Lumea Poeziilor - Ion Pribeagu

 

Nu el îţi este tată...

 Vine un flăcău acasă:

- Mamă! Tată! Ard de dor!

Am decis să mă însor

Cu fata lui moş Arvinte,

Că-i frumoasă şi cuminte

Gingaşă şi educată,

Pe deasupra încă-i fată.

Mama-l pupă şi-l mângâie,

Lăcrămând de bucurie.

Numai tata-i supărat

Şi-l priveşte încruntat.

Pe urmă îl ia de-o parte

Şi începe de departe:

- Mai demult, în tinereţe,

Ne-am iubit cu mama fetei.

N-o s-o iei, că nu se poate,

Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!

Flăcăuandrul, abătut,

Mult a plâns şi a băut,

Şapte zile, şapte nopţi,

Într-un beci, ascuns de toţi.

Peste-o lună jumătate,

Vine iar c-o noutate:

- Mamă! Tată! Mă insor

Cu copila lui Bujor!

Aşezată, gospodină

Şi mândră ca o grădină.

Mama îl îmbrăţişează,

Fericită lăcrămează.

Numai tata-i foc şi pară.

Îl conduce în cămară

Şi îi zice: - Scump fecior,

Cu femeia lui Bujor

Ne iubisem noi cândva,

De la mine-a rămas grea.

Tu-i eşti frate, puişor,

Deci nu poţi să te însori.

Iar băiatul, întristat,

Iar a plâns nealinat,

A băut rachiu şi vin,

Ca să uite de venin.

Încercând a treia oară

Să-şi aleagă soţioară,

Tata iar i-a povestit

Că cu mă-sa s-o iubit.

Iar pe urmă o aflat

Că la fetele din sat,

Vasilicai lui Arvinte

Şi fetelor de părinte,

Maricicăi lui Tulica

Şi fetei mătuşii Nica,

Copilei văcarului

Şi fetei primarului,

Anişoarei lui Dodon,

Pistruetei lui Anton

Şi odraslelor vecinii,

Fetei grase-a lui Arsenii,

Adrianei lui Costică,

Esmeraldei lui Opincă,

Mădălinei lui Istrate...

La toate le este frate!

Flăcăului, de amar,

Îi curg mucii în pahar.

Fetele de măritat

Toate i-s surori în sat.

Mama-l vede abătut

Şi îl ia la descusut.

El suspină ca de boală,

Plângând maică-sii în poală.

Cu năduf şi supărare

Îi spune măicuţei sale:

- Tata a însămânţat

Muierile de prin sat.

Cum, dracu, să te însori

Dacă toate ți-s surori?

Măicuţa, cu voie buna,

Râde-n hohot ca nebuna.

- Ce-i cu tine, mamă dragă,

Aici nu-i nimic de şagă!

- Apoi, dragul meu fecior,

Râd, că eşti neştiutor.

Adu-mi noră orice fată,

CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!

Ion Pribeagu

Straşnic medicament

 

Lica, un amic simpatic

Cum sunt mulţi în Capitala

Era predispus săracul

Totdeauna la răceală.

 

Şi s-a întâmplat deodată,

Sandu să se îmbolnăvească,

Nu de tuse-obişnuită,

Ci de tuse măgărească.

 

Cu convulsii ne’ntrerupte,

Că la faţă se înroşea,

Şi întruna zi şi noapte,

Tot tuşea şi iar tuşea.

 

A luat medicamente

Prafuri, droguri şi chinină,

S-a frecat cu unguente,

Cu eter, hemoglobină,

 

Ş-a pus prişniţ la picioare,

Şi ventuze şi muştar,

Iod la piept şi pe spinare,

Însă totul fu în zadar.

 

Şi-a fost sfătuit să meargă

Şi la Baba Safta Musea,

Poate că-i prepară dânsa,

Vreun leac să-i treacă tusea.

 

Mulţi tămăduiţi de dânsa,

O slăveau în chip şi fel,

D’aia, cu nădejdi la babă,

Într-o zi s-a dus şi el.

 

Baba Safta – c-o privire,

I-a spus verde, fără teamă:

- Tusea o să-ţi treacă numai

Dacă bei lapte de mamă!

 

Caută-o femeie care,

Are-un copilaş şi vrea,

Şi plăteşte-i să te lase,

Să sugi lapte de la ea!

 

Şi’n cel mult o lună-două,

Să nu-ţi pară curios,

Îţi dispare toată tusea

Şi te faci iar sănătos!

 

Ş-a găsit în Copşa Mică,

Pe Frusina lui Tărâţă,

Pepenoasă şi voinică,

Şi c’un copilaş de tâţă.

 

S-a înţeles cu ea, să vie,

Zilnic între cinci şi şapte

Fără nici o silnicie,

Să-şi bea porţia de lapte.

 

Şi venea sărmanul Lica

După sfatul bătrânicăi

Să se vindece cu leacul

De la pieptul Frusinicăi.

 

Să desăvârşească-efectul

Şi gâtleju’a-şi limpezi,

El venea să-şi bea tainul

Şi de două ori pe zi.

 

Drăgăstoasă şi avidă

După-avânturi tinereşti

Într-o zi, i-a spus timidă:

- Altceva nu mai doreşti?!

 

- A, ba da! – răspunse Lica

Cu un aer mulţumit –

Dacă-aş şti că nu te superi

Aş dori ş’un biscuit...

              de Ion Pribeagu

 

 

 

 

Lumea Poeziilor - Ion Pribeagu

Lumea Poeziilor - Ion Pribeagu

Lumea Poeziilor - Ion Pribeagu

Lumea Poeziilor - Ion PRIBEAGU

ÎN AȘTEPTAREA „BOULUI” POTRIVIT

Într-un oarecare scroll

Pe Facebook, da… fix pe wall.

(Am găsit o poezie)

Despre cum ar fi să fie,

Viața într-o căsnicie.

Și oricât am tot cautat

Autor, la pamfletul minunat

(Nu pot specifica sursa)

De sfat să îi mulțumesc

Într-un stil mai englezesc.

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toți voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca… însă, ca o fată,

Cu avere şi trusou,

Îi respinge îngâmfată:

„Cum să mă mărit c-un bou ?”

„E un cal prin curţi vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur-sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul,

După tratative scurte,

S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”

Comenta în pom o cioară,

„El – aristocrat de rasă.

Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie !

Vaca se certă cu calul,

Pân’departe-n deal la vie,

S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa,

Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întâmplase,

Ca jucând pe îndrăgostita,

Calul fiind furios, îi trase,

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are,

Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,

Îl dau dracului de cal.

Şi-ntr-o seară părăsise,

Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă, uscată

De necazuri şi nevoi,

Vaca noastră, resemnată,

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,

Că s-a dus prin văi ecoul,

„Ce pereche potrivită !

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă, el ascultă.

El cu munca, ea tapaj.

Este, fără vorbă multă,

Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca (ne şopteşte,

un măgar), c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte,

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e, că-n căsnicie,

Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne!

Şi aşa, trec ani şi ani,

Şi precum am prins de ştire,

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă,

Nu e nici un lucru nou,

Pentru orişicare vacă,

Soţul ideal e-un BOU…

Sursa: „Vaca , Boul şi Armăsarul – Fabulă matrimonială” de Ion Pribeagu

Lumea Poeziilor - Ion PRIBEAGU

Lumea Poeziilor - Ion PRIBEAGU

Lumea poeziilor

LUMEA POEZIEI ( II )