Se afișează postările cu eticheta PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE. Afișați toate postările

miercuri, 21 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Vitejia, unitatea și... dacii

1. „Strămoşii daci, credeau şi ei în nemurirea sufletului. Împăratul Traian, după ultimul război cu dacii, a spus: "I-am învins chiar şi pe geţi, cei mai puternici dintre toate neamurile care au existat vreodată, nu numai din cauza lor, ci şi din aceia a învăţăturilor lui Zamolxis, care este între ei aşa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă convingerea că ei nu mor, ci numai îşi schimbă locuinţa şi de aceea merg mai veseli la moarte decât în orice altă călătorie".
Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117),
al doilea împărat al Romei între 98-117, a fost unul din cei mai de seamă împărați ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat și cuceririi teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian și-a cucerit un loc de cinste, iar urmele realizărilor sale se văd încă pe teritoriul României. El a ajuns la conducerea Imperiului Roman în anul 98 ca urmaș a lui Nerva. A fost numit al doilea dintre „cei cinci împărați buni” ai Imperiului Roman, primind titlul de optimus, încă din timpul vieții. Istoricul latin Dio Cassius îl descria pe Traian ca fiind un om cu totul deosebit, care s-a remarcat prin dreptatea și bărbăția sa, precum și prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos, începuse să domnească la 42 de ani și înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți, iar cu sufletul era la înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici împiedicat de bătrânețe. A purtat multe războaie cu dacii și niciodată nu s-a dat înapoi de la vreo primejdie. Scenele de pe Columna lui Traian înfățișează numeroasele prăzi de război luate de romani de la daci. Se spune că toate comorile luate din Dacia de către romani au totalizat peste 160 de tone de aur și 300 tone de argint. În anul 117, după o suită de războaie purtate peste tot, hotărește să se întoarcă la Roma după ce și-a retras trupele în Siria. N-a mai apucat să vadă Roma fiindcă în noaptea de 9 spre 10 august 117 d. Hr. moare la Selinus, în Cilicia  din S-E Turciei. Rămâne ca un cuceritor al Daciei, poate singurul, care are o reputație ce nu i s-a știrbit de-a lungul anilor.

***

2. „Pentru a asigura înflorirea şi fericirea şi a face ca omul să devină raţional şi fericit, se cere acum o UNITATE şi o COLABORARE între oameni şi popoare".
Owen Robert (1771-1858),
socialist utopic englez, producător de texte din Welsh, unul din fondatorii socialismului utopic și a mișcării de coperare, capitalist filantropic. Este cunoscut prin eforturile sale de a îmbunătății locurile de muncă ale lucrătorilor săi din fabrică și de a promova comunități experimentale socialiste. La începutul anilor 1800 a devenit un om bogat ca investitor și eventual manager al unei mari fabrici de textile în Scoția. A călătorit în America unde a investit cea mai mare parte a bogăției sale. Întors la Londra a căutat să fie pe mai departe un avocat pentru clasa muncitoare. A sprijit deasemenea trecerea legilor muncii copiilor și a școlilor co-educative libere. El a inventat sloganul: „Opt ore de muncă, opt ore de recreere, opt ore de odihnă”. În anul 1902 Mișcarea cooperatistă a ridicat în cinstea lui Owen Robert un monument la locul de înmormântare din Newtown, Țara Galilor.

***

   3. „CURAJUL" adevărat este una dintre însuşirile care presupun un suflet mare. Sunt mai multe feluri de curaj: curajul contra sorţii, care e RĂBDAREA; curajul în război, care e "VITEJIE"; curajul în inteprinderi (acţiuni), care e "CUTEZANŢĂ"; un curaj mândru şi îndrăzneţ, care e "ÎNDRĂZNEALA"; curaj împotriva nedreptăţii, care e "TĂRIE"; curaj împotriva viciului, care e "SEVERITATE"; curaj de reculegere, de temperament.
Luc de Clapiers de Vauvenarques (1715-1747),
 scriitor minor francez, moralist. El a murit la vârsta de 31 de ani, în stare de sănătate defectuoasă, după ce a publicat anul precedent  anonim - o colecție de eseuri, aforisme, cu încurajarea lui Voltaire, prietenul său. În istoria literaturii franceze, semnificația sa se află în principal în prietenia sa cu Voltaire. Timp de doi ani a lucrat și în sectorul diplomatic în ciuda faptului că nu era dorit în astfel de demnități, dar intervenția lui Voltaire a făcut posibil acest lucru. În ciuda insuficienței operei sale, la un secol după moartea sa, atrage atenția lui Schopenhauer în câteva din aforismele și afimațiile sale: „nici unul nu este atât de predispus să facă greșeli, ca și cei care acționează doar asupra reflecției”.El a fost numit un stoic modern.
***
P.S. „Căutaţi pacea cu toată lumea şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Ecoul, curajul și... învingătorul


1. „Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: "Te urăsc!" Dar  imediat un glas puternic i-a răspuns: "Te urăsc, te urăsc...". Speriat copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului: - Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte? - Da! - Ia spune-i că-l iubeşti! - Te iubesc! - a strigat şi, de îndată văile i-au răspuns: „Te iubesc, te iubesc... ". - Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi la tot pasul. Şi chiar dacă nu vei fi iubit mereu de oameni, în schimb dragostea lui Dumnezeu va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta”!
Leon Magdan,
„Mă numesc Leon Magdan, dar cei mai mulți copii și părinți  mă cunosc ca „PROFESORUL DE JOACĂ”. Îmi place enorm să lucrez cu copiii și nu mă văd făcând altceva. Pe de o parte scriu cărți pentru copii, iar pe de altă parte pun în scenă spectacole cât mai interesante și surprinzătoare. Încerc să-i fac pe copii să se bucure și să învețe ceva bun cu drag, cu zâmbetul pe buze. Și când spun asta, mă refer la copiii de toate vârstele, de la 4 la 84 de ani. Căci indiferent de vârstă, fiecare din noi rămâne în adâncul sufletului un copil. Copilul acesta, din sufletul nostru, are nevoie să se joace și să se bucure. Și cred că nimic nu poate fi mai frumos în viață, decât să copilărești odată cu copiii sau cu nepoții tăi. Constantin Brâncuși spunea: „Când nu mai suntem copii, suntem deja morți”. Asta încerc eu să transmit: să te bucuri de orice lucru neînsemnat, să fii mereu curios, să vezi lumea mai bună decât este, să ierți cu ușurință, să iubești necondiționat, adică să trăiești cu adevărat. Realizez astfel de programe la magazinul Cocor din București și în foarte multe spitale unde sunt oameni și copii bolnavi și.... bucurându-i pe ei ne bucurăm pe noi!”

