Marea Neagră arde frecvent la cîțiva kilometri de plajele noastre. Luna trecută, șapte nave au fost lovite lîngă România și Bulgaria. Una dintre ele chiar la marginea apelor noastre. Două petroliere au luat foc în largul litoralului, iar șapte marinari au dispărut. Acum armatorii se tem să-și mai trimită vapoarele la Constanța. Unii refuză cursele, fără negociere. Alții cer mai mulți bani. Prețul asigurările crește și el, făcînd transportul pe apă aproape prohibitiv. Așa încît, grînele, pîinea și multe alte produse devin mai scumpe.
În plus, atacurile frecvente cu drone în zona
economică exclusivă, în care se află și exploatarea de gaze naturale de la
Neptun Deep, pun în dificultate extragerea de gaze și amenință cu creșterea de
prețuri și la gaze.
Navele
civile, ținte ale țărilor beligerante
Lloyd’s List, biblia transportului maritim, constată
că armatorii nu se mai întreabă cît costă să intre în Marea Neagră, ci dacă mai
merită să intre. Unii proprietari de nave refuză cererile de a intra în
porturile românești și bulgărești. Alții ridică prețurile înainte să-și trimită
navele la Constanța. Gigantul francez CMA CGM a anunțat că, de la 9 noiembrie,
adaugă o suprataxă de risc de război de 35 de dolari pentru fiecare container
care pleacă ori vine în porturile Mării Negre. Pare puțin, dar nu este ș
înseamnă că piața a reclasificat apele de la țărmul nostru drept zonă de
război.
Sînt motive suficiente pentru asta. Numai în
octombrie, șapte nave comerciale au fost lovite în apropierea României și a
Bulgariei. Pe 23 octombrie, una a fost atinsă chiar la marginea apelor noastre
teritoriale. Două petroliere au luat foc în largul litoralului românesc, iar
șapte marinari au fost dați dispăruți. Analiștii militari occidentali nu au
dubii că e mîna Rusiei, care a atacat cu drone navale. Ucraina, la rîndul ei,
lovește nave legate de comerțul rusesc. Fiecare tabără își are dreptatea ei (și
propagandiștii ei, care ne-o explică zilnic), dar rezultatul este același:
navele civile au devenit ținte, iar marea noastră, cîmp de luptă.
Va
fi blocată Marea Neagră?
Nu așa cum ne-am putea închipui, căci nimeni nu
întinde un lanț peste Bosfor. Dar există riscul limitării pînă la dispariție a
transporturilor pe Marea Neagră, pentru o vreme. Pentru că o blocadă modernă nu
are nevoie de mijloace fizice. Ajunge ca asigurătorii să urce suficient de mult
primele, armatorii să ocolească zona, iar mărfurile să-și caute alt drum. S-a
mai întîmplat prin alte părți.
În anii ’80, în „războiul tancurilor” din Golful
Persic, atacurile asupra petrolierelor au făcut asigurările să explodeze, pînă
cînd americanii au fost nevoiți să escorteze ei înșiși navele.
Mai deunăzi, după atacurile houthiților din Marea
Roșie, cargourile au ocolit Africa, iar Egiptul a pierdut mai mult de jumătate
din veniturile Canalului Suez. Fără ca vreun port egiptean să fie închis vreo
zi.
Pentru România, miza e uriașă. Constanța e poarta
noastră principală spre lume și cel mai mare port la Marea Neagră. Pe aici
pleacă grînele. În larg, proiectul Neptun Deep ar trebui să facă din țara
noastră, de anul viitor, cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.
În august, o dronă navală a dat tîrcoale zonei.
Dacă transportul devine prea scump, plătim tot noi:
fermierul care își vinde grîul mai ieftin, consumatorul care cumpără totul mai
scump, portul care pierde clienți în favoarea altora.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)
anunță avioane de patrulare maritimă, radare și drone pe flancul estic. Bine că
le trimite. Numai că avioanele de patrulare văd atacul, nu-l opresc. Iar o mare
supravegheată nu este totuna cu o mare sigură.
Ce
are de făcut România
Mai întîi, să-și apere apele teritoriale și zona
economică exclusivă ca pe un teritoriu național, pentru că exact asta sînt.
Fără să aștepte ca alții s-o facă în locul ei.
Apoi, să ceară la Bruxelles un mecanism european de
garantare a asigurărilor pentru navele care vin în porturile Uniunii. Ucraina a
avut un asemenea mecanism pentru coridorul ei. Porturile unui stat membru al
Uniunii Europene și al NATO merită măcar atît.
În al treilea rînd, să sprijine inițiativele pentru
un armistițiu maritim, pe care le cer deja Turcia, Egiptul și India. Interesul
nostru nu este ca marea să ardă în favoarea uneia sau alteia dintre tabere, ci,
dimpotrivă, să fie un loc sigur pentru ca economia să nu sufere.
Securitatea transportului în Marea Neagră trebuie
tratată la Bruxelles ca problemă de securitate energetică și alimentară a
întregii Uniuni, nu ca o grijă provincială a României și Bulgariei. Cine crede
că războiul de pe mare e treaba altora va afla curînd, din factura la pîine și
la gaze, că nu e așa.
Claudiu
Târziu (ACT)









