ care a fost înregistrat pentru ultima dată la ediţia din 1952, desfăşurată la Helsinki. Să nu uităm că sportivii români au avut condiţii de pregătire, diurnă, şi toate cele ca în occident! Sursa Mediafax
Iată şi primele 5 puteri sportive olimpice:

ŢARA            AUR              ARGINT          BRONZ               TOTAL     

1. Statele Unite
                       26                    21                    22                    69       
2. Marea Britanie
                       15                    16                    7                      38       
3. China
                        15                    13                    17                    45       
4. Rusia
                         9                      11                    10                    30       
5. Germania
                          8                      5                      4                     17


                                                                          
                                                                               Cristi SOMEŞAN

marți, 12 februarie 2013

Deputatul maramureşean Călin Matei a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Române de Rugby


  La alegerile din cadrul Federaţiei Române de Rugby, care au avut loc în data de 8 februarie 2013, au participat 79 din cei 83 de membri cu drept de vot. Au lipsit: ACS Şoimii Bucureşti, RC Cugir, CSU Agronomia Bucureşti şi CS Buftea.
        Actualul preşedinte, Alin Petrache a fost reales în funcţia de Preşedinte al FRR cu unanimitate de voturi şi a fost singurul candidat pe această funcţie. De pe lista vicepreşedintilor au lipsit două nume, Istrate Victorel anunţîndu-şi în scris retragerea din cursă şi Pîrţoc Emil, care nefiind prezent în sală a fost eliminat de pe lista candidaţilor.    Candidaţii rămaşi au primit următorul număr de voturi: 1. Borş Pompilie - 72 voturi; 2. Boroi George - 72 voturi; 3. Matei Călin - 58 voturi. Astfel, Pompilie Borş, George Boroi şi Călin Matei (foto) au devenit vicepreşedinţi ai Federaţiei Române de Rugby.
 A urmat alegerea membrilor în Biroul Federal pe o perioadă de patru ani. Marinescu Dan Doru a fost absent şi astfel, eliminat de pe buletinul de vot. La fel şi Călin Matei, ales în funcţia de vicepreşedinte. Candidaţii rămaşi au primit următorul număr de voturi: 1. Dinu Dan - 69 voturi; 2. Frâncu Elena - 55 voturi; 3. Negruţ Cornel - 62 voturi; 4. Popa Mihai Sorin - 53 voturi; 5. Secuianu Dorian Paul - 37 voturi. Primii patru fac parte din Biroul Federal.
Ispas Mihai şi Culeafa Mihai au fost aleşi cu unanimitate de voturi membri în Biroul Federal pe doi ani, reprezentanţi ai echipelor de seniori şi rugby feminin.
Manolache Nicolae a fost ales cu unanimitate de voturi membru în Biroul Federal din partea cluburilor de copii şi juniori.
      În funcţia de membru în Biroul Federal din partea Asociaţiilor Judeţene de Rugby şi Asociaţiei Municipală de Rugby Bucureşti a fost ales Popa Ciprian, cu 4 voturi. Constantin Florian şi-a anunţat retragerea, în plen.
1. Popa Ciprian - 4 voturi; 2. Ghenea Corneliu - 2 voturi; 3. Osatiuc Lucian - 0 voturi; 4. Constantin Florian - 0 voturi.
     Din Biroul Federal vor mai face parte, Secretarul General, Florin Matei, antrenorul federal, Peter Ianusevici şi trezorierul, Sorin Nicula. Bergun Cleopatra şi Iliescu Claudia, reprezentante RC Consult SRL, au fost alese membre în Comisia de Cenzori.
             Felicitările noastre domnule Călin Matei şi succes în noua funcţie dar parcă tot mai mult ne-am bucura dacă echipa noastră de suflet, CSM Ştiinţa Baia Mare va redeveni din nou campioană iar echipa „stejarilor” se va califica la un nou Campionat Mondial, de unde nu am lipsit până acum!

                                                                                     Cristi SOMEŞAN