Ursul Arthur sunt toate industriile, băncile și mințile românești furate de străini. Ca și Arthur, unele erau unice în Europa, erau grase și frumoase. Dar le stăteau lor în cale.
Uciderea lui Arthur, cel mai mare urs carpatin românesc are o semnificație mult mai mare decât pare. Pe lângă faptul că este o crimă împotriva naturii, această barbarie este o parabolă perfectă pentru felul în care s-au petrecut lucrurile în țara noastră, în ultimii 30 de ani.
Ca și în cazul lui Arthur, în cele mai multe cazuri, străinii s-au folosit de un șiretlic: sub pretextul rezolvării unor probleme – doar și prințul a venit să scape țăranii de ursoaica violentă, nu? – au venit și-au ucis tot ce era mai bun și mai ales, era concurență pentru produsele lor.
Ca și acum, și-atunci, statul și noi – să recunoaștem – ne-am dat acordul pentru a fi „salvați”, deși parcă în sinea noastră simțeam că nu miroase a bine. Dar am trecut pentru instinct pentru că nu-i așa, nu voiam să se zică despre noi că suntem „nostalgici ceaușiști”, dar mai ales din cauza gigantului nostru complex de inferioritate pe care-l avem față de străini.
În 30 de ani, acest complex de inferioritate a fost hrănit cu generozitate de o mass-medie criminală, fără scrupule, iresponsabilă. Capii media, în frunte cu Adrian Sârbu, au scos în față numai urâtori de neam, numai frustrați, premiind cele mai creative idei de a denigra tot ce este românesc. Asta este mass-media care a inventat sărbători nesărbătorite de nimeni, care a făcut eroi din infractori și care a redus la tăcere vocile care avertizau asupra demolării structurii de rezistență a economiei și a statului român.
Cine e prințul austriac? Prințul este simbolul „investitorilor” care promiteau să rezolve problemele economice ale țării, sunt inspectorii de la FMI care ne spuneau că singura soluție pentru companiile de stat este „privatizarea”. Am scris între ghilimele pentru în realitate privatizarea a însemnat trecerea unui activ din mâinile unei companii a statului român, în mâinile unei companii ale altor state.
Omorârea lui Arthur este semnificativă și din alt punct de vedere: lipsa de reacție a celebrelor ONG-uri ale „societății civile”. Pentru că făptașul este străin, o reacție ar fi/este interpretată ca fiind naționalistă, patriotică și așa ceva nu se poate. Ia să-l fi omorât pe Moș Martin vreun românaș…să vedeți ce iureș era. Ce reacții, ce durere, ce jale, ce acuzații de corupție. Ce lecții ne țineau despre străinii civilizatori care „n-ar fi făcut niciodată așa ceva”. Da, la ei. Dar prin tăcerea noastră s-au asigurat că o pot face aici și în alte părți.
Dar diferența dintre noi și un urs este că noi avem darul Învierii. Și după ce am văzut și ascultat în ultimii ani, culminând cu cântecul celor de la La Familia, am nădejde că poporul românesc se trezește din somnul cel de moarte.