***

2. „CURAJUL cel mai de trebuinţă în această lume nu e totdeauna de natură eroică. În viaţa de toate zilele, trebuie curaj, ca şi pentru marile acţiuni ce aparţin domeniului istoriei. Este, de plidă, "CURAJUL DE A FI CINSTIT", de a te împotrivi "ISPITEI", de a spune "ADEVĂRUL", curajul de a fi ceea ce suntem cu adevărat şi de a nu pretinde să trecem drept ceea ce nu suntem; curajul de a trăi cinstit prin propriile noastre mijloace şi de a nu duce o viaţă ruşinoasă prin mijloacele altora”.

Samuel Smiles (1812-1904),
scriitor moralist, autor și guvernator scoțian care a desfășurat o campanie pe o platformă Chartis. Dar a concluzionat că mai multe progrese ar veni din noile atitudini decât din noile legi. Capodopera lui, Self-Help din anul 1859, a promovat spiritismul și a susținut că sărăcia a fost cauzată în mare parte de obiceiurile iresponsabile, atăcând totodată materialismul și guvernarea Laissez-faire. Acesta a fost numit „biblia liberalismului mijlociu-victorian”, și a ridicat pe Smiles la statutul de celebritate aproape peste noapte. A provenit dintr-o familie cu 11 copii și a studiat la Universitatea din Edinburgh. A scris multe articole în care el milita pentru reforma parlamentară. A lucrat o perioadă de timp pentru Căile Ferate Leed &Thirsk, devenind ulterior secretar al acestei societăți. În anul 1866 ajunge președinte al Instituției Provizorii Naționale, după care a suferit un atac cerebral și învăță pur și simplu să citească din nou. Smiles intenționa să scrie o carte intitulată Conductă, dar editorul i-a respins-o de două ori. După moartea lui în 1904, manuscrisul Conductului a fost găsit în biroul lui, și a fost distrus.

***

  3. „Frumoase cuvinte împotriva violenţei, a războiului se găsesc în literatura religiilor apărute în India: Brahmanism, Hinduism, Budism. "Dacă un om învinge în luptă de o mie de ori o mie de oameni, iar dacă altul se învinge pe sine însuşi, acesta din urmă este cel mai mare dintre învingători" (Ortodoxia nr: 3/1964).
 Emilian Vasilescu (1904-1985),
profesor de teologie, născut în comuna Hotarele, jud. Giurgiu dintr-o familie după mamă dintr-un șir lung de preoți. După absolvirea liceului „Cantemir Vodă” din București unde l-a avut profesor pe renumitul Constantin Giurăscu, se înscrie la Seminarul „Nifon Mitropolitul” unde beneficiază de o bursă de studiu. Aici a înființat și condus „Societatea literară a elevilor Seminarului Nifon Mitropolitul”. A urmat cursurile Facultății de Teologie București unde sub îndrumarea renumitului profesor și mitropolit Irineu Mihălcescu și-a pregătit teza de licență. În perioada 1929-1932, obține o bursă de studiu la Facultatea de Teologie Protestantă din Paris, unde sub îndrumarea profesorului Raoul Allier și-a pregătit în franceză teza de doctorat. În această perioadă a frecventat și cursurile Facultății de Litere a Universității din Paris. În 1936 a obținut titlul  doctor al Facultății de Teologie București și ulterior și a facultății de Litere, specialitatea Filosofie din cadrul Universității București. A fost profesor la Academia Teologică din Sibiu, apoi la Institutul Teologic București și este autor a numeroase cărți de Apologetică, Filosofie și mai ales de Istoria religiilor. Trece la Domnul în anul 1985 la vârsta de 80 de ani și este înmormântat la Biserica Belvedere din cartierul bucureștean Regie.


***
P.S. „RĂBDAREA” este o virtute foarte importantă pe calea mântuirii creştinului. Creştinul bun se laudă şi în suferinţă, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejdea. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 3-5).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

vineri, 16 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Gloria, limba și... patria



1 „PATRIA SE CHEAMĂ NORODUL (POPORUL ROMÂN), IAR NU TAGMA JEFUITORILOR!"
               Tudor Vladimirescu (1780- 1821),
 om politic,  conducătorul revoluției de la 1821din Țara Românească, mișcare care avea ca scop eliberarea popoarelor creștine de sub dominația Otomană. Școala a făcut-o fiind ajutat de preotul Pârvu Cihoiu din comuna Vladimir jud. Gorj. La 12 ani a intrat în slujba boierului Ioan Glogoveanu, perioadă când a învățat limba greacă. De la vârsta de 18 ani, după ce pleacă de la boier, se duce în rândul pandurilor, după obiceiul timpului. În timpul lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis. Deținea o cârciumă, se ocupă cu exportul vitelor și a cerealelor în Ardeal și Țara Românească. S-a distins în luptele de la Rahova, Negotin și Fetislam, fapt ce i-a adus lui Tudor gradul de locotenent și un inel din partea împăratului. Avea un aer de comandant cu vorbirea scurtă, răstită și poruncitoare. Avea misiunea de a supraveghea pe panduri și a-l ajuta pe Ipsilanti de a a junge în Grecia. Inițiază „Proclamația de la  Tismana” prin care apăra pe cei săraci și nevoiți și era împotriva oricăror asupritori în speță a boierilor. A intrat în București cu trei mii de panduri și 1500 de arnăuți, lângă el fiind un preot cu crucea în mână. În urma unor neînțelegeri cu căpitanii săi și a unor acte de trădare, Tudor este omorât și aruncat într-un puț de lângă grădina Geartol.

***

2 „LIMBA ROMÂNĂ” este limba maternă a poporului român. Ea este organul prin care se conservă și se propagă tradițiunile părintești seculare din generațiune în generațiune; căci ea este mediul prin care se țin și se strâng legăturile din tată în fiu, între familie și seminții, între seminție și națiune... căci ea este semnul cel mai caracteristic al unei națiuni, unica condiție fundamentală a naționalității, căci ea este apărătoarea și scutul datinilor și a tot ce face pe o națiune să fie.
Gavril Munteanu (1812-1869),
publicist, profesor, director, traducător, membru fondator al Academiei Române. A făcut liceul la Alba Iulia și a studiat dreptul și filosofia la Cluj. A fost profesor și director al gimnaziului ortodox din Brașov. A susținut înființarea unei școli românești în Transilvania și a scos o revistă împreună cu Dionisie Romano, gazeta, „Vestitorul Bisericesc”. A fost membru A.S.T.R.A., al Societății de Științe Naturale din Bratislava. Este autor de manuale și a efectuat numeroase traduceri. Împreună cu George Barițiu a întocmit un dicționar german-român. A murit de apoplexie și a fost înmormântat în Cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului în anul 1870.
***

