Se afișează postările cu eticheta Dumitru Chican. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumitru Chican. Afișați toate postările

luni, 23 ianuarie 2023

Ambasadorul și Maramureșul

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

Am fost și sunt fascinat de diplomație! Deoarece face referire la desfășurarea relațiilor internaționale. Are ceremonii, negocieri clandestine, confidențe, dar și opinii sugerate discret marelui public. Memoriile diplomaților sunt o desfătare pentru mine. Am avut șansa să stau în preajma unor diplomați cu rosturi importante în viața țării. Cel care mi-a luminat multe mistere din această activitate a fost Excelența Sa, ambasadorul Dumitru Chican. Cu o experiență de anvergură în lumea arabă. Absolvent de Limbă, literatură și civilizație arabă și islamică al Universității din București. A făcut cursuri de specializare în Egipt și alte cursuri universitare în domeniul relațiilor politice, economice și diplomatice. Diplomat, interpret, emisar prezidențial și ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentând România în mai multe state arabe, fără a da uitării aplecarea spre cunoaștere prin cuvântul scris.

A comentat cu aplicare și inteligență profesională lumea arabă, așezând experiența sa în mai multe volume, colaborând cu studii și articole despre orientalistică și islamism în publicații din țară și străinătate. Un palmares diplomatic impresionant, în care a dovedit înțelepciune și toleranță, calități necesare pentru a evita capcane ce trebuie anticipate și evitate. A făcut multe traduceri din limba română în limba arabă. De la Nichita Stănescu și alți poeți români, la autori maramureșeni. L-am cunoscut în Maramureș. Mai precis la Editura Proema, care și-a legat numele de multe dintre cărțile lui fundamentale. Dorința de cunoaștere, curiozitatea științifică, spiritul scormonitor și acribia documentării au făcut din ambasadorul Dumitru Chican un autor cu o solidă capacitate de analiză și sinteză, demonstrând conexiuni inteligente, având și un redutabil dar speculativ.

Excelența Sa și-a perindat o bună parte din operă prin Editura băimăreană Proema, care a fost generoasă și inspirată cu autorul, așa că am fost aproape de scrierile Dumisale. S-a dovedit a fi un bun cunoscător al literaturii arabe din care a tradus autori care fac cinste acestei lumi mai puțin cunoscută prin dimensiunea spirituală actuală. Editura Proema a fondat, în colaborare cu finul intelectual Dumitru Chican, o colecție de anvergură, numită Biblioteca Arabă. Remarcabilă și cu mare impact în cultura română rămâne integrala Khalil Gibran, scriitorul libanez de notorietate, tălmăcit admirabil de Dumitru Chican. Care a scris și un aplicat studiu comparativ, repere biografice și note. Valoarea literară a acestui mare scriitor, în peisajul literaturii române, pot spune, că a plecat din Maramureș prin girul editurii băimărene și traducerea făcută de cărturarul – ambasador.

Apariția acestei lucrări reprezintă și un omagiu unui mare scriitor libanez, o exprimare clară de apreciere față de inestimabilul tezaur de cultură, civilizație și umanism al lumii arabo-islamice. Sub aceeași siglă a apărut și traducerea din poetul sirian Adonis, cel mai important poet modernist în viață al literaturii arabe. Numărul cărților-emblemă ieșite din inteligența acestui intelectual și diplomat este mult mai mare. Este chiar o mică bibliotecă, răspândită în lumea românească, în lumea arabă. Prietenul nostru Alexandru Peterliceanu, cu distinsa lui familie, a dus acest mesaj scris la întruniri internaționale din țări arabe, a stârnit interesul ambasadelor, al diplomaților, pentru truda editurii în care era, și rămâne far, omul de mare energie intelectuală, Dumitru Chican.

Da, un ambasador care a făcut cunoscut Maramureșul în lumea arabă, și nu numai, având legăturile trainice culturale și de admirație pentru prestigioasa editură. Cărțile cu semnătura lui Dumitru Chican au trezit aprecierea marilor târguri de profil. Așa el a obținut Premiul Târgului Internațional de Carte de la Dubai și Premiul Festivalului Internațional de Poezie Nichita Stănescu de la Ploiești. Aici, confratele nostru craiovean Dan Lupescu l-a numit pe Excelența Sa, un Cantemir în lumea arabă. Eu, care cunosc în mare parte opera și mai ales anvergura diplomatică a domnului Chican, spun că Dan Lupescu nu a exagerat cu nimic. Ambasadorul legat profund de Maramureș este și un admirabil memorialist. Ne-a dezvăluit și ne-a reamintit un adevăr devenit truism, acela că prin vreme, de la tiparnița lui Brâncoveanu, dăruită Alepului sirian, relațiile României cu Orientul arab au beneficiat de trăinicie, diversitate și rodnicie.

Din cărțile Dumisale am aflat cum a început Primăvara arabă, adică jocul de domino în Orientul Apropiat. Sau despre noul Orient Mijlociu, între primăvara arabă și haosul constructiv. Nu uit a spune că ambasadorul rămâne și un admirabil poet. Mi-l amintesc, când la Târgurile de carte, unde am avut ocazia să particip, în jurul Dumisale aduna scriitori și diplomați din spațiul arab. Un om admirabil, despre care, din aceste zile, vom vorbi la timpul trecut. S-a săvârșit din viața la începutul anului, când ar fi împlinit 75 de ani. Dar ne-ați lăsat cărțile, Excelență!

vineri, 8 noiembrie 2013

...se întâmplă la BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „Petre Dulfu” BAIA MARE - săptămâna 11-16 noiembrie



  • Luni, 11 noiembrie 2013
ora 17, Sala de conferințe
Va avea loc seminarul „Serile prieteniei”,organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR – Filiala Baia Mare. Parteneri în cadrul proiectului sunt Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.
Program:
Cuvânt de deschidere
Vizionarea unui film educativ
Prezentarea ASCOR Baia Mare, mediul propice dezvoltării unor îndelungate și rodnice prietenii.

  • Marți, 12 noiembrie 2013
ora 12, Sala de conferințe
„Punte între sentimente - Sub semnul prieteniei româno-irakiene”
Editura Proema Baia Mare și Asociația Nord pentru Integrare și Cooperare lansează pentru dumneavoastră, în prezența Excelenței Sale, Omer Ahmed Karim Berzinji, Ambasadorul Irakului la București și a oficialităților județului Maramureș următoarele titluri din colecția Biblioteca arabă: Punte între sentimente: antologie bilingvă româno-arabă; Primăvara arabă sau chipurile lui Janus; Mic lexicon al Orientului Mijlociu; Iisus, Fiul Omului (autor Khalil Gibran), toate acestea purtând semnătura autorului, antologatorului, traducătorului Ambasador prof. Dumitru Chican.
ora 12, Sala Maramureș
Inspectoratul Școlar Maramureș în colaborare cu Consiliul Județean al Elevilor și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează Alegeri în Consiliul Județean al Elevilor.
ora 13, Salonul Artelor
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” vă invită la lansarea Documentarului bio-bibliografic aniversar: Traian Moldovan – 75. Cu această ocazie va avea loc și vernisajul expoziției de sculptură intitulată „Însemne memoriale” a maestrului Traian Moldovan.
ora 17, Sala de conferințe
Va avea loc seminarul „Serile prieteniei”,organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR – Filiala Baia Mare. Parteneri în cadrul proiectului sunt Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.
  • Miercuri, 13 noiembrie
ora 17, Sala de conferințe
Va avea loc seminarul „Serile prieteniei”,organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR – Filiala Baia Mare. Parteneri în cadrul proiectului sunt Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.

  • Joi, 14 noiembrie 2013
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea documentarului biobibliografic „Preoteasa Victoria Berbecar – o artistă a neuitării: volum aniversar la împlinirea vârstei de 70 de ani”. Cu această ocazie va avea loc și vernisajul unei expoziții de covoare maramureșene lucrate manual în culori naturale și motive populare de către Victoria Berbecar.
ora 17, Sala de conferințe
Electro Sistem SRL Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Județeană organizează lansarea albumului: Omul și orașul. Poveste vie din Baia Mare. În cadrul evenimentului va avea loc și vernisajul unei expoziții de fotografie care va fi amplasată în holul mare al bibliotecii.

ora 17, Salonul Artelor
Va avea loc seminarul „Serile prieteniei”,organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – ASCOR – Filiala Baia Mare. Parteneri în cadrul proiectului sunt Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.


Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com