Ion Mihai Pacepa - dacă era vocea lui, fiindcă oricum
înfăţişarea era „protejată”, a oferit un
interviu la B1 TV, cu prilejul împlinirii
a 35 de ani de la „defectarea” sa din funcţia de şef adjunct al
Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în
plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al
preşedintelui României. În vârstă acum de 85 de ani (n. 28 octombrie 1928), Ion
Mihai Pacepa lasă impresia că se adresează unor idioţi, care îl mai bagă în
seamă, fiindcă numai dacă memoria îi joacă feste teribile putea să-şi
amintească că în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2009,la Miami, în Florida, a
acordat un amplu interviu Luciei Hossu Longin, jurnalist de televiziune,
însoţită de soţul său, regizorul Dan Necşulea, publicat la Editura Humanitas,
în acelaşi an, sub titlul „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”.
Întreaga discuţie lăbărţată, întinsă pe trei zile, nu era altceva decât apă de
ploaie şi în afara unor bârfe facile, de calibrul celor din „Orizonturi roşii”,
o carte execrabil scrisă, fără pic de talent narativ, dar care a făcut destul
rău puterii de la Bucureşti, prin discreditarea devastatoare, doar încercarea
disperată şi obsedantă de a fi privit precum colonelul polonez Ryszard
Kuklinski mai era de reţinut. Ca orice vulpe bătrână, şireată şi veşnic
dedublată, Mihai Pacepa şi-a reactivat duminică seara câteva din „fişele”
utilizate în dialogul lui Lucia Hossu Longin, precum „Mao Tzedun spunea că o
minciună repetată de o sută de ori devine adevăr”, că „l-a cunoscut pe
parlamentarul francez Yves Bonnet, fost şef al D.S.T. (Direction de la
Surveillance du Territoire)”, pentru informaţii în dosarul „Carlos”. Teză
reiterