Se afișează postările cu eticheta dezamăgire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezamăgire. Afișați toate postările

luni, 9 august 2021

Dezamăgire


Mare, mare dezamăgire. Peste tot dezamăgire. Până și cei care ne obligă să ne înțepăm sunt dzamăgiți că nu ne-nghesuim ca nebunii să ne vaccinăm, numai și numai să ne putem îmbălnăvi liniștiți și...înțepați. De nu te-nțepi, nu mai poți să-ți scoți iubita – iubitul la un zâmbet. Ești interzis de golanii care i-ai băgat în urne. Degeaba-ncerci acum să-i bagi unde trebuie, dezamăgirea este cruntă... Zâmbetul este și el dezamăgire...

Sorb din vorbe goale un ibric de stele. Și ele dezamăgesc...

Se-nchină floarea macului la liturghie și conducătorii ne pun ardei în miere... Și mătrăgună ne pun. Și pensii speciale ne pun. Și biruri ne pun... pentru că pot. Aleargă vara desculță pe jar și ne frige. Vara ne frige, ne dă foc, ucugașii doresc injecții. Cică se moare mai liniștit așa... în dezamăgire...

Ne frige vara, aleșii se ceartă, se faultează, dar nu pentru noi.

De mâncat nu se mănâncă pentru că sunt toxici.

S-ar otrăvi.

Ce dezamăgire!

 

Puiu Răducan

09.08.2021 - Băile Olănești


miercuri, 7 septembrie 2016

Mulțumim SUA, pentru minunatul parteneriat strategic. Ne-aţi pricopsit cu o bombă cu ceas!

Ce extaziați am fost când s-a semnat. Cam ca Ben Ardun, stăpânul lui El Zorab, când Pașa i-a oferit punga cu galbeni:
– “O mie de ţechini primeşti?!
– “O, paşă, cât de darnic eşti!/Mai mult decât în visul meu!/Să-ţi răsplătească Dumnezeu,/Aşa cum îmi plăteşti!!!”


Au venit americanii

Ne pricopsiserăm! După o jumătate de secol de sărăcie si mătănii, norocul își întorcea față și către România, îndeplinindu-i un vis devenit deja legendar: venirea americanilor! Ca și arabul lui Coșbuc, nu ne mai incăpeam în piele de fericirea ce se anunța:
„Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini –
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!”
Doar că poemul citat nu s-a mulțumit să rămână o simplă poveste despre dragoste și valoarea fără de preț a acesteia. El Zorab a devenit fabulă.  Cu un tâlc, ca orice fabulă,  pe care îl putem aplica de minune, după cum veți vedea, și parteneriatului strategic al României cu SUA.
Că, după 50 de ani de comunism, România ajunsese o gloabă, o cam știm cu toții. Ca atare, americanii ne-au cumpărat la preț de gloabă, că doar nu erau proști să ne plătească de pur-sânge, mai ales că nimeni nu le cerea așa ceva. Simplu! Însă conducătorii noștri, fuduli, au ținut-o una și bună că ce preț bun au luat pe ea, pe ţărişoară. Ce avantaje grandioase ne aduce acest parteneriat strategic. Și atunci americanii au intrat la idei: păi, dacă românii sunt așa de fericiți de târgul ăsta de doi bani cu noi, înseamnă că nu ne-au vândut un cal ci un asin.
În consecință, ne-au tratat ca atare.
Investiții americane în România, vax! Vize pentru români, ciuciu! În schimb prădători cât cuprinde, și pe persoană juridică și pe persoană fizică: Bechtel, Chevron, Microsoft, Gitenstein, Gordon etc. Ca totul să culmineze cu baza de la Deveselu. Marea garanție de securitate!???
În fotbal există o expresie: „focul la ei”. Cam asta este și strategia de apărare a SUA: zonele de potențial conflict ținute cât mai departe de teritoriul lor propriu. Pe NOI ne apără cu acest scut? Hai că ne doare burta de râs! Pe ei și numai pe ei se apără, ţinând focul la un continent și un ocean distanță!  Pe noi doar ne supraexpun!
Turcia pretinde zeci de miliarde de euro ca să nu deschidă robinetul cu refugiați spre Europa. Noi ce-am primit de la generoșii noștri parteneri strategici ori de la frații noștri din UE (cărora, ce mai, le cam puțim),  pentru că am acceptat să blocăm, de pe teritoriul nostru, cu riscurile noastre, imense, eventuale rachete rusești sau iraniene vizând centrul civilizat al Europei?
Vă spun eu  ce-am primit și de la americani și de la europeni: flit!
De la americani sub formă de sfidarea voinței a 7.5 milioane de români și de transformarea țărișoarei într-un laborator cu cobai, într-o Guantanamo administrată de monstru bicefal SRI – DNA, iar de la europeni un decalog de îngenunchere economică și un refuz Schengen pe cât de abuziv pe atât de zeflemitor.
Ca să ne vină acum, tot de la neprețuiții noștri yankei, declarația ambasadorului lor la Chișinău. Că Moldova are altă istorie și altă limbă decât România. Deci: Moldova nu e România!
Când cineva te nesocotește, chiar te disprețuiește într-atât încât să te lovească sub centură în plină zi, în văzul tuturor, în gura mare, doar ca să smulgă un zâmbet de satisfacție celuia de care pretinde că te protejează cu scutul antirachetă și cu Art. 5 din Tratatul NATO, nu merită să zici, ca-n fabula de la care am plecat:
„Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!”?
Cu cât suntem mai buni încasatori, fără replică și fără coloană vertebrală, cu atât vom fi mai disprețuiți și mai la coada listei. Iar riscul nu este doar că o să ne scuipe în cap toți malacii (dar și toți piticii) listei. Flegma e moale, nu găurește.
Riscul este că sputa asta infectă, a politicii externe de dictat cu care malacii lumii ne trateaza, acționează ca o bombă cu ceas. Pe care, dacă ești neghiob sau condus de neghiobi, o percepi doar ca pe un banal ticăit, fără să înțelegi mai mult. Un ticăit monoton, care adoarme vigilența și înmoaie sentimentul patriotic.
Iar atunci când explozia se va produce, nicio apărare nu va mai fi de folos. Moldova din stânga Prutului, Transilvania imperială vor deveni, din străinătățuri, embleme ale unei epoci de rușine a istoriei României. Epoca destrămării naționale.