3. „NUMELE CELOR CARE MOR PENTRU PATRIE TREBUIE PĂSTRATE ÎN TEMPLU ȘI SCRISE ÎN CĂRȚILE DE AUR, RĂMÂNÂND CA UN IZVOR DE GLORIE ȘI DE NOBLEȚE PENTRU GENERAȚIILE VIITOARE”.
Montesquieu Charles Luis (1689-1775),
scriitor, filosof iluminist francez, scriitor, sociolog, jurist, poet, avocat, judecător, istoric, enciclopedist, născut în castelul de la Brede, lângă Bordeaux, într-o familie de magistrați și mici nobili. A fost una din din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez. A activat în calitate de consilier în parlamentul de la Bordeaux, devenind președintele acestuia în 1716. În 1728 a devenit membru al Academiei Franceze. Opera sa majoră, „Scrisori persane” (1721), profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei, s-a bucurat de un succes imens și imediat. În anul 1734 scrie o disertație istorică  științifică asupra înfloririi și decăderii Romei. În 1748 apare „Spiritul legilor”, carte prin care explică existența legilor: „Divinitatea are legile sale”, „lumea materială are legile sale”, „omul are propriile legi” etc. Face referire și la tipurile de guvernare: republică, monarhie, despotism. Această carte a influențat mult elaborarea „Constituției SUA.”, care la rândul ei a influențat multe state ale lumii.     

***
P.S. „Şi Iisus i-a zis Martei: „Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
 „1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

miercuri, 14 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Statul, civilizația și... naționalitatea


1. „NAȚIONALITATEA UNUI POPOR” e rangul său în lume, între popoare; e blazonul nobiliar al meritului său; al valorii sale din trecut și prezent; e singura sa distințiune față de alte familii naționale,  e unica sa pavăză în lupta între popoare; singura sa putere, unicul său drept; căci este însăși ființa sa, sufletul său; persoana sa morală în fața lumii, a tribunalului istoriei. Un popor care trăiește pe același pământ, vorbește aceeași limbă și a ajuns la conștiința omongenității sale naționale, aspiră la un ideal politic cultural comun pe măsura valorii supreme. Această conștiință rezidă  în conștiința națională; o unitate morală având drept bază o gândire comună”.
Aurel  C. Popovici (1863 - 1917),
om politic, publicist, filosof, luptător bănățean pentru drepturile românilor din Imperiul Austro-Ungar, ideator al planului de federizare a Imperiului Austro-Ungar pe baze naționale. A efectuat studii de medicină, științe politice și a avut o cultură enciclopedică. A lăsat o operă de filosofie politică originală. A fost promotorul fără rezerve al națiunii și naționalismului și adversar al democrației bazate pe principiile Revoluției Franceze. Continuator al unor idei politice eminesciene, a promovat conservatorismul în cultura română și exaltarea specificului național.

***

 2. „CIVILIZAȚIA” nu se măsoară după mulțimea automobilelor și a mașinilor de tot felul; și nu se cântărește aruncând în tereziile balanței greutatea tunurilor cu tragere repede. Există un imponderabil de civilizație. Un imponderabil  făcut de mii și mii de lucruri insesizabile , din omenie, din sentimentul demnității omenești, din libertatea gândirii, din respectul convingerii  altora, din atâtea și atâtea alte noțiuni abstracte...”.

Nicolae  Dumitru Cocea (1880 - 1949),
avocat, scriitor, jurnalist, publicist, activist politic de stânga, cunoscut ca o figură majoră, dar controversată, în domeniul satirei politice. Fondatorul multor ziare și reviste, inclusiv Viața Socială, Rampa, Facla și Chemarea, colaborând cu prieteni de scriitori cum ar fi Tudor Arghezi, Gala Galaction și Ion Vinea, a încurajat și a dirijat dezvoltarea literaturii timpurii moderniste în România. Îl găsim mai târziu ca agitator republican și anticleric, fiind arestat ca instigator în timpul revoluției țărănești din 1907 și a jucat un rol principal în regruparea cluburilor socialiste împrăștiate. În timpul perioadei interbelice  a fost ales în Parlamentul României ca socialist independent, a simpatizat cu Partidul Comunist Român aflat în afara legii. După 1948 a devenit un scriitor oficial al regimului comunist. În amintirea lui sunt mai multe drumuri cu numele lui în marile orașe ale țării, la Sighișoara există o „Casă memorială” și tot aici un club „N.D.Cocea”, înființat în 1979.
***

     3. „UN STAT”, după credința mea, trebuie să fie în „totalul” său, fiindcă este mai de folos particularilor, decât acela în care cetățenii în „parte” sunt fericiți, dar statul, ca întreg, se prăbușește”.

Pericle (495 - 429 î. Hr.),
om de stat atenian, general, orator. A fost conducător al Atenei între 443 și 429 î. Hr., timp în care a inițiat numeroase reforme democratice, care au transformat orașul într-un centru politic, cultural, artistic, economic al lumii grecești. A construit Partenonul, noul  Erehteion și altele. În timpul conducerii sale a început războiul peloponesiac (431-404 î. Hr.), în care a fost implicată și Atena. A fost răpus de ciumă, care a lovit Atena în perioada desfășurării acestui război. Pericle era un personaj frumos, cu trăsături nobile, dar cu capul puțin alungit, lucru care stârnea ironia scriitorilor. Mama sa era dintr-o famile foarte bogată iar tatăl  era unul din eroii bătăliei de la Capul Mycale. Pericle în viața socială era un om sincer, subtil și ager, considerat „O gură de aur”, fiind supranumit „Olimpianul”. A fost mare protector al științelor și artelor, stingându-se din viață în anul 429 î. Hr. Pentru strălucirea intelectuală pe care a dat-o Greciei, secolul în care a trăit (V î. Hr.) a fost supranumit „Secolul lui Pericle”,
***
P.S. „Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr” (Psalm 144, 18).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

luni, 12 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Transilvania, inima și... pământul


1. „Ungurii vreau unio (unirea Transilvaniei cu Ungaria)! Știți ce vrea să zică aceasta? că pănă acum ne-au încălecat pe păr și acum vor să ne pună și șeaua pe spinare. Clasa conducătoare a feudalilor unguri își menține dominația socială și națională asupra populației românești.”La adunarea de la Blaj din 1848 au participat și mulți români maramureșeni, dintre care la întoarcere mulți români au fost spânzurați de honvezi, sau pur și simplu spintecați cu cosoarele. (Silviu Dragomir-Avram Iancu Ed. Științifică București 1985, pag. 47.
Ioan Buteanu (1821-1849),
a fost unul din liderii revoluționarilor români transilvăneni de la 1848 și prefect al Zarandului în perioada 1848-1849. S-a născut la Sighetul Marmației, într-o veche familie nobilă din Țara Chioarului. A urmat gimnaziul la Baia Mare și Carei, iar dreptul la Cluj și Zagreb. A fost timp de trei ani cancelist la Tabula Regia din Tg. Mureș. După ce a obținut diploma de avocat s-a stabilit la Abrud unde-l găsesc evenimentele din 1848 și unde Comitetul Național Român l-a desemnat ca prefect în acea regiune. În data de 15 mai 1848 a ținut o cuvântare la Blaj, în care a criticat intenția revoluționarilor unguri de unire a Transilvaniei cu Ungaria, arătându-le românilor pericolul la care se expun, care de fapt s-a și înfăptuit prin masacarea a zeci de mii de români transilvăneni de honvezii unguri. Ioan Buteanu, solicitat de Nicolae Bălcescu pentru a-i ajuta cu soldați,  intervine pe lângă Avram Iancu de a trimite  aceste ajutoare fraților de peste munți în lupta lor națională. În timpul armistițiului din 1849 dintre revoluționarii maghiari și moții conduși de Avram Iancu, la 6 mai maiorul aventurier și mincinos Imre Hatvani, nu-și respectă promisiunea  și intră prin surprindere în Abrud unde s-a întâmplat un adevărat măcel, fiind omorâți foarte mulți români. A fos prins și Ioan Buteanu care a fost spânzurat de unguri în data de 23 mai 1849, fără nici un fel de judecată. În cinstea eroului prefect Buteanu, în decursul istoriei s-au ridicat statui și busturi, iar unele societăți, școli și unități militare, poartă numele acestui vrednic român.
***

2. „Sunt în lume OAMENI MARI care prin tot ce fac se exprimă pe ei şi acţiunile lor. Dar cei mai mari oameni sunt aceia a căror INIMĂ BATE PENTRU TOŢI”.
Romain Rolland (1866 – 1944),
scriitor, muzicolog, critic de artă francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1915, „ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”. Studiile le face la Paris și Roma, devenind doctor în litere în anul 1895, după care ajunge profesor la Sorbona unde predă istoria artelor. Din 1901 începe o corespondență cu Tolstoi. După 24 de ani de exil în Elveția revine în satul natal Clamecy. În anul 1933 refuză „Medalia Goethe”, decernată de Hitler. Personalitatea de scriitor-cetățean a fost deseori comparată cu cea  a lui Voltaire, având o importantă influență asupra opiniei publice europene din primele patru decenii ale secolului trecut.

***

3. „Fericit este pământul care ţine pe trupul său oameni buni, lucrători şi harnici economi! Fericit este şi NEAMUL  acela care are credincioşi patrioţi şi oameni întru ştiinţă luminaţi! Însă patrioticească însufleţire şi înfrumuseţarea fericirii Neamului vine din STATORNICĂ PACEA LEGILOR STRĂMOŞEŞTI şi din însemnul cel fierbinte către sporirea luminării, căci  legile ca nişte râuri curate adapă sufletul cel patrioticesc”.
Gheorghe Lazăr (1779 – 1823),
 cărturar iluminist, fondatorul învăţământului în limba naţională din  Ţara Românească, pedagog, teolog, traducător și inginer român. A înființat la București prima școală cu predare în limba română, „Școala de la Sfântul Sava”, în anul 1818. De mic a fost luat în casa baronului Brukental, care remarcându-i aptitudinile pentru studiu, l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, apoi la Viena unde a urmat studii superioare de filosofie, istorie și de științe-matematice. Ulterior a studiat și teologia. În 1816 trece munții stabilindu-se la București, în urma conflictului cu episcopul greco catolic unit Vasile Moga, (care l-a împiedicat să scrie cărți în limba română), și a guvernatorului Transivaniei. În Țara Românească se împrietenește cu Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu dorind împreună să treacă de la învățământul grecesc la cel în limba română. Din prima generație de elevi făceau parte: Petrache Poenaru, Iona Heliade Rădulescu, Simion Marcovici, Daniel Tomescu și alții. În timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu din 1821, Gheorghe Lazăr împreună cu elevii săi îl ajută pe acesta la fortificarea taberei de la Cotroceni, sau învățându-i pe panduri să mânuiască armele. Persecutat de autorități după înfrângerea revoluției, bolnav, se întoarce în satul natal Avrig unde se stinge din viață în 17 septembrie 1823, fiind înmormântat în curtea Bisericii ortodoxe din Avrig. În anul 1973 UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.
***
P.S. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi haina. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi".
IISUS HRISTOS (1 - 33), Fiul lui Dumnezeu
Mântuitorul lumii, (Luca - 6, 27-30)

„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

sâmbătă, 10 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Frumosul, gândul și... adevărul


   1. „Marele piedestal al artei a fost şi va fi totdeauna FRUMOSUL. Frumosul, ca şi ADEVĂRUL vor rămâne etern cele două orizonturi nelimitate către care se va înălţa mintea şi sufletul omului. Concretizaţi FRUMOSUL şi ADEVĂRUL la un loc, şi aţi creat pe DUMNEZEU”.

Traian Demetrescu, (1866-1896),
poet presimbolic oltean cu pseudonimul literar Tradem. Remarcat de Alexandru Macedonski pentru poezia „Ploaie din senin” din ziarul „Valea Oltului” (1882), acesta îi prefațează și primul volum, „Poesii” (1885). Va mai publica șase  cărți cu titluri semnificative: „Freamăte” (1887), „Amurg” (1888), „Cartea unei inimi” (1890), „Sensitive” (1894), „Acuarele ” (1896) și șase volume de proză, dintre care două romane și un volum de note critice. Devenit popular prin versurile și romanele lui, foarte citite la sfârșitul secolului trecut. În cărțile sale amintește pe George Bacovia. În anul 1892 se îmbolnăvește de ftizie, boala agravându-i-de treptat. Ultima lucrare pe care o tipărește la Craiova este „Priveliști în viață”. Călătorește prin Austria, Bavaria și Elveția în căutatrea sănătății, dar în 17 aprile 1896 moare. La Craiova, pe strada Traian Demetrescu nr: 13, se găsește „Casa Memorială Traian Demetrescu”, în care sunt expuse obiecte care au aparținut scriitorului.

***

      2. „Nu trebuie să ne lipim de cele pământești, chiar de ni se vor părea de mare preț. Aici, pe pământ, toate sunt nesigure. Gândul nostru trebuie să ne fie ațintit și pironit în Dumnezeu și în viața veșnică. Toate cele pământești vor trece”.
Varsanufie (?-1913),
preot, monah, stareț, sfânt. Ca toți părinții de la Optima, a dobândit darul înainteivederi și a tămăduirii bolilor fizice și psihice. Unul din fiii săi duhovnicești, monahul Inocent Pavlov, își amintește cât de înfricoșător a fost la prima sa spovedanie la Părintele Varsanufie care știa și cele mai ascunse gânduri ale lui, amintindu-i chiar și de lucruri și persoane pe care el le uitase.

