Tu spui că poeziile melesunt rătăcitoare şi singure
ca atomii din univers,
dar nu mă întrebi de ce le-am scris.
Dacă am fost fericită sau nu
când le-am zgâriat pe frunze
nu-ţi pasă.
Poate ţi-a păsat
la început, cu secole în urmă,
când ne-am cunoscut.
Acum eşti plicitsit amintindu-ţi
de mine când răceala
patului gol îţi spune că eşti
bărbat şi eu femeie.
Atunci mă chemi, iar eu
îţi trimit poeziile
ca să-ţi arate universul sperând...