Se afișează postările cu eticheta Marius Petcu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marius Petcu. Afișați toate postările

vineri, 25 octombrie 2013

În loc de editorial la Izvoare Codrene şi Chiorene

PENITENCIARUL RAHOVA STIMULEAZĂ ELANUL CREATIV AL CORUPŢILOR ROMÂNI
                                                                     de Loredana Diacu

 Urmând exemplul nepotului mătuşii Tamara, Adrian Năstase de la Cornu, care a fost eliberat din închisoare înainte de termen pentru că, în loc să vegeteze în celulă, s-a făcut util comunităţii scriind cărţi, publicând reflecţii pe blogul personal şi susţinând zeci de conferinţe la Jilava despre Constituţie şi Unirea Principatelor la români, puşcăriaşii celebri ai ţării s-au apucat şi ei de versuri, elegii, conferinţe şi cugetări fiecare după sentinţă şi ... abiltăţi. Doar - doar, justiţia se va milostivi de ei cum s-a milostivit şi de Năstase şi le va da şansa să privească albastrul zărilor de după geamul limuzinei, nu după vreun gemuleţ cu gratii, de penitenciar.
Trei dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi din România, omul de afaceri Corneliu Iacobov, fostul lider sindical Marius Petcu şi fostul preşedinte al OADO, Florentin Scaleţchi, publică analize economice şi poezii în revista Secţiei a II-a a Penitenciarului Rahova, numită "Încercări", informează Mediafax, care a avut amabilitatea de a face publice şi o serie de fragmente din operele marilor autori.
1. Corneliu Iacobov
Pentru că îl recomandă vasta experienţă în economie, Corneliu Iacobov, condamnat la închisoare după ce a dus în pragul dezastrului RAFO Oneşti, prejudiciind compania cu 240 de miliarde de lei vechi, a scris şi publicat în revista închisorii (pe care o şi conduce) o profundă analiză economică intitulată "Armaghedonul financiar şi economic din Comunitatea Europeană".
"Istoria ne arată că nerezolvarea crizelor politice prelungite având la bază crize economico-financiare duce inevitabil la conflagraţii mondiale. Suntem astăzi într-o asemenea situaţie? Cu siguranţă, nu", scrie Iacobov, care, dacă nu va fi eliberat mai devreme, pentru buna purtare şi contribuţii esenţiale la dezvoltarea economiei româneşti, mai are de stat la Rahova vre 6 ani din 7, cât are de ispăşit.
Pentru timpul cât mai stă în închisoare, lui Corneliu Iacobov i-a fost încredinţată, de către conducerea penitenciarului Rahova, funcţia de redactor revistei "Încercări."
În finalul articolului, omul de afaceri le explică românilor că "lumea în care trăim astăzi este o lume a învingătorilor şi nu o lume a învinşilor, să înţeleagă că nimeni nu ne va oferi nimic gratis şi că supravieţuirea noastră în Comunitatea Europeană depinde numai de noi".
Sute de oameni au ajuns aproape muritori de foame, trimişi în şomaj, după Armaghedonul dezlănţuit de Iacobov asupra RAFO Oneşti.
2. Marius Petcu, fost lider al CNSLR Frăţia
Nu se pricepe la fel de bine la economie ca Iacobov, are în schimb aptitudini de poet. Deţinutul care aspiră şi el la eliberare pentru bună purtare, semnează două poezii în "Încercări".
Suflet sensibil şi ales, Petcu îşi plânge în versuri durerea pricinuită de trădarea celor apropiaţi:
"Şi-acum îşi văd de viaţa lor în continuare,
Au şi uitat de răul ce-au făcut
Şi că pe cel de l-au făcut pierdut
Îl doare nedreptatea, cât îl doare!

Cu gândul ăsta clipele trec greu,
Cum de-au lăsat principii şi onoare,
În ce să cred eu azi şi mâine oare
Cum să privesc oglinda şi să fiu tot eu?"
 se întreabă Petcu, în poezia "Gânduri libere".
La fel ca şi analistul Iacobov, Marius Petcu a fost trimis după gratii tot pentru şapte ani de închisoare. Petcu a fost condamnat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că a primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrări la un centru din Snagov.
3. Florentin Scaleţchi