***

      3. „ADEVĂRUL ne arată ceea ce este, BINELE ne arată ce trebuie să fie, iar FRUMOSUL ne arată ceea ce este sub forma cum trebuie să fie. Frumosul este o mulțumire sui-generis, care se deosebește de mulțumirea produsă de celelalte valori...”.
Liviu Rusu (1901-1985),
cercetător, psiholog, estetician, critic, istoric literar, profesor universitar la Universitatea din Cluj. Fiu de preot greco-catolic, a făcut primele trei clase primare în comuna natală Sărmașu, iar clasa a IV-a a făcut-o la Liceul Evanghelic German din Bistrița, unde va studia și în ciclul gimnazial și în cel liceal, până în anul 1920. Și-a continuat studiile la Facultatea de Drept, apoi la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. Își începe cariera universitară încă din timpul studenției, fiind numit în 1923 preparator, iar după absolvire, în 1928, devine asistentul renumitului psiholog Florian Ștefănescu-Goangă, la Institutul de Psihologie  din Cluj. Din 1928 este doctor în filosofie, specialitatea psihologie, din Cluj. În următorul an face o specializare în Gemania, la Leipzig, Berlin, Hamburg. A fost una din personalitățile de marcă ale vieții universitare clujene, recunoscut pe plan internațional, atât pentru activitatea sa didactică cât și pentru cea de estetician. În 1935 își susține un doctorat de stat în estetică la Paris, la Universitatea Sorbona. Din 1948 până în anul 1961 este bibliotecar alături de Lucian Blaga. Are foarte multe cărți scrise din care enumerăm: „De la Eminescu la Lucian Blaga”, Scrieri despre Titu Maiorescu”, „Eschil, Sofocle și Euripide”, „Goethe” ș.a. A primit numeroase titluri, premii, medalii, culminând cu „Premiul special al Uniunii Scriitorilor” pe anul 1980. În localitatea natală, orașul Sărmașu, biblioteca orășenească poartă numele „LIVIU RUSU”.

***
P.S. „Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu  şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este IUBIRE”   (I Ioan 4, 7-8).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R.Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

joi, 8 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Vederea, morala  și... munca


1. „Dacă cred în Dumnezeu? Eu nu cred în El, eu îl văd”.

                         Henri Fabre (1823-1915),
naturalist francez, entomolog și autor cunoscut pentru stilul plin de viață al cărților sale populare despre viața insectelor. Născut în Franța a fost mai mult autodidact, din cauza sărăciei familiei sale. Cu toate acestea, el a obținut un certificat de predare primară la vârsta de 19 ani și a început să predea în Carpentras în timp ce continua studiile. În 1849  a fost numit la un post didactic în Corsica, apoi în 1853 s-a mutat la liceul din Avognon. A fost un profesor popular, fizician, chimist și botanist. Cu toate acestea, el este probabil cel mai cunoscutt pentru descoperirile sale în domeniul entomologiei, studiul insectelor și considerat de mulți ca fiind părintele entomologiei moderne. A fost un bun vorbitor de limba engleză, făcând traduceri extensive ale lui Alexander Teixeira de Mattos. Moare în octombrie 1915.

***

     2. „MORALA este arta înfrumusețării existenței, potrivit sensului nostru înnăscut de armonie. Ea este o continuă experimentare, urmărind unificarea sau sinteza BINELUI în cadrul puterii omului de a-l asimila și de a se construi în personalitate”.
Petre Comarnescu (1905-1970),
critic literar și de artă, estetician, memorealist și traducător, eseist jurnalist cultural, memorealist, unul dintre fondatorii revistei interbelice „Criterion” (1934), alături de Mircea Vulcănescu și Alexandru Cristian. Familia sa era înrudită cu episcopul Veniamin Costache. Este înmormântat la Mănăstirea Voroneț. Face colegiul „Sfântul Sava” și apoi cursurile școlii de artilerie din Craiova. A fost licențiat în Drept în 1928 și în Litere și Filosofie la Universitatea din București. În 1929 pleacă în SUA unde obține după doi ani doctoratul la „Universitatea” din Los Angeles cu lucrarea „Natura frumosului și relația cu binele”. Acest doctorat echivalează cu un doctorat în istoria artelor. A colaborat la mai multe reviste: „Adevărul”, Adevărul literar și artistic”, „Azi”, „Rampa”, Revista Fundației Locale”, „Agora”, „Națiunea”, „Universul”. A tradus masiv literatură americană, în special autori dramatici, dar a tradus și din limba rusă. Jurnalul său, publicat postum, numără aproape 5000 de pagini. A primit pentru toată activitatea sa multe premii, distincții, medalii, culminând cu : „Membru al Scriitorilor Români„ și „Membru al Uniunii Artiștilor Plastici”.

***

      3. „Munca, pentru cei ce se dăruiesc, poate fi un adevărat izvor de fericire, întocmai cum creatoare de fericire sunt pentru alții meditația, sentimentul religios, creația artistică, creația științifică, speculația filosofică”.
Dumitru Roșca (1895-1980),
 filosof român, membru titular al Academiei Române din anul 1866. Dintre  operele sale importante enumerăm: „Istoria filosofiei”, „Prelegeri de istorie”, „Știința logicii”, „Studii filosofice”, „Însemnări despre Hegel”, „Prelegeri de filosofie a istoriei”, „Studii și eseuri filosofice”, „Oameni și climate”.

***
P.S. „Rugaţi-vă unul pentru altul ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”  (Iacov 5, 16).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

marți, 6 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Guvernanții, dacii și... tracii

1. „GUBERNANŢILOR ROMÂNI..." - Să se gândească mai întâi să se dobândească binele şi fericirea cea de obşte a neamului, nu fieştecare să umble după cum patima şi pofta sa îl poartă".
 Samuil Micu (1745-1806),
lingvist şi istoric iluminist român, teolog greco-catolic, filolog, lexicograf, filosof, reprezentant al Școlii Ardelene. A fost nepotul episcopului unit cu Roma Inocențiu Micu. A învățat la Gimnaziul de la Blaj, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele de Samuil. A continuat Seminarul pentru călugări înființat de episcopul Blajului Petru Pavel Aron. În anul 1765 a fost trimis la Viena pentru a studia Filosofia și Teologia, unde va și ajunge „prefect de studii” în Seminarul Sancta Barbara. S-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor și spre sfârșitul vieții devine cenzor al cărților românești care apărea la Tipografia Universității din Buda (1804-1806). A redact o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea limbii române. A tradus din Sfinții Părinți răsăriteni, a dat o nouă traducere Bibliei în 1795. A fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții răsăritene în cadrul Bisericii Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilot de centralizare ale episcopului Ioan Bob. Are o serie de lucrări - memorii, lucrări de filosofie, lucrări filologico-istorice, traduceri din Sfinții Părinți.

