Se afișează postările cu eticheta Viitorul Constanţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viitorul Constanţa. Afișați toate postările

duminică, 16 aprilie 2017

Câinii roşii visează frumos!

Dinamo Bucureşti a învins cu 2-1 pe Viitorul Constanţa şi visează în continuare. Rivaldinho a ratat prima ocazie în minutul 13. Replica Viitorului a venit prin Purece, dar Cerniauskas a fost atent. A fost 0-0 la pauză, însă în startul părții secunde Vlad Morar a trecut pe lîngă deschiderea scorului după ce a driblat trei adversari.
Hanca a deschis scorul și și-a etalat din nou calitățile de marcator, după ce a finalizat în minutul 68 din centrarea lui Filip. Apoi, Vlad Morar a deviat în poartă o minge, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Hanca a făcut dubla la numai şase minute după ce a deschis scorul. Trei minute s-au bucurat gazdele de avantajul de două goluri. Ţucudean, ex-dinamovistul a intrat în minutul 71 şi cinci minute mai târziu a marcat.
S-a terminat 2-1 pentru gazde. A fost a treia victorie consecutivă a lui Dinamo în play-off, dar şi primul succes al roș-albilor în meciurile de pe propriul teren cu Viitorul. Dinamo s-a apropiat, astfel, la 2 puncte de locul 2, ocupat de Viitorul.
                                                                       C.S.

duminică, 19 martie 2017

Viitorul Constanţa, victorie spectaculoasa cu Steaua Bucureşti

 Viitorul lui Gică Hagi (foto) a reuşit să învingă Steaua în Liga 1 la aproape patru ani de la meciul "omeniei" din 2013.
Dobrogenii s-au impus cu scorul de 3-1, la capatul unei partide in care FCSB nu le-a pus nicio problema, iar puştii "Regelui" au facut cu adevărat spectacol.
După un debut de partida echilibrat si fara nicio ocazie la cele doua porti, Gabi Tamaş i-a pus o talpă pe tibie lui Purece si a vazut direct cartonaţul rosu din partea lui Ovidiu Haţegan.
In superioritate, Viitorul a incercat sa atace, insa a reusit foarte putin. Singura faza controversata s-a petrecut in finalul primei parti, atunci cand Coman a fost tras evident de Balasa in careu, dar arbitrul a inchis ochii si nu a acordat un penalti cat se poate de clar.
La prima faza a reprizei secunde, Florinel Coman a deschis scorul. Benzar a centrat de pe partea dreapta, iar numarul 7 de la Viitorul l-a driblat din preluare pe Enache si a inscris apoi cu un sut plasat.
Zece minute mai tarziu, acelasi Coman l-a lansat in adancime pe Morar, iar acesta a dublat avantajul gazdelor cu un sut de pe linia de fund a terenului, profitand de o eroare uriasa a portarului Nita.
Introdus pe teren in partea secunda, Carlo Casap a dus scorul la 3-0 cu un sut din afara careului, balonul fiind scapat in plasa de Nita.
Denis Alibec a mai salvat ceva din onoarea vicecampioanei cu 10 minute inainte de final, punctand din lovitura libera.
In prelungiri, Coman l-a lansat excelent pe Chiţu, insa acesta, in pozitie de unu la unu cu Niţă, a sutat in portarul Stelei.
Dupa aceasta victorie, Viitorul a revenit pe primul loc in clasamentul Ligii 1 iar suporterii stelişti au scandat „Demisia!”, „Demisia” cu referire directă la banca tehnică şi Meme Stoica.

                                                                                     C.S.