Florentin Scaleţchi, fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) a descoperit şi el în închisoare că are suflet de poet.
"Singur în celulă, cu viaţa mea în care
Înmuguresc
Lacrimile primăverii,
Visele îmi sunt libere,
Gândurile la fel.
Dar ele nu pot umblă
Fără mine prin lume"
îşi plânge durerea sufletească Scaleţchi, în poezia "Împreună".
Durerea încarcerării îl face pe Scaleţchi să se gândească la inevitabilul sfârşit: "
Eu am privit moartea
În ochi.
M-am conversat cu ea
Despre vrute şi nevrute".
Scaleţchi a fost într-adevăr condamnat la moarte de comunişti, dar nu pentru rezistenţă în munţi, scrisori la Europa Liberă sau cine ştie ce acte de mare dizidenţă ci fiindcă a încercat să fugă din ţară, înainte de 1989. Nu trecând Dunărea înot sau trecând graniţa noaptea, cum făcea mai tot românul curajos, ci furând vaporul al cărui căpitan era. Scaletchi, care a "privit moartea în ochi" a scăpat însă de execuţie şi, după Revoluţie, ajutat de calitatea de "dizident" trecut prin puşcăriile comuniste, a înfiinţat OADO.
Preşedinţia OADO i-a adus lui Florentin Scaleţchi, pe lângă răspunderi multe şi o sentinţă de şase ani de închisoare pentru corupţie. Scaleţchi a intrat în puşcărie pentru un mizilic de 20.000. de euro, bani pe care i-a cerut şi primit în calitate de preşedinte al OADO, în schimbul promisiunii de a se folosi de influenţa sa asupra magistraţilor de la instanţa supremă. Cel care a "cumpărat" influenţa lui Scaletchi, ulterior, l-a şi denunţat.
Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au confirmat pentru Mediafax că deţinuţii care formează colectivul redacţional al revistei "Încercări" au "fost înscrişi" pe baza unei solicitări care a fost ulterior aprobată de conducerea Penitenciarului Rahova. Deţinuţii sunt recompensaţi pentru materialelor publicate, primind dreptul a vizite în plus, pachete etc.
                                                 Concluzie
Puşcăria stimulează elanul creativ şi nu este adevărat ca după gratii ajung numai "analfabeţi."
Recent, Judecătoarea Viorica Dinu, arestată pentru luare de mită în dosarul Dinel Stoica, a declarat în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că se simte "umilită" de condiţiile din închisoare, motivul fiind că „persoanele cu studii superioare nu trebuie să stea în acelaşi loc cu analfabeţii”. Închisorile din România nu sunt pregătite să încarcereze oameni cu studii superioare, a afirmat acesta indignată, potrivit Realitatea.
"Faptul că sunt închisă mă umileşte şi nu îmi oferă nicio altă formă de educare. În prezent, în România, penitenciarele nu sunt pregătite să încarcereze persoane cu studii superioare. Acestea sunt amestecate cu analfabeţi, cu care nu ai ce să discuţi şi care nu te înţeleg. Indiferent ce se întâmplă în viaţă cu un magistrat, el trebuie să îşi păstreze demnitatea. Eu mi-am pierdut această demnitate dintr-o greşeală sau din prea multă milă faţă de oameni", şi-a susţinut cauză Viorica Dinu.
Pur informativ pentru doamna Dinu, închisoarea Rahova are şi secţie de femei. Iar redactorul revistei, Iacobov, probabil că abia aşteaptă să publice creaţiile dumneaei!!!


miercuri, 13 februarie 2013

Liderul sindical Marius Petcu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare


Fostul lider sindical Marius Petcu (foto) a fost condamnat definitiv, ieri, 12 februarie, la şapte ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit aproape 1,4 milioane de lei de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii unui contract pentru lucrari la un centru din Snagov. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, astfel că Marius Petcu urmează să fie încarcerat pentru a executa pedeapsa de şapte ani de închisoare.
Instanta suprema a admis, cu majoritate, recursul procurorilor numai in ce priveste incadrarea juridica, mentinand restul deciziei din 22 mai 2012 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Marius Petcu, fost lider al CNSLR-Fratia si al Federatiei Sanitas, a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de coruptie.
Totodata, doi din cei trei magistrati din completul de judecata de la instanta suprema au respins ca nefondat recursul declarat de Marius Petcu.
Unul dintre magistratii din completul de judecata a avut o opinie separata in cauza, dispunand admiterea recursului procurorilor si pe cel al lui Petcu, casarea sentintei din 22 mai 2012 si trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti.
In 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Marius Petcu, fost lider al CNSLR-Fratia si al Federatiei Sanitas, la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de coruptie.
Instanta a mentinut, dupa rejudecare, pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare dispusa de Tribunalul Bucuresti in 8 decembrie 2011, dar a dispus ca la acuzatia de luare de mita adusa lui Petcu sa fie retrasa forma continuata a infractiunii. Decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost contestata la instanta suprema, care azi a dat o sentinta definitiva in acest dosar.
Judecatorul Tribunalului Bucuresti arata, in motivarea deciziei din 8 decembrie 2011, ca Marius Petcu este lacom de bani, desi are o avere impresionanta, este lipsit de scupule si a avut o atitudine nesincera, aspecte ce necesita stabilirea unei pedepse exemplare.
Tribunalul a dispus la acel moment ca timp de zece ani dupa executarea pedepsei Marius Petcu sa aiba interdictie de a alege si de a fi ales in autoritatile publice, sa ocupe o functie care implica exercitiul autoritatii de stat sau o functie sindicala, apreciind ca gravitatea faptei acestuia reclama ca fostul lider sindical sa fie indepartat din miscarea sindicala pe durata maxima prevazuta de lege.
Marius Petcu a stat in arest preventiv din 31 martie pana in 20 iunie 2011, cand a fost eliberat sub control judiciar. Liderul sindical a fost arestat dupa ce in 24 martie 2011 a fost prins luand mita 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, suma ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruti pentru ca firma omului de afaceri sa execute lucrarile la un centru pentru sindicate din Snagov.
In 21 aprilie 2011, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata pe Marius Petcu, pentru luare de mita, in forma continuata.
Procurorii au stabilit ca, in perioada septembrie 2009 - martie 2011, in calitate de presedinte al Federatiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societati comerciale, denuntator in cauza, sume de bani totalizand 1.398.400 lei, in schimbul atribuirii catre firma acestuia a unui contract de executie lucrari.
Potrivit procurorilor, banii au fost primiti in mod repetat, cate 87.400 de lei lunar, o rata reprezentand aproximativ 20 la suta din valoarea fiecarei situatii de lucrari decontate in cadrul contractului care avea ca obiect construirea "Centrului de educatie, perfectionare si recreere - Snagov".
De asemenea, in 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat in statiunea Predeal in valoare de 535.165 de lei. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele transe din mita neplatite inca, cele aferente lunilor urmatoare, sau de a facilita obtinerea de catre aceeasi firma a unei lucrari viitoare, mai aratau procurorii DNA.Mediafax

                                                          Cristian LAURENŢIU