CINE ESTE EMINESCU?
Eminescu este dorul
de-a ne risipi prin muguri...
stâlp sprijinitor de ceruri,
viața flăcării din
ruguri...
este ploaia ce descântă
făcătura din semințe,
gândul lui cutremur plopii,
iscă focuri și dorințe
Când strunește a lui
liră
lacu-ntreg se-nfiorează
unduind o barcă-n cercuri...
cerbii se opresc... să vază.
Se-aud șoapte de
iubire
prin frinzișuri și
prin ierburi,
stele mii se-aruncă-n mare
ori se leagă de
catarguri.
Luna stă pe loc... se miră!
-Cine-o fi ăst mândru june
cu-a sa frunte ce lumină
peste ochi-i de tăciune...?
Ca-ntr-o sfântă călimară
el ș- înmoaie pana-n suflet
înfierând mișei și fameni
pentru-a lumii-
amărăciune.
Înfingâdu-și versu-n
carnea-i
hărăzită spre ocară
el azvârle-n gheara vremii
o iubire infinită
caldă, fragedă și
clară.
Și când singur se-ncoronă
cu-al durerii tragic
nimb
numai fratele său codrul
îl primește și-l alint.