Se afișează postările cu eticheta Centrul de Zi ” Bunești. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Centrul de Zi ” Bunești. Afișați toate postările

vineri, 16 octombrie 2026

Încredere, prietenie și șanse oferite copiilor la ,, Centrul de Zi ” Bunești

Situată la doar 23 km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul Horezului, pe vremuri cu multe hanuri şi biserici, comuna Bunești este una dintre cele mai frumoase localități din mediul rural românesc iar în ultimii 10 ani, autoritățile locale au folosit bani europeni şi bani guvernamentali pentru a o aduce la standarde moderne. Primar din 1996, domnul Viorel Radi conduce administrația locală de aproape 30 de ani. „Am început în 1997 cu apă și canalizare, iar de atunci am continuat cu investiții necesare. Azi, drumurile comunale sunt reasfaltate, școlile  sunt modernizate,  grădinițele construite din temelii, rețeaua de gaze este în desfășurare”, afirma domnul primar Viorel Radi într-un  interviu acordat în luna ianuarie, 2025,  doamnei Claudia Șchiopu. Și tot la Bunești, funcționează cu rezultate foarte bune, proiecte naționale și de curând internaționale, una dintre cele mai frumoase și moderne biblioteci vâlcene. Doamna bibliotecară Iuliana Radi, și-a pus toată priceperea și dăruirea în slujba cetățenilor comunei, oferind tinerilor din localitate posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod creativ, într-un spațiu frumos amenajat și dotat cu aparatură modernă, de calitate. De asemenea, cunoscând nevoile și necazurile locuitorilor, a militat împreună cu autoritățile locale pentru construirea unui ,, Centru de Zi pentru copiii din Bunești”. Prin zâmbetele sincere și prin sclipirea ochilor de ființe pure, copiii sunt o minune în viața oricărui om. „Viața este o flacără ce se stinge totdeauna, dar recapătă scânteie ori de câte ori se naște un copil.” – George Bernard Shaw. De curând această mare investiție a prins viață. Din primele postări de pe pagina de Facebook aflăm…,, Fiecare copil merită să fie ascultat, încurajat și sprijinit să își descopere propriul potențial.

Cu această convingere am pornit la drum și ne dorim ca,, Centrul de Zi ”  Bunești să devină mai mult decât un spațiu dedicat activităților educative și recreative. Ne dorim să fie un loc al încrederii, al prieteniei și al șanselor oferite copiilor care au nevoie de sprijin.

Prin activități educative, consiliere, socializare și colaborare cu familiile, ne propunem să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la prevenirea situațiilor dificile cu care aceștia se pot confrunta.

Credem că fiecare progres, oricât de mic, contează. Că fiecare copil are propriul ritm, propriile nevoi și propriile visuri. Iar uneori, o încurajare, puțină răbdare și un om care crede în el pot face o diferență uriașă.

Pe această pagină vom împărtăși informații despre serviciile oferite, activitățile desfășurate, inițiativele noastre și momentele frumoase care ne aduc împreună.

Vă invităm să ne urmăriți și să fiți alături de noi!

Pentru că o comunitate care are grijă de copiii săi investește, de fapt, în propriul viitor.

Un loc pentru sprijin, încredere și speranță! ”

Joi, 15 octombrie 2026, am mers să vizitez Centrul de la Bunești. În timp ce adimram frumoasa locație, ni s-a alăturat Mihai Ghebrea, președintele  Asociației Ofanilor din Casele de Copii Vâlcea. Era foarte încântat pentru că primise de la Editură primele exemplare din cartea sa autobiografică, intitulată ,, Camera cu ferestre în tavan”. L-am felicitat și el a oferit în dar domnului primar Viorel Radi, care ne ecplica cum s-a realizat centrul, un exemplar din cartea pe care o va lansa în curând la Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul”  Vâlcea .

Colaborarea pe plan cultural și social cu doamna Iuliana Radi de-a lungul anilor mi-a adus mari satisfacți, am publicat mai multe cărți împreună , am fost martoră la înființarea Muzeului  Satului  din localitate, tinerii participanți la proiectele realizate la Biblioteca Publică din Bunești au obținut numeroase premii județene și naționale. Acum, prin acest ,, Centru de Zi ” , copiii din Bunești au mai multe șanse pentru a-și creea un viitor frumos, luminos. Centrul beneficiază de sprijinul valoros a şase voluntare dedicate: Ana Maria Popa, Ana Udroiu, Cristina Beleţ, Cristiana Bratu, Gabriela Balaban şi Adelina Chesoiu. Prezenţa lor activă asigură desfăşurarea optimă a programelor de lectură şi a atelierelor practice, oferind copiilor modele demne de urmat. „Acest spaţiu nu reprezintă doar zidurile unei instituţii, ci o promisiune fermă adresată fiecărui copil din comunitatea noastră. Ne-am asumat misiunea de a preschimba vulnerabilitatea în putere, transformând totodată educaţia într-un parcurs accesibil şi atractiv. Alături de echipa de voluntare care s-au raliat cauzei noastre, parteneriatul strâns cu părinţii şi solidaritatea localnicilor rămân pilonii pe care înălţăm o adevărată plasă de siguranţă pentru cei aflaţi în dificultate.” - a declarat Iuliana Radi, coordonator de proiect, într-un interviu acordat domnului Iulian Popescu. ,, Centrul de Zi ” de la Bunești este un loc de vis, un colț de rai, este,, raiul din sufletele copiilor care își croiesc un viitor aici "!

Zenovia  Zamfir