Moment poetic cu George TEI

 IDEE

Nu mă cobor în drumurile voastre -
Sunt prea sărac, dar vă privesc de sus
Cum se rotesc luminile albastre
Şi mi se-ntinde mâna lui Iisus.

Îmi pare că, de-aici, mă văd mai bine
Cum, înecat în mările amare,
Revin să îmi îngrop întâia rană -
Ultim impuls căzut spre înserare.

Şi nostalgia vremilor cu lună
Mă trec peste acele nopţi târzii
În care îmi rupeam câte o strună 
Când aplecarea nopţii către zi

Îmi deschidea ideile fugare
C-un ultim vis lăsat ca amanet.
Din tot ce am trecut peste mirare 
Mi-a mai rămas un ultim, fals, sonet.

Dar nu mă sperii... Tainele pe care 
Le ştie lumea toată, nu Destinul, 
Mi se agaţă de o întrebare,
Intrând pe poarta nopţii, mărind chinul...

Redevenind poetul de-altă dată
Cobor încă o treaptă să-mi revin
Şi mă întreb: nu este prea ciudată
Ideea asta rătăcită-n vin?