Se afișează postările cu eticheta redefinirea familiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta redefinirea familiei. Afișați toate postările

marți, 18 septembrie 2018

Referendumul pentru redefinirea familiei se va desfăşura în două zile, 6 şi 7 octombrie 2018

Referendumul pentru familia traditionala se va desfasura timp de doua zile, in 6 si 7 octombrie, a anuntat premierul Viorica Dancila la inceputul sedintei extraordinare de Guvern.

"CCR a avizat favorabil demersul pentru referendum. In acest moment, sunt indeplinite toate criteriile. Conform legii, Guvernul are obligatia de a organiza acest scrutin. In sedinta de astazi, vom adopta actele necesare, pentru ca cetatenii sa aiba posibilitatea sa isi exprime optiunile, referendumul va fi organizat timp de 2 zile: 6 si 7 octombrie", a spus Dancila.

Premierul a tinut sa explice ca referendumul "nu este impotriva minoritatilor sexuale, ci efectul unui demers cetatenesc".

Totodata, Viorica Dancila a spus ca in loc sa boicoteze referendumul, partidele ar trebui sa isi exprime mai clar ce pozitie adopta.

"Partidele trebuie sa respecte vointa cetatenilor. In locul apelurilor pentru boicotare, ar fi mai onest ca partidele sa isi exprime o pozitie mai clara. Partidul pe care il reprezint si-a aratat sprijinul fata de acest referendum si cred ca este cel mai adecvat raspuns.

Cer tuturor institutiilor implicate sa dea dovada de maxima responsabilitate si sa demareze urgent demersurile pentru organizarea acestui scrutin", a subliniat Dancila.

Premierul nu a precizat si la cat se vor ridica costurile pentru organizarea referendumului.


Sedinta extraordinara de guvern pentru continuarea procedurilor privind referendumul pentru familia traditionala a fost convocata dupa ce in Monitorul Oficial nr. 798 au aparut marti, conform legislatiei in vigoare, atat proiectul de legepentru revizuirea Constitutiei adoptat de Parlament, cat si decizia CCR care a confirmat constitutionalitatea acestuia.

Initial se anuntase ca Guvernul Dancila va continua procedura initiata in Parlament intr-o sedinta extraordinara convocata pentru luni, dar reuniunea a fost amanata.


Guvernul Dancila este cel care trebuie sa stabileasca atat calendarul actiunilor, cat si alte detalii legate de organizarea si desfasurarea referendumului, inclusiv suma totala care va fi cheltuita cu acest scrutin. Ziare.com

vineri, 4 mai 2018

Propunere: Referendumul pentru redefinirea familiei, pe 10 iunie 2018


 Posibil referendum pe 10 iunie. Este propunerea făcută joi de Florin Iordache, deputat PSD, în legătură cu redefinirea familiei. Atunci ar urma să aibă loc referendumul susţinut de Coaliţia pentru Familie. Aceasta cere modificarea Constituţiei, care să precizeze clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.
 PSD a înaintat așadar o dată pentru acest referendum. Deputatul Florin Iordache a spus că este posibil ca românii să fie chemați să se exprime cu privire la acest subiect în perioada 10-17 iunie. Totul depinde însă de legea referendumului. Astăzi, CCR a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului.
 USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
 În opinia USR, PSD manipulează opinia publică şi foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei ca să adopte un proiect de lege care elimină din prerogativele preşedintelui României (Detalii aici).

Legea urmează să meargă acum la Senat și apoi președintele Klaus Iohannis va decide dacă o va promulga.

De altfel, la această oră are loc o ședință a coaliției de guvernare pe marginea acestui subiect. Liderii PSD şi ALDE discută la Parlament în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
 Coaliția pentru familie ar fi strâns trei milioane de semnături prin care a cerut acest referendum pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În prezent, Constituția stipulează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, iar această organizație vrea ca textul să fie mai explicit și anume că mariajul este între un bărbat și o femeie.
 Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.