Se afișează postările cu eticheta Belarus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Belarus. Afișați toate postările

miercuri, 29 ianuarie 2020

Ambasadorul Republicii Belarus a efectuat o nouă vizită în Maramureș



 Marți, 28 ianuarie 2020, în sala de Conferințe M1 a Primăriei Municipiului Baia Mare, Exelența Sa Andrei Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România s-a întâlnit cu reprezentați ai administrației locale și județene dar și cu cei ai mediului de afaceri.
Scopul întâlnirii a fost de a iniția noi parteneriate de cooperare bilaterală între orașe și regiuni din Republica Belarus, pe de o parte și Municipiul Baia Mare și județul Maramureș, pe de altă parte. În acest sens, domeniile de interes ale întâlnirii au fost posibile colaborări într-o plajă largă de domenii, cum ar fi cel economic, turistic, medical, cel al culturii, al educației, al agriculturii, al transportului, al IT-ului etc.
Primarul Cătălin Cherecheș a fost gazda întâlnirii și i-a avut alături pe viceprimarul Băii Mari, Noemi Vida, directorul Vital S.A., Alexandrina Bancoș, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan-Doru Dăncuș, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș și prefectul Județului Maramureș, Nicolae-Silviu Ungur, care a adresat cuvântul de bun venit înaltului oaspete și a mulțumit gazdei pentru inițiativa acestei întâlniri. La eveniment au fost invitați reprezentanți de seamă ai mediului de afaceri maramureșean.
Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan-Doru Dăncuș a precizat că remarcă interesul Excelenței Sale, Andrei Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România, pentru județul nostru, care a mai fost prezent în  Maramureș atât în vizite oficiale, cât și neoficiale. ”Acest lucru mă face să cred că iubește Maramureșul și își dorește o dezvoltare a relațiilor diplomatice cu județul nostru, atât cu mediul de afaceri cât și cu zona instituțională, deoarece aceasta este menirea unei misiuni diplomatice: de consolidare a relațiilor de cooperare bilaterală. Îl felicit pentru atenția pe care o acordă județului nostru și îl asigur că instituția Consiliului Județean va sprijini toate parteneriatele care se vor concretiza în urma acestei întâlniri”, a subliniat vicepreședintele Consiliului Județean.
Andrei Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în România a făcut o prezentare a Republicii Belarus, punând accent pe dezvoltarea învățământului universitar și pe dezvoltarea industriei. Excelența Sa a declarat că România se află pe locul șapte în topul țărilor cu care Republica Belarus desfășoară schimburi economice.
”Principalele exporturi din Belarus către România se concretizează în  tractoare, placaj, lemn furniruit și lemn stratificat, cabluri, benzi împletite și alte articole din fier și oțel, lemn tăiat sau cioplit etc. Importurile principale din Belarus în România sunt mărfuri de diferite tipuri, cum ar fi: mobilier, anvelope, incineratoare, cuptoare, furnale, dispozitive electronice și altele. Valoarea financiară a acestor importuri și exporturi a crescut semnificativ în ultima perioadă. Din acest motiv, consider că este important pentru ambele părți să încurajăm noi parteneriate și mă bucur că la această întâlnire sunt prezenți atât reprezentanți ai administrației locale și județene, cât și ai mediului de afaceri. Voi susține dezvoltarea proiectelor de cooperare atât din domeniile sănătății,culturii și educației, cât și pe cele din domeniile economiei și turismului. Astfel, împreună vom crea produse și servicii de înaltă calitate cu care vom putea concura pe piața europeană,”, a arătat ambasadorul Belarus în România.
La finalul întâlnirii, atât reprezentanții mediului public cât cei ai mediului privat și-au declarat intenția pentru demararea proiectelor bilaterale în plan economic și industrial, manifestând un interes deosebit pentru propunerile de schimb de experiență și knowhow.
                                                                                                                        CJMM

marți, 17 iulie 2018

Maradona are un loc de muncă, în Belarus!



Diego Armando Maradona (57 de ani) a ajuns în Belarus şi şi-a luat în primire noul rol de preşedinte al clubului Dinamo Brest, cu care a semnat un contract pe trei ani.
El Pibe de Oro, ultima oară la divizionara secundă din Emiratele Arabe Unite, Al Fujairah, şi-a petrecut vara la Campionatul Mondial din Rusia, unde a făcut spectacol în tribune prin gesturile sale care l-au adus până în pragul epuizării. Dar Maradona e acum pregătit pentru o nouă provocare în cariera sa, dar, de această dată, din punct de vedere administrativ.
Fostul internaţional argentinian a lăsat munca de pe gazon pentru un birou al clubului Dinamo Brest şi va avea o misiune dificilă pentru a redresa echipa. În acest moment, noua echipă a lui Maradona e doar pe locul şase în clasament: "Îmi aduc foarte bine aminte de Fidel Castro, Chavez, Kadhafi, îl cunosc şi pe Putin, dar acum îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko (n.r. – preşedintele Belarusului). Sper că va fi fanul nostru", a declarat Maradona.
                                                                                                       C.S.


joi, 8 octombrie 2015

Scriitoarea Svetlana Alexievici (Belarus) - premiul Nobel pentru Literatura 2015

Scriitoarea si ziarista Svetlana Alexievici, din Belarus, a primit premiul  Nobel pentru Literatura, pentru opera sa "polifonica, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra", potrivit juriului, anunta AFP.
Svetlana Alexievici are 67 de ani si s-a nascut in URSS. "Tocmai am vorbit cu ea. A zis un singur cuvant: Fantastic!", a declarat la televiziunea publica SVT secretara permanenta a Academiei suedeze, Sara Danius.
"Este un mare scriitor care a gasit noi cai in literatura", a adaugat Sara Danius.
Favorita de mai multi ani, Svetlana Alexievici este autoarea unor carti impresionante despre catastrofa de la Cerbnobil sau razboiul din Afganistan, interzise in tara sa, care nu ii iarta portretul unui "homo sovieticus" incapabil sa fie liber. 
Opera sa, compusa pe baza unor multiple marturii culese cu rabdare, este tradusa in mai multe limbi si publicata in toata lumea.
In 2013, a primit prestigiosul premiu german pentru Pace la salonul cartii din Frankfurt.

In 2014, premiul de o milioane de coroane (circa 860.000 de euro) a fost castigat de romancierul francez Patrick Modiano. Sursa HotNews.ro