Se afișează postările cu eticheta Borșa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Borșa. Afișați toate postările

marți, 21 decembrie 2021

A fost inaugurată pârtia olimpică de schi de la Borșa

 


Proiectul pârtiei olimpice și telegondolei de la Borșa a fost finalizat, iar astăzi, 20 decembrie a avut loc inaugurarea acestuia.

”Acest obiectiv de investiții reprezintă cel mai important proiect în domeniul turistic la ora actuală în România și face parte din Planul de dezvoltare a județului pe care l-am prezentat maramureșenilor, – spune Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Proiectul, în valoare de 90 de milioane de lei, a fost susținut și finanțat de guvernele PNL, în 2020 fiind alocate 21 de milioane de lei, iar anul acesta 62 de milioane de lei. De asemenea, și Consiliul Județean Maramureș a susținut cofinanțarea acestui proiect important pentru turismul maramureșean.

”Acest proiect important pentru Maramureș l-am susținut încă din perioada în care am fost secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim Ministrului, deoarece consider că dezvoltarea infrastructurii de turism în județul nostru reprezintă unul din pilonii dezvoltării economice a Maramureșului, alături de dezvoltarea infrastructurii de transport, a sistemului de sănătate și realizarea de parcuri industriale.

 Telegondola de la Borșa are 2,6 km, cu o capacitate de 1.800 persoane/oră, iar pârtiile o capacitate de 5-7.000 de schiori. Aceasta leagă complexul turistic de vechea pârtie olimpică de schi. Sunt date în folosință două noi pârtii – o pârtie roșie cu instalație de nocturnă, în lungime de 3 km și una albastră în lungime de 4 km. Ambele sunt acoperite cu tunuri de zăpadă artificială, formată din apa unui lac cu acumulare artificială.

Așadar, invit toți iubitorii sporturilor de iarnă să vină la Borșa și să se bucure de zăpada numai bună de schiat pe cea mai modernă pârtie din România,” – a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

”În calitate de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene am susținut în 2020, la nivelul guvernului, finanțarea pentru această investiție și, împreună cu Ionel Bogdan, care ocupa atunci funcția de secretar de stat în Cancelaria Prim Ministrului, am mers pe teren la Borșa, am discutat cu autoritățile locale și am făcut demersuri pentru ca executivul să dea bani pentru acest proiect important pentru dezvoltarea Maramureșului”, – a declarat Călin Bota, deputat PNL de Maramureș.

                                                                               CJMM

duminică, 3 martie 2019

Consiliul Județean Maramureș, partener al orașului Borșa în organizarea ”Serbărilor Zăpezii”


 În cadrul ședinței Consiliului Județean Maramureș de miercuri, 27 februarie 2019, întrunire condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, aleșii județeni au votat pentru aprobarea încheierii unui acord de cooperare între Consiliul Județean Maramureș și unitatea administrativ-teritorială Borșa, pentru realizarea în comun a evenimentului ”Serbările Zăpezii”.
”Județul Maramureș este una dintre destinațiile turistice cele mai populare din România, pentru care optează foarte mulți turiști din țară și din străinătate. Prin prisma ofertei sale extrem de bogate și autentice, care cuprinde atât obiective de patrimoniu natural cât și cultural unice în România, județul nostru reușește să atragă un număr tot mai mare de vizitatori pe tot parcursul anului, dar în special iarnă. Consiliul Județean are ca scop, potrivit competențelor sale, și realizarea cadrului necesar promovării culturii tradiționale maramureșene, prin organizarea evenimentelor culturale.

                                                                                                  CJMM


duminică, 22 aprilie 2018

Peste 16 milioane de lei alocă Guvernul României orașului Borșa, pe PNDL2



 Orașul Borșa a obținut o finanțare de 16.481.134,00 lei din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru realizarea obiectivului de investiții ”Colector principal de colectare a apei uzate menajere și stație de epurare în orașul Borșa”. Valoarea totală a investiției este de 16.990.859 de lei, iar la semnarea contractului, în cadrul ședinței de Consiliu Local Borșa, a fost invitat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Șeful administrației județene a mulțumit reprezentanților orașului Borșa pentru deschiderea pe care o arată la fiecare vizită, subliniind și buna relație de colaborare care există între Consiliul Județean Maramureș și administrația locală din Borșa, condusă de primarul Sorin Ion Timiș. ”M-am bucurat să fiu din nou alături de reprezentanții borșenilor în Consiliul Local și să le prezint proiectele pe care instituția județeană le are în vedere în viitorul apropiat. Am vorbit despre reabilitarea DJ 186 pe Valea Izei, proiect care a obținut o finanțare certă de 116 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua.
Totodată, am discutat și despre proiectul de reabilitare a DJ 187 pe Valea Ruscovei, unde există, de asemenea, o finanțare prin PNDL2, în sumă de peste 60 milioane de lei. Ambele proiecte au ca termen de începere a lucrarilor primăvara anului 2019 și reprezintă obiective majore pentru infrastructura rutieră locală”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
O altă temă abordată în cadrul ședinței Consiliului Local din Borșa a făcut referire la magistrala de gaz și apoi distribuția gazelor către populație, proiect a cărui execuție ar putea începe în anul 2019, după finalizarea procedurilor locale de constituire a unui ADI dedicat. Șeful administrației județene a amintit și de acumularea de la Runcu, un alt obiectiv care va beneficia de atenția Consiliului Județean pentru a se accelera finalizarea lucrărilor prin alocări financiare serioase pentru următorii trei - patru ani.
”Toate acestea se adaugă proiectelor locale ale administrației din Borșa privind în mod special investiții pentru dezvoltarea zonei turistice (telegondola, domeniul schiabil și facilități noi de cazare), dar și investiții în infrastructura edilitară locală. Un alt subiect pe care l-am abordat a fost cel privind trecerea Spitalului din Borșa, din subordinea Ministerului Sănătății către Consiliul Județean, pentru a încerca realizarea unor investiții serioase privind creșterea calității serviciilor medicale, așa cum se întâmplă la spitalele din Baia Mare. Am avut o discuție aplicată cu consilierii locali despre proiectele din Borșa și m-am bucurat să văd că avem viziuni comune și, totodată, că există o anumită stare de mulțumire față de eforturile Consiliului Județean de a ajuta comunitatea locală”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Sorin Ion Timiș: Borșa va derula proiecte de aproximativ 40 de milioane de euro

Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș a declarat că fiecare vizită a președintelui Consiliului Județean este primită cu deschidere de aleșii locali, dar cele mai plăcute sunt vizitele de lucru care aduc cu ele și contracte de finanțare. Pe lângă acest nou proiect finanțat prin PNDL2, în sumă de peste 16 milioane de lei, orașul Borșa are multe alte proiecte în derulare, fapt care dovedește seriozitatea și implicarea reprezentanților administrației locale în comunitate.
”Avem în lucru, în prezent, reabilitarea și anveloparea mai multor blocuri, unde există contracte semnate pe fonduri E.U. 2014 – 2020. Este situația blocului A5, scara A, de pe strada Floare De Colț, cu o valoare totală a investiției de 54.436 euro, a blocului nr.4 de pe  strada Independenței, unde valoare totală a investiției este de 57.198 euro, dar și a blocului A6-A8, situat pe Aleea Tineretului, cu o finațare de 213.013 euro.Tot pe Fonduri E.U. 2014-2020 – POCU am obținut o finanțare de 864.942 euro pentru proiectul Edu @1000 – Șanse la un viitor mai bun pentru 1000 de copii, contract care a fost semnat”, a declarat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.
Prin finanțare de la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL1, continuă asfaltările în cartierul Pietroasa, valoarea totală a investiției fiind de 1.815.926 euro, iar pe PNDL2 a fost semnat contractul privind construirea rețelei magistrale de canalizare și stației de epurare, în sumă de 3.693.665 euro. Pentru extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică în Pasul Prislop, Știol și Runcul Știol a fost semnat un contract de finanțare prin fonduri de la furnizorul de electricitate național, valoarea totală a investitie fiind de 1 milion de euro. Pe Fonduri Transfrontaliere, administrația locală din Borșa a depus un proiect privind construirea de refugii Salvamont și dotare cu echipament a Serviciului Public Salvamont, valoarea totală a investiției fiind de 1.293.492 euro. Un alt proiect depus spre finanțare pe Fonduri E.U. 2014-2020 – POR Axa 7.1, face referire la construirea de terase belvedere, un refugiu montan și refugiu salvamont, valoarea totală a investiției fiind de  1.497.964 euro.
”Avem în lucru două proiecte depuse spre finanțare prin Fonduri E.U. 2014-2020 –POR Axa 10 și Axa 13. Este vorba despre reabilitarea, înlocuirea șarpantei și refațadizarea clădirii Școlii Nr. 9, Corpul B, unde avem parter plus două etaje, valoarea totală a investiției fiind de 2.500.000 de euro și proiectul de construire a unei grădinițe și creșe de copii, a podurilor peste străzile Rodnei și Lazuci, dar și varianta ocolitoare DC8, unde valoarea totală a investiției este de 4.500.000 de lei. Prin Masterplanul de turism prin Ministerul Turismului avem un proiect în lucru de construire telegondolă, parcare etajată și pârtie de schi, valoarea totală a investiției fiind de 21.949.925 euro, dar și o finanțare prin system leasing privind modernizarea iluminatului public, unde valoarea investiției este de 500.000 de euro. Totalul finanțărilor pentru proiectele aflate în derulare sau depuse spre finanțare în orașul Borșa se ridică la suma de 39.940.561 de euro”, a declarat edilul din Borșa, Sorin Ion Timiș.


                                                                          CJMM

joi, 6 aprilie 2017

Lucrări de reparații pe Strada Negoiescu din Borșa


În urma inundațiilor din vara anului 2016 din orașul Borșa, au fost primite sume de bani prin două hotărâri de Guvern. Prefectul Sebastian Mihai Lupuț s-a deplasat miercuri, 5 aprilie, în Borșa pentru a constata stadiul lucrărilor de reabilitare pe cursul de apă Valea Negoiescu. Până în acest moment, s-au executat lucrări de îndiguire pe partea stângă a văii și s-a asigurat accesul la proprietățile oamenilor prin podețe, urmând să se execute lucrări pe partea dreaptă și pragurile de fund. După finalizarea lucrărilor de îndiguire, Primăria Borșa va realiza lucrări de reparație prin asfaltare și pietruire a Străzii Negoiescu, drum distrus în urma inundațiilor din 2016.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș