George Scarlat: Cum ne-a împins Ursula pe scări

Comisia Europeană parcă este un traficant care vinde droguri copiilor și la început le dă gratis, iar după ce îi face dependenți, începe să-i strângă cu ușa.

Prin tratatul european statele membre UE sunt obligate să nu aibă deficite bugetare mai mari de 3% din Produsul Intern Brut (PIB) anual. Unele state mari, ca Franța sau Italia mai depășeau nesancționate acest prag, dar se știe că dreptatea nu e pentru căței.

În anul 2019 deficitul bugetar al României era de 4,6% și datoria externă, din care se finanțează acest deficit era de 100 miliarde euro. În anul următor s-ar fi putut reduce la 3% deficitul fără mari suferințe.

Numai că la începutul lui 2020 a venit pandemia și prin încălcarea tratatelor europene Comisia Europeană a spus că statele pot încălca regula deficitului de 3%, ca să reziste în lupta cu COVID 19.

E drept că restricțiile din pandemie au impus cheltuieli mai mari ale statului, gen indemnizație de șomaj tehnic pentru salariații de la firmele închise în lupta cu pandemia, cum ar fi hoteluri, restaurante, catering, transportatori și altele.

Însă guvernanții noștri au înțeles că dacă pot încalcă regula deficitului atunci s-a dat drumul la furt și risipă. Deficitul a început să crească în 2020 din cauza măștilor și izoletelor cumpărate la prețuri astronomice, a miliardulului dat pe vaccinuri pentru o populație de vreo 4 ori mai mare decât a României, a ajutoarelor de stat date pentru firmele de casă, samd.

Tot în 2020 guvernul a „liberalizat” prețul gazelor și energiei, de parcă ar fi vreo piață liberă la gaze, cu doi producători și un importator. Orice student la ASE ar spune că este un oligopol.

Pentru că populația nu își permitea noile prețuri la gaze și curent, guvernul a hotărât plafonarea prețurilor. Românul plătea un preț mai mic, iar guvernul de la bugetul statului plătea firmelor diferența până la pretul „liberalizat”. Adică guvernul de fapt nu ajuta săracii, ci băga bani în conturile companiilor. Bani erau de la buget, obținuți prin credite externe. Dar nu mai bine renunțau ei la „liberalizare”? Cred ca ar fi putut trage de timp până în ziua de azi fără să „liberalizeze”.

În aceeași perioadă, în ultimii cinci ani, România a cumpărat armament de 10 miliarde euro sau 50 miliarde lei, desigur tot cu bani împrumutați, din moment ce bugetul statului se duce 80% pe salarii și pensii. Armata trebuie să fie bine înzestrată în aceste vremuri periculoase, însă achizițiile s-au făcut fără licitații și fără transparență.

Drept rezultat al toleranței sau chiar a încurajării Comisiei Europene față de cresterea deficitului bugetar peste limita de 3%, deficitul a crescut de la 4,6% pe 2019 la la 9,8% din PIB în 2020! Pe 2024 deficitul este de 9,3%. Datoria externă a crescut și ea din moment ce deficitul este finanțat din împrumuturi, de la 100 miliarde euro în 2019 la vreo 215 miliarde euro astăzi și o să tot crească până la Crăciun.

După toate cele de mai sus, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene a venit cu un „drog” nou în acest an. Statele membre trebuie să se înarmeze în comun, conform planului macronist ReArm Europe. Pentru aceasta, se alocă 800 miliarde pe patru ani, dintre care 150 miliarde euro vor fi împrumutați de statele membre.

Ca să convingă statele membre să cheltuiască și să se împrumute pentru înarmare, Ursula a spus că aceste sume nu vor fi luate în calculul deficitului bugetar de către Comisie.

Adică în caz că cheltuielile de înarmare cresc deficitul peste 3%, Comisia nu va sancționa statul respectiv. Dar gaura va rămâne în bugetul statului și va trebui acoperită. Ursula von der Leyen, ca să determine statele să crească cheltuielile, deci și deficitele, le învață cum să își fure singure căciula.

Eu înțeleg că niște politicieni iresponsabili și nesătui au îngropat România crescând deficitul bugetar an de an, până la 9,3% în 2024, dar au făcut-o încurajați de Comisia Europeană.

Iar acum aceeași Comisie care le-a dat „drogul” deficitului bugetar, amenință că dacă până vineri 20 iunie, guvernul României nu prezintă măsurile de reducere a deficitului trece la măsuri drastice, cum ar fi să ne spună cât și de unde să tăiem, adică să preia atributele suveranității României. Nu știu dacă asta s-a urmărit de la început. dar nici nu mai contează. Efectul final este același.

Autor: George Scarlat

George Scarlat: Germania și Franța au cules ce au semănat

Relația transatlantică, care a stat la baza stabilității și prosperității Europei, avea doi piloni, cel de securitate, concretizat prin NATO și cel economic. Berlinul și Parisul le-au subminat pe amândouă, crezând că “merge și așa” si că uriașul american este un bivol tâmp, pe care poți să îl duci încotro vrei, trăgându-l de belciugul din nas. Însă a apărut “accidentul” Trump, care a schimbat tot jocul.

SUA si UE au împreună 46% din Produsul Intern Brut total al statelor lumii și comerțul bilateral SUA-UE era de 33% din comerțul global cu bunuri și 42% din comerțul cu servicii.

Investițiile americane în statele UE sunt de 3 ori mai mari decât investițiile americane în toată Asia și investițiile din statele UE în SUA sunt de 8 ori mai mari decât cele europene făcute în China și India la un loc.

TTIP ar fi salvat unitatea Occidentului

SUA și UE au decis în anul 2010 să negocieze și să încheie un acord numit “Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții” cunoscut ca TTIP, după acronimul din limba engleză. Scopul era crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume, care ar fi dus la creșterii economice de sute de miliarde dolari sau de euro pe ambele maluri ale Atlanticului.

Scopul TTIP era totodată și politic. Ar fi fost a doua ancoră care ar fi ținut legate America și Europa, pe lângă NATO.

Comparativ cu un asemenea gigant economic înființat prin TTIP, Rusia nu ar mai fi contat, ar fi fost irelevantă, iar supremația Occidentului ar fi fost copleșitoare.

Acum UE luptă cu pericolul rus prin cenzurarea liberei exprimări a propriilor cetățeni și prin eliminarea din alegeri a candidaților neagreați. Mai ridicol și totodată mai trist decât atât nu se poate.

“Operațiunea specială” împotriva TTIP

Grandiosul proiect TTIP a fost subminat și apoi îngropat de Germania și Franța.

Inițial încheierea TTIP părea o formalitate.

Între cele două părți taxele vamale erau minime și se lucra mai mult la eliminarea barierelor nevamale. Însă negocierile s-au lungit inexplicabil, cu anii, după care în Germania și Franța s-a declanșat pe față “jihadul” împotriva TTIP.

Documentele privind negocierile TTIP erau clasificate. Puteau fi consultate doar în camere securizate din sediul Comisiei Europene și câteva ambasade ale SUA unde erau deținute aceste documente și numai de către persoane autorizate. Acestea nu aveau voie să facă copii, și dacă își luau notițe puteau folosi doar foi de hârtie cu numele lor, inscripționat de cei însărcinați cu protecția documentelor clasificate.

Cu toate acestea, în anul 2014, bomba a explodat în publicația berlineză “Die Zeit”.

Documentele clasificate privind TTIP, mai exact proiectul de text pentru 7 capitole din TTIP au fost “scurse” la “Die Zeit”. Divulgarea secretelor a fost declanșatorul unei vaste operațiuni împotriva TTIP în Europa în anii 2014-2016, mai ales în Germania și Franța. S-au ridicat împotriva tratatului politicieni de stânga, sindicate, ecologiști, agricultori, rețeaua de ONG-uri tip Greeanoeace și mulți alții. S-au organizat mitinguri gigant de sute de mii de persoane contra TTIP, campanii de presă și o petiție cu câteva milioane de semnături a fost depusă la Parlamentul European.

Mai bine ca vietnamezii decât ca americanii

Una dintre cele mai ridicole și cinice obiecții lansate în Germania a fost că TTIP ar pune muncitorii europeni în competiție cu cei americani și ar avea un impact negativ asupra “modelului social european”. Chipurile nemții nu au vrut să își expună proprii muncitori “dumpingului social” al sărăntocilor din SUA, însă nu au avut niciun scrupul să îi expună concurenței cu “prosperii” și “hiperprotejații” muncitori asiatici. În prezent firma germană de încălțăminte sportivă “Adidas” are 70-80% din producție în țări asiatice, ca China, Vietnam, Cambodgia, Indonezia, India.

Discurs tip Soros contra TTIP

Opoziția față de TTIP folosea arsenalul stângii progresiste, susținând că va expune Europa porumbului și soiei modificate genetic, gazelor de șist obținute prin fracturare, că va produce dezastru ecologic, schimbări climatice și va schimba modul de viață european, că giganții americani IT le vor fura datele personale, samd.

“Societatea civilă” a marilor corporații

Consider că în spatele giganticei campanii contra TTIP s-au aflat marile concerne europene, care manevrau deopotrivă politicienii și “societatea civilă” împotriva zonei de liber schimb transatlantice.

Motivul este evident. Marile corporații europene profitau oricum de pe urma comerțului cu SUA și fără TTIIP, însă încheierea tratatului ar fi dat o șansă firmelor americane să le concureze în Europa. De exemplu până la majorarea taxelor vamale de către Trump taxa vamală pentru autovehicule europene importate în SUA era de numai 2,5% în timp ce pentru autovehiculele americane exportate în UE taxa era de 10%.

An de an statele europene înregistrau excedente enorme din comerțul cu SUA, de exemplu Germania a exportat în anul 2024 mărfuri în valoare de 70 miliarde euro pe piața americană.

Corporațiile europene mai aveau un dinte împotriva TTIP și anume nu doreau ca litigiile comerciale să fie judecate la ICSID, curtea de arbitraj a Băncii Mondiale, preferând controlata și politizata Curte Europeană de Justitie a Uniunii Europene CJUE. În treacăt fie spus, activitatea CJUE a reprezentat unul dintre motivele declanșării Brexit.

Asadar, din moment ce marilor corporații le era bine și așa, atunci nu avea sens să susțină TTIP, în care vedeau doar o șansă dată americanilor să le concureze.

Moartea TTIP

Au avut loc numeroase rude de negocieri SUA-UE pentru finalizarea TTIP, prima la Washington în iulie 2013 și ultima în octombrie 2016 la New Tork. În 2016 Sigmar Gabriel, ministrul Economiei din Germania și vicecancelar federal a anunțat la televiziunea germană ZDF că “negocierile au eșuat, deși nimeni nu vrea să recunoască”. În aprilie 2019 Comisia Europeană a anunțat că negocierile pentru TTIP sunt depăsitr și nu mai au relevanță.

Trump se instalase ca președinte în ianuarie 2017, când deja purceaua era moartă în coteț și anunțase că este împotriva TTIP, dar ar fi o exagerare să i se atribuie lui responsabilitatea îngropării tratatului transatlantic.

România a avut omul cheie

Ca stat membru UE România a susținut puternic TTIP, pentru că susținea euroatlantismul în general, aducă unitatea Occidentului. precum și pentru că TTIP ar fi fost avantajos pentru economia românească.

România a deținut o poziție cheie în cadrul negocierilor. Europarlamentarul român Sorin Moisa, pe care l-am cunoscut în acea perioadă, a fost raportorul Parlamentului Eurooean pentru TTIP, deoarece tratatul trebuia ratificat de PE.

Sorin Moisa a susținut din toate puterile realizarea TTIP și a muncit enorm în acest scop, dar nu a fost să fie. După părerea mea acest om avea calibru de prim-ministru, doar că nu avea nicio șansă, din moment ce în ultimii 20 de ani s-au preferat pentru această funcție numai indivizi slabi, fără personalitate, fără viziune sau convingeri.

Lacrimile de crocodil ale UE

După anunțul lui Trump că va impune taxe vamale de 20% la importurile din UE, președintele CE Ursula Von Der Leyen a ieșit cu o ripostă și pe lângă amenințarea cu contranăsuri a adăugat că: “Noi întotdeauna am fost gata să negociem cu SUA înlăturarea oricăror bariere rămase în calea comerțului transatlantic.” Serios? Chiar așa?

Autor: George Scarlat

George Scarlat: Ne învârtim în cerc. 1989-2024

Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost “cu voie de la poliție”. Toate regimurile erau controlate de către ruși, care astfel nu au avut dificultăți să impună schimbarea. Moscova a ordonat și statele satelit s-au executat. De aceea nu au fost victime. De aceea toți dinozaurii comuniști aflați la putere au murit de moarte bună în patul lor. Ceaușescu a fost singurul care a fost împușcat. Wouciech Jaruzselski, sângerosul dictator militar al Poloniei a murit în 2014 la Varșovia, la vârsta de 90 de ani. Dictatorul bulgar Todor Jivkov, aflat la putere din 1954 și vinovat de mii de crime a murit de pneumonie la Sofia, în 1998. Fostul președinte cehoslovac Gustav Husak a numit cu mâna lui primul guvern necomunist după 40 de ani. Ca răsplată, Husak a fost lăsat să moară de bătrânețe. Est-germanul Erich Honecker a fost singurul nevoit să își părăsească țara, a murit de cancer în Chile, în 1994.

România a fost o excepție pentru că rușii nu se puteau baza pe nimeni din conducerea de la București. De aceea a fost nevoie de violență și crime pentru schimbarea regimului.

Explicația care s-a impus ulterior a fost că în România ar fi fost cel mai represiv regim comunist, deși regimul Ceaușescu era întrecut de regimurile de la Varșovia și Sofia din punct de vedere al brutalității și de cel din R.D. Germană din punct de vedere al controlului total asupra populației.

Cel mai docil regim a fost cel din Ungaria. Pur și simplu în ianuarie 1989 conducerea de la Budapesta a anunțat că renunță la rolul conducător al Partidului Comunist, numit Partidul Socialist al Muncitorilor și că se vor organiza alegeri libere multipartite. Rușii aveau atunci în Ungaria circa 70.000 de soldați și se pare că și arme nucleare, deși Moscova și Budapesta nu au recunoscut niciodată acest lucru. Consilierii ruși de la Ministerul de Interne, care includea și Securitatea au plecat în 1991, odată cu dezmembrarea URSS. Era exclus ca lideri comuniști unguri să strănute sau chiar să respire fără voia Moscovei.

În România Ceaușescu nu se lăsa dus și nici rușii nu aveau oameni în CEPEX, cum se numea conducerea PCR care să îl demită, cum s-a întâmplat în cazurile lui Jivkov și Honecker.

În România au murit oameni pentru că Ceaușescu refuza să plece de la putere. El a luat decizia deopotrivă ineptă, dar și ilegală potrivit legislației de atunci, de a folosi armata pentru a menține ordinea publică și de a folosi muniția de război ca mijloc de control al mulțimilor.

Cea mai mare parte a victimelor s-a înregistrat însă după înlăturarea lui Ceaușescu de la putere și sunt responsabilitatea celor care au preluat puterea în 22 decembrie 1989.

După 1989 partidele comuniste și-au schimbat denumirea în partide socialiste și în Polonia, Ungaria sau Bulgaria au reușit să revină la putere prin alegeri libere.

Singurul partid dispărut peste noapte a fost Partidul Comunist Român. Iliescu, Brucan, Bârlădeanu și ceilalți puciști din 1989 ajunseseră niște marginali în PCR și nu îl puteau controla, așa au decis să îl desființeze. Ei reprezentau aripa kominternistă a partidului, înlăturată pas cu pas de naționaliștii lui Dej și apoi Ceaușescu.

A fost foarte rău ce s-a întâmplat în România în decembrie 1989. Au fost 5.205 victime, dintre care 1.116 morți și 4.089 de răniți, majoritatea în floarea vârstei. Durerea familiilor nu a trecut nici până astăzi, după 35 de ani. Familiile îndoliate nu au avut nici măcar reparația morală de a vedea că criminalii sunt pedepsiți.

Pe lângă macabrul omor în masă, o altă nenorocire abătută asupra României a fost prăbușirea statului român peste noapte. Statul este stat, indiferent dacă este comunist sau capitalist.

Atunci s-au furat miliardele pe care le avea România. De exemplu guvernul Petre Roman încălcând legislația în vigoare a transferat un miliard de dolari, echivalentul a circa 10 miliarde dolari în prezent, de la Banca Națională la Banca Română de Comerț Exterior, de unde banii au dispărut rapid. Atunci au fost furați banii din conturile întreprinderilor românești de comerț exterior, operațiune strâns legată de “sinuciderea” lui Marin Ceaușescu în Ambasada României de la Viena pe 28 decembrie 1989.

Tot atunci puciștii au furat și arhiva UM 0110, unitatea de luptă anti KGB din cadrul Securității, permițând trădătorilor de țară să ajungă în fruntea statului. De fapt unitatea avea ca obiect de activitate “contraspionaj țări socialiste” și nu se lupta doar cu KGB, dar și cu servicii la fel de ostile, ca cel din Ungaria sau cu est-germanii de la STASI, dintre care mulți au fost preluați de serviciul vest-german, după cum a dezvăluit publicația Der Spiegel.

Suferințele României își au originea în evenimentele din decembrie 1989. Nu știu când se va termina și când ne vom împăca cu noi înșine.

În Franța procesul a durat peste 150 de ani și sporadic mai răbufnește. Revoluția franceză de la 1789 a fost la originea tuturor convulsiilor din secolul XIX, a revoluțiilor din 1830, 1848, a Comunei din Paris din 1870 sau a scandalului Dreyfuss. Regimul lui Petain din timpul războiului a fost în aceeași logică. La fel și gravele dezordini din mai 1968.

Dumnezeu să ocrotească România!

 

Autor: George Scarlat