***

2. „DACII SUNT PRIMII STRĂMOŞI AI ROMÂNILOR". Din punct de vedere etnografic, "DACII" par să se confunde cu "GEŢII" dar, au aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă.     (Les origines de l”histoire Roumaine).

Abdolonyme Honore Ubicini (1818-1884),
publicist, istoric, jurnalist francez, membru onorific al Academiei Române. După studiile primare și liceale din orașul natal-Issoudin, devine în 1839 profesor de retorică la Joigny. Ulterior a făcut călătorii lungi prin Italia, Grecia și Imperiul Otoman. La București a luat parte la Revoluția din 1848. A plecat apoi la Constantinopol iar ceva mai târziu în Franța. Aici a publicat mai multe studii despre Imperiul Otoman și Principatele Dunărene. A fondat mai multe reviste în care de obicei a adoptat un stil pro românesc.  


***

3. „REGELE BUREBISTA" a fost  cel dintâi şi cel mai mare dintre regii stăpânitori ai Traciei. Despre el găsim o informaţie precisă în "Inscripţia lui Acornion da la Dionysopolis": "În tinereţea sa, pe când era rege BUREBISTA (82 î.Hr.-44 î.Hr), cel dintâi şi cel mai mare dintre regii stăpânitori asupra Traciei, şi obţinând de la acesta stăpânirea peste întreg ţinutul de dincolo de Potamos şi peste împrejurimi, Acornion face foarte multe lucruri bune patriei sale, spunând şi dându-i totdeauna regelui Burebista cele mai bune sfaturi şi câştigând prin vorbele sale bunăvoinţa regelui pentru oraşul său".
Acornion,
a fost un cetățean important al coloniei grecești ionice din Dionysopolis (astăzi orașul Balcic de pe coasta Mării Negre din Bulgaria), ambasador al lui Burebista la Pompei,  pentru a discuta despre o alianță împotriva lui Iuliu Cezar,  consilierul şef şi sfătuitorul regelui Burebista. El este menționat în Decretul din Dionysopolis, scris în jurul anului 48 î. Hr. de către cetățenii polisului. Referințe importante despre Acornion ni le prezintă: Crișan, Ioan Horațiu; Daicoviciu, Hadrian; Mihailov, Georgi; Oltean, Ioan Adina.
***
P.S. „De trei lucruri s-a temut inima mea şi de al patrulea s-a înfricoşat: de pâra cetăţii, de adunarea poporului şi de asuprirea mincinoasă; acestea toate sunt mai rele decât moartea”  (Iisus Sirah 26, 5-6)

„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Dumnezeu, casa și... floarea

1. „Nu-mi place să-L discut pe Dumnezeu în sensul că există sau nu există. EL E PREA MARE ȘI, MAI ALES, PREA PLIN DE IUBIRE ca să fie discutat în fața unui pământean. Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui, și asemenea Lui suntem când iertăm. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc ne facem părtași la dragostea  cu care iubește Dumnezeu lumea”.

Ștefan Baștavoi -Savatie (1976 - ),
eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A fost și moderator al unei emisiuni televizate. Tatăl său, Valentin, a fost profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, adept al ateismului științific, iar mama-Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secția regie. Până la călugărie și Savatie a fost ancorat în concepțiile tatălui său. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă„ din Iași. Când era în clasa a XII-a a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul „Un diazepam pentru Dumnezeu”, care l-a consacrat ca poet. Ulterior obține premiile revistelor „Convorbiri literare”, „Timpul”, „Dacia literară”. Între 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filosofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o, urmând ca un an mai târziu să se călugărească. În anul 2002 a fost făcut ieromonah. Viețuiește astăzi la Mănăstirea „Noul Neamț”, Patriarhia Rusă. A predat iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău. De câțiva ani și-a deschis un atelier și coase genți. A scris foarte multe cărți premiate în multe țări ale Europei, primind distincții, medalii și premii multiple.

***

2. „O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi și mai mult, lumina va intra și tu poți distinge cele mai mici lucruri. Și dacă soarele va intra în interior, vei vedea și firicelele de praf ce zboară în aer. Așa este și cu sufletul care primește lumina Evangheliei: vede și păcatele cele mai mici. În felul acesta, văzându-ne păcatele, avem posibilitatea de a ne îndrepta, prin lumina Evangheliei, printr-o conlucrare cu Dumnezeu, care nu vrea moartea păcătosului - ci îndreptarea lui”.
Ieronim Apostolidis (1883-1966),
isihast, duhovnic renumit, numit și „Bătrânul din Eghina”, originar din Guelveri, Capadochia, vine în Grecia în anul 1922. Avea darul vorbirii, ducând o viață isihastă și i-a întărit pe foarte mulți credincioși cu învățăturile și sfaturile sale. Avea o înțelepciune aparte: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poți ruga chiar dacă ești în pat. Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă ești în genunchi, tu n-ai emoția rugăciunii și rugăciunea ta rămâne fără rod. NU simți nici o ușurare și te doare capul, căci rugăciunea nu-ți aduce nici o bucurie”.

***

 3. „ȘI PASĂREA ȘI FLOAREA  SE CRED ÎN LUNA MAI, / ETERNE-N DEZMIERDAREA LUMINILOR DIN RAI; / DOAR OMUL, CHINUITĂ LUMINĂ CĂLĂTOARE, / E OSÂNDIT SĂ ȘTIE, ÎN FERICIRI, CĂ MOARE”.
Horea Furtună (1888-1952),
poet, dramaturg, prozator și mason român. A semnat și cu pseudonimele Horia Făget, Mercator, Ariel, Aghiuță, Ion Dracu, Mefistofel. Între 1916 și 1918 a luptat în Primul Război Mondial fiind luat prizonier și internat la Stralsund. A debutat în anul 1902 în Revista Carmen cu poezia „Prietenii”. Dintre lucrările operei sale amintim: „Făt Frumos”, „Păcală”, „Iubita din Paris”, „Balada lunii”. A lăsat 3 piese de teatru în manuscris: „Nicolae Bălcescu”, „O seară la teatru” și „Băieți buni”.Horea Furtună este menționat în Dicționarul biografic al limbii române, vol. I, pag. 608, Pitești, Ed. Paralela 45.
***
P.S. „Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine”  (Romani 11, 18).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

luni, 5 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Poezia, călătorul și... favorul

1. „CRED CĂ POEZIA, PE LÂNGĂ NEAPĂRATA CONDIŢIE DE A PLĂCEA, CONDIŢIE A EXISTENŢEI SALE, ESTE DATOARE SĂ EXPRIME TREBUINŢELE SOCIETĂŢII ŞI SĂ DEŞTEPTE SENTIMENTELE FRUMOASE ŞI NOBILE CARE ÎNALŢĂ SUFLETUL PRIN IDEI MORALE ŞI DIVINE".
Grigore Alexandrescu (1810-1885),
poet şi fabulist. De mic dovedeşte o inteligenţă deosebită şi o memorie extraordinară, învaţă greaca şi engleza. Uimeşte pe Ion Ghica şi Heliade Rădulescu cu talentul său poetic. O vreme a fost ofiţer, dar a demisionat. În anul 1840 este întemniţat din cauza unor opere (Lebăda şi puii corbului). În ultimii 25 de ani a suferit de alienare mintală. A murit sărac la Bucureşti în anul 1885. Vasile Alecsandri într-o scrisoare trimisă de la Paris lui Alexandru Papadopol - Calimah, deplângea nepăsarea faţă de cel mai mare fabulist român: "Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mulţi ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generaţiei actuale în privirea lui şi uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit". Poezia lui a influenţat Revoluţia din 1848. Printre cele mai bune meditaţii romantice se numără şi "Umbra lui Mircea la Cozia". Au rămas de la el peste 40 de fabule. Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron.

***

2. „ESTE NEFERICIT CĂLĂTORUL CARE FACE OCOLUL PĂMÂNTULUI ŞI INTRĂ ATEU ÎN CASA PĂRINŢILOR SĂI".

Francois- Rene de Chateaubriand (1768-1848),
a fost scriitor francez, politician şi diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este "GENIUL CREŞTINISMULUI" sau "FRUMUSEŢEA RELIGIEI CREŞTINE" (1802), publicată ulterior în multe ediţii. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811. Din lucrările lui mai enumerăm: „Memorii dincolo de mormânt”, „Eseu despre literatura engleză”. „Natcezii”, „Călătorie în America”, „Despre Bounoparte și despre Bourboni”, „Martirii”,    „Miscelanee politice și polemice”.
***

3. „DUMNEZEU L-A FĂCUT PE OM DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA SA, IAR OMUL I-A ÎNTORS ACEST FAVOR".

Benjamin Frank Wedekind (1864-1918),
celebru dramaturg german. Piesele sale critică de obicei atitudinile burgheze ale epocii, îndeosebi faţă de sex. A influențat  evoluţia teatrului epic și a anticipat apariția expresionismului. Cea mai cunoscută operă a sa este „Deşteptarea primăverii". Multe din piesele sale au fost traduse de Simion Danilă şi publicate în editura Univers în 1982. Dintre lucrările sale majore amintim: „Heracle”, „Bismark”, „Spiritul pământului”, „Muzică”, „Pandora Box”, Regele Nicolo, sau astfel este viața”, „Hidalla”, „Dansul morții”.
***
P.S. „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

sâmbătă, 3 martie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Filosofia, succesul și... smerenia

1. „FILOSOFIA, ARE DREPT SCOP CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI, DECI: CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU, DUMNEZEU FIIND SUPREMUL ADEVĂR. ROSTUL UNIC AL FILOSOFIEI, CARE ESTE IDENTICA TEOLOGIEI, ESTE DE A EVIDENŢIA RAŢIUNEA RELIGIEI: IAR DACĂ SE ADUCE FILOSOFIEI OBIECŢIA CĂ EA SE SUPRAPUNE, ASTFEL RELIGIEI, OBIECŢIA ESTE FALSĂ, ÎNTRUCÂT FILOSOFIA ARE ACELAŞI CONŢINUT CA ŞI RELIGIA, NUMAI CĂ FILOSOFIA ÎL REDĂ SUB FORMA CUGETĂRII, PE CÂND RELIGIA SUB FORMA REPREZENTĂRII".

Georg Wilhehm Friedrich HEGEL (1770-1831),
filosof german, principalul reprezentant al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea. A fost un şcolar model: la 5 ani învăţase prima declinare în limba latină; la 8 ani a primit ca dar o ediţie a dramelor lui Shakespeare,  iar la 10 ani studiază geometria, astronomia, fizica, botanica. Are pentru cultura greacă o preferinţă aparte. Face note de lectură, de literatură, estetică, fizionomie, matematici, fizică, pedagogie, psihologie, teologie şi filosofie. Hegel se dăruieşte teologiei şi intră la vârsta de 18 ani la seminarul Teologic din Tubingen pentru a-şi realiza studiile universitare. Aici studiază filosofia, istoria, teologia, limbile clasice, latina şi greaca, matematică, fizică. Devine docent la Universitatea din Jena în 1801. După o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filosofie a Universităţii din Berlin. A fost autor de citate celebre: "A cugeta pe Dumnezeu înseamnă a te ridica deasupra lucrurilor sensibile exterioare şi interioare, desupra simplului sentiment, în regiunea fiinţei pure, a fiinţării identice numai cu Sine însuşi, adică în regiunea universalului".
 "Este necesar să se stabilească un raport de conexiune între Dumnezeu aşa cum este El în Sine, şi între prezentarea sau determinarea Lui în conştiinţa noastră; Dar... pentru a stabili această conexiune, trebuie în general să dovedim conexiunea dintre "Dumnezeu ca Dumnezeu şi între "existenţă ca existenţă".  Moare de holeră la Berlin în anul 1831.

***

2. „NU EŞTI CHIAR ATÂT DE SINGUR PRECUM CREZI. CEL PUŢIN DOUĂ PERSOANE SE INTERESEAZĂ DE TINE: DUMNEZEU ŞI DIAVOLUL. ÎN SUCCESE ÎL RECUNOSC PE DUMNEZEU, ÎN EŞECURI MĂ RECUNOSC PE MINE".

Gavriil Stiharul (Pseudonimul lui Gabriel Iordan-Dorobanţu), (1958-),
poet, profesor, studii de filologie şi jurnalistică. Admirator al poeţilor Lucian Blaga, Costache Ioanid, Traian Dorz, admirator şi discipol al părintelui Galeriu. A publicat în multe publicaţii: "Convorbiri Literare", "Ziua de Giurgiu", "Dimineaţa ", "Tineretul liber". Poezia  caută să creeze o stare sufletească de mistică ascetică, invitând la un urcuş dumnezeiesc, liric şi creştin.
***

3. „CÂT DE SMERIT ESTE DUMNEZEU care nu se laudă cu nimic din ce a făcut, ci aşteaptă răbdător să le descoperim singuri! Şi chiar de nu le vom descoperi, El niciodată nu se va lăuda înaintea noastră cu Măreţia Sa, şi nici nu ne va impune să-L acceptăm. LIMBAJUL DE PROGRAMARE ÎN CARE A FOST "SCRIS" UNIVERSUL ESTE IUBIREA LUI DUMNEZEU".
(Comentariu la "Şirul lui Fibonacci - una din cheile de acces la "CODUL SURSĂ" al creaţiei lui DUMNEZEU) de Claudiu Bălan.

