Se afișează postările cu eticheta Cupşeni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cupşeni. Afișați toate postările

luni, 6 iunie 2016

Comunicat de presă - senator Marius Sorin BOTA

06.06.2016
  Victoria PSD în Maramureş ne îndeamnă la responsabilitate

Senatorul Marius Sorin Bota salută victoria PSD în Maramureş şi îi felicită pe candidaţii partidului pentru victorie şi pentru o campanie electorală curată şi onestă.
„Pot să declar că PSD a făcut o treabă bună la aceste alegeri locale în Maramureş, mai ales prin câştigarea alegerilor în Ţara Lăpuşului la Cupseni, unde după atâta timp Primăria redevine „roșie”, chiar dacă orașul încă mai așteaptă alegerile din toamnă. De asemenea, la Primăria Cicârlău am câştigat o bătălie importantă împotriva „Generalului” PDL-PNL. Desigur că, per ansamblu, se putea şi mai bine, însă prin muncă în folosul cetăţeanului şi prin proiecte care să aducă bunăstarea în rândul cetăţenilor, la viitoarele alegeri vom putea să ne mândrim cu rezultate şi mai bune.
Aceste rezultate ne îndeamnă la responsabilitate. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul comunității vreau ca în următorii 4 ani toate proiectele propuse de candidaţii noştri să fie duse la îndeplinire”, a declarat senatorul PSD.

         
         
                                         Cabinetul senatorulu

Scrisoare de mulţumire adresată celor din Cupşeni de primarul Lucia BUTCURE

Dragii mei dragi, dragi prieteni,

Emoțiile mă copleșesc în acest moment, victoria din această zi istorică m-a lăsat fără cuvinte. Victorie pe care v-o datorez vouă, tuturor celor care ați crezut in programul meu, în mine și în consilierii pe care i-am propus pentru Consiliul Local Cupșeni.
Mă înclin în fața voastră, dragi prieteni, mă înclin și vă mulțumesc. Vă mulțumesc fiindcă alte cuvinte nu găsesc în acest moment, însă vă mulțumesc din adâncul sufletului și vreau să știți că toți vă bucurați de recunoștința mea. Toți cei care m-ați votat… și toți cei care nu m-ați votat. Îmi iau angajamentul, în fața voastră, că voi face tot ce este necesar să nu îi dezamăgesc pe niciunul dintre cei care m-au investit cu încredere, așa cum îmi iau angajamentul că voi încerca să vă conving și pe voi, cei care nu m-ați votat.
Alături de consilierii PSD și de conducerea județeană a partidului și a județului, avem un plan ambițios pentru comuna Cupșeni, un plan care va schimba fața comunei noastre.
Îmi voi onora toate promisiunile făcute și, împreună cu voi, prieteni dragi, vom schimba fața comunei Cupșeni.
Acesta a fost sloganul meu și aceasta este dorința mea cea mai acerbă. Ca, alături de voi și împreună cu fiecare dintre domniile voastre, să facem mai mult și mai bine pentru Cupșeni.
Sunt năpădită de emoții și îmi găsesc greu cuvintele. Am să vă rog să mă iertați că nu pot să vă spun mai multe în această seară, însă de mâine, după ce va trece acest sentiment de bucurie deplină, mă voi apuca de treabă.
Prieteni dragi, sunteți minunați. Sunteți deosebiți și vă mulțumesc că mi-ați acordat încrederea voastră. Și voi duce la îndeplinire fiecare promisiune pentru a păstra tradițiile, pentru a respecta valorile și pentru a avea un viitor mai bun, fiecare dintre noi.
Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc din suflet pentru această zi, pentru această victorie care este a noastră, a tuturor!
Astăzi, în această seară, vom sărbători victoria, iar odată investită în funcția de primar, ne vom apuca de treabă, împreună. Fiindcă ”ÎMPREUNĂ SCHIMBĂM FAȚA COMUNEI CUPȘENI!”
Vă mulțumesc din inimă,

                                    Al dumneavoastră prieten și primar ales,
                                                       Lucia Butcure