Sursa: Contele de Saint Germain

joi, 6 decembrie 2012

CFR Cluj Napoca câştigă la Manchester, dar ratează calificarea în optimile Ligii Campionilor!


CFR Cluj Napoca a realizat imposibilul în Anglia, impunându-se cu 1-0 in fata celor de la Manchester United, dar a ratat calificarea in optimile Ligii Campionilor, urmand sa evolueze in primavara Europa League.
Campioana Romaniei a obtinut un rezultat istoric pe "Old Trafford", devenind prima formatie din Liga I care se impune pe terenul celor de la Manchester United. Din pacate, succesul de pe "Teatrul Viselor" n-a coincis şi cu marele vis al fotbalului românesc, calificarea în optimile Champions League.
O victorie amară în final, care probabil îi face pe "feroviari" să regrete ca n-au obtinut mai mult din meciul pierdut pe teren propriu cu Galatasaray Istanbul, cea de-a doua formatie calificata in optimi dupa trupa lui Sir Alex Ferguson.
Elevii lui Paulo Sergio şi parţial a lui Ioan Andone au avut un start bun de partida la Manchester si au ratat doua mari ocazii de gol in prima jumatate a celei dintai reprize. In minutul 8, Bastos a obtinut posesia in careu dupa o greseala a lui Smalling, dar sutul sau a fost parat de De Gea. In minutul 22 a venit randul lui Sougou sa ajunga in fata portii, insa atacantul a amanat executia si a fost blocat in ultima clipa.
Englezii au dat replica prin Cleverley, Chicharito si Welbeck, dar portarul Mario Felgueiras a intervenit salvator de fiecare data si cele doua echipe au intrat la cabine la egalitate, scor 0-0, moment in care Braga o conducea pe Galatasaray cu 1-0.
"Feroviarii" au dat lovitura la 11 minute de la reluare, cand Luis Alberto a marcat un gol de senzatie cu un sut de la 25 de metri. Balonul a lovit bara din stanga lui De Gea si a intrat in plasa aproape de vinclu, declansand isteria printre oaspeti.
Asa cum era de asteptat, echipa lui Paulo Sergio s-a retras treptat in defensiva si numai inspiratia lui Felgueiras a facut ca rezultatul sa ramana neschimbat, portughezul reusind sa se opuna la fiecare actiunea a "diavolilor" lui Ferguson.
Din nefericire insa, Galatasaray  Istanbul a marcat de doua ori in partea secunda, goluri oarecum „norocoase” si s-a impus cu 2-1 la Braga, obtinand calificarea datorita rezultatelor directe cu CFR Cluj Napoca. Turcii s-au impus la Cluj, in timp ce rezultatul de la Istanbul a fost egal.
Desi au obtinut nu mai putin de zece puncte, un record pentru fotbalul românesc în grupele Ligii Campionilor, "feroviarii" sunt nevoiti sa se declare multumiti cu o calificare in 16-imile Europa League.
Clasamentul final al grupei:

1.Manchester United 12 puncte
2.Galatasaray Istanbul 10 puncte
__________________________
3.CFR CLUJ NAPOCA 10 puncte
--------------------------------
4.Sporting Braga 3 puncte


                                                                           Cristi Someşan