Lecții de învățat. Ilie Lazăr și consecvența unui ideal

                                                                                   de Viorica Pârja

 Una dintre figurile luminoase ale Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar cu un destin la fel de tragic, ca al multora dintre contemporanii săi, care au crezut și au luptat pentru idealurile naționale ale românilor, a fost și maramureșeanul Ilie Lazăr. Ca sublocotenent în armata austro-ungară, el a arborat steagul românesc la Cernăuți, în noiembrie 1918 și a fost purtătorul stindardului Maramureșului istoric la Adunarea de la Alba Iulia.

Născut la Giulești, pe Valea Marei, descendent a șapte generații de preoți, Ilie Lazăr a cunoscut Golgota suferinței în temnițele de la Sighet, Galați, Râmnicu-Sărat și în coloniile de muncă de la Culmea și Periprava. Eliberat după 17 ani, Ilie Lazăr se stabilește la Cluj, iar la îndemnul tovarășilor de suferință așterne pe hârtie amintiri referitoare la participarea sa directă la evenimentele anului 1918, care au culminat cu Marea Unire de la 1 Decembrie.

La peste 100 de ani de la Unirea cea Mare, se pare că România nu este o țară prea fericită, iar românii au cam renunțat la idealul național și îl preferă pe cel individual, trăgând fermoarul la valiză și plecând spre alte zări, unde cred că le va fi mai bine. Acum 100 de ani exista o anumită viziune asupra viitorului: că aici va fi o țară, țara în care vor să trăiască. Astăzi, nu mai știm de cine depinde viitorul României! Lecții de învățat!

Nașterea Domnului – speranță și ideal

                      de  pr. Radu Botiş

            Profețiile Vechiului Testament (Fac.3:15; Num. 24:17; Deut. 18:15; Dan. 9.24-27; Mal.3:1-3) aveau să cunoască împlinirea pe timpul când rege al Iudeii era prigonitorul Irod, iar la Roma domnea Cezarul Augustus (27 î.e.n. – 14 e.n.)                Miracolul nașterii avea să se petreacă într-o peșteră din Betleem, când trimisul cerului coboară de la tronul dumnezeiesc pentru a răscumpăra omenirea întreagă din păcatul neascultării protopărinților noștri Adam și Eva, cu posibilitatea iertării dar și a împăcării cu Atotputernicul Creator. Momentul solemn al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos avea să primească salutul celor trei magi veniți să aducă Pruncului ceresc daruri alese (aur, smirnă și tămâie) dimpreună cu glasul de bucurie al îngerilor care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pre pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2:14). An de an, bucuria nașterii Pruncului Hristos readuce acest sfânt mesaj în inimile noastre prin colindele intonate de cele mai mici și mai pure ființe (copiii) și până la oamenii adulți. Această operă de mare preț, păstrată și transmisă din generație în generație – colindele – poartă adevăruri de credință cu referire la evenimentele care s-au petrecut: naștere, Betleem, steaua, magi, etc.                        

 Cuvântul „Crăciun” este înrudit cu termenul latin „creatio” din limba latină cultă. Creștinii au înțeles Crăciunul ca o creație pentru că Nașterea Mântuitorului este unică și nouă prin ea însăși. Pruncul „mititel și înfășat în scutece de bumbăcel” vine de fiecare dată la cumpăna dintre ani apropiindu-ne de raiul ceresc. El se naște pentru fiecare dintre noi în micuța peșteră, spre împăcarea noastră cu Bunul Dumnezeu.   Acest praznic, înconjurat de strălucire, păstrează și astăzi atmosfera solemnă tocmai prin grupurile de colindători cuprinzând toate vârstele și purtând vestea sublimă în fiecare casă. Nașterea Domnului avea să dea nou sens vieții împlinind „legea iubirii” spre mântuirea celui pierdut (Luca 19:10). Prin întruparea Domnului Iisus Hristos prezența Sa rămâne, noi, fiecare devenind frați ai lui întru dreapta credință pe drumul mântuirii.