Leonardo Pisano Fibonacci (1170-1250)
Matematician italian, cunoscut de unii drept "cel mai talentat matematician din Occidentul Evului Mediu". El este cel mai bine cunoscut lumii moderne pentru: Răspândirea sistemului de numărare hindu -arab în Europa, prin publicarea în primul rând la începutul secolului al 13-lea, a cărţii sale denumită CARTEA DE CALCUL, sau Liber Abaci; apoi un ŞIR DE NUMERE, care i-a purtat numele, şi anume ŞIRUL LUI FIBONACCI  pe care l-a descoperit, dar pe care l-a folosit  ca un exemplu în cartea sa, Liber Abaci. El a călătorit în toate ţările de pe ţărmul Mării Mediterane (Egipt, Siria, Bizanţ, Sicilia, Provenţa), pentru a studia cu profesori de seamă de origine arabă din acele vremuri. Leonardo, a fost  apropiat al împăratului Frederic al II-lea, căruia îi plăceau matematica şi ştiinţele exacte. În sec. al XIX-lea, a fost ridicată o statuie a lui Fibonacci, care a fost dezvelită în oraşul Pisa.
***
P.S. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele (zice Hristos) nu vor trece”  (Matei 24, 35).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Cuvântul, instrumentul și... moartea

1. Dumnezeu a permis prin cuvânt, clădirea unui imperiu al credinţei şi după 2000 de ani de la răstignirea pe Cruce încă îşi lărgeşte graniţele, împotriva furtunilor nenumărate şi nemăsurate ale Anticriştilor, ale celor ce folosec cuvântul pentru a ucide nu pentru a înălţa în duh, pentru a slăvi creaţia. Buni şi răi deopotrivă suntem ai Lui şi mai devreme sau mai târziu ne întoarcem cu faţa spre El. Este greu de explicat în cuvinte atitudinea unor mari savanţi, cunoscuţi ca atei convinşi, care se întorc la Dumnezeu. Răspunsurile lor sunt cuvinte care nu pot fi răstălmăcite. Faptul că ei ajung să facă un asemnea pas, după ce toată viaţa s-au împotrivit cu cerbicie lui Dumnezeu, au adus "argumente stiinţifice", dar nu şi probe credibile că El nu există, defineşte subtilitatea cu care lucrează cuvântul. Omul simplu, pentru care îndoiala ţine uneori loc de justificare trebuie şi poate, să înveţe din asemenea experienţe. În această eră super-tehnologizată, când informaţia circulă aiuritor de repede, cel mai puternic mod de a face faţă agresiunii spirituale, este tot cuvântul iar dacă cuvântul Scripturilor va ajunge la mintea şi sufletul oamenilor, izbăvirea este mai aproape.
Ioan Astalus (1957- ),
scriitor, sculptor și patriot desăvârșit. Născut în satul Gâmbuț, județul Mureș la 5 martie din părinți Ioan și Maria. De profesie jurist. A absolvit Școala de Artă din Târgu Mureș și un curs de restaurator - Oxford University (2005). A participat la expoziții de sculptură în București, Budapesta, Nurenberg, Tg. Mureș. De asemenea, a participat cu caricaturi la expoziții în București, Gura Humorului, Zalău, Arad, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Gheja, sculptor în toată țară și peste hotare. A fost distins cu diplomă de excelență la Zalău în 1997 și Gura Humorului în anul 2004, unde a obținut locul II. Tehnica folosită: sculptură în lemn, cretă, piatră, gips etc. iar în caricatură, creionul, grafitul, tușul și culorile pastel. Este cuprins în „Antologia caricaturiștilor români” autori fiind: M. Pânzaru, R. Soare, Șt. Popa Popas, revista Flacăra, în presa locală, și în ziarele „Cotidianul” și „Evenimentul zilei”. Este membru al A.A. P. Mureș din 1983. Este autor a 14 cărți publicate. A sculptat busturile unor mari personalități: Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Brîncoveanu, Burebista, Decebal, Horia, Mihai Viteazul, Florin Piersic, Dumitru Prunariu, Traia Vuia ș.a.  A realizat opere în diferite semințe și fructe, cele mai mici fiind în semințele de strugure și boabe de orez. Constructor de corăbii în sticlă, cea mai mică fiind de 16 mm. propusă pentru Cartea Recordurilor.

***

2. „NOI LUCRĂM CU INSTRUMENTELE PE CARE NI LE-A LĂSAT DUMNEZEU... NU ESTE NICIUN MOTIV CA ŞTIINŢA ŞI RELIGIA SĂ FIE ANTAGONICE. AMÂNDOUĂ PROVIN DIN ACEEAŞI SURSĂ, SINGURA SURSĂ ADEVĂRATĂ- DUMNEZEU, CREATORUL". (Interviu în Naţional Catholic Register, dec. -1996)
Joseph Murray (1919-2012),
Laureat NOBEL în Medicină şi Fiziologie (co-fondatorul transplantologiei). Acesta cu echipa sa de medici a reuşit primul transplant al unui organ uman, în anul 1954, prelevând un rinichi de la un geamăn monozigot şi transplantâdu-l fratelui acestuia şi a deschis, astfel, un nou domeniu în medicină. Şi-a început cariera medicală după ce a terminat studiile la Harvard, şi după un stagiu în chirurgie cu militarii răniţi în cel de-al doilea război mondial. După prima operaţie reuşită, alţi 600.000 de pacienţi din lumea întreagă au beneficiat de transplantul de organe.

***

3. „CELE DINTÂI DATORII LE AVEM FAŢĂ DE DUMNEZEU. ÎNAINTEA MORŢII, NECREDINCIOSUL DEVINE CREDINCIOS".

Cicero Marcu Tullius (106-43 î. d. Hr.),
cel mai vestit orator roman, filosof, politician, jurist, teoretician politic, consul şi constituţionalist roman. A jucat un rol important în perioada de sfârşit a Republicii romane. A fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul din cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca şi Augustin. A fost socotit "Părintele oratoriei antice".
***
P.S.  Adevărata comuniune între oameni, într-o iubire sfântă se înfăptuieşte în Hristos, care se roagă pentru unitate: “Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una”  ( Ioan 17, 21).
„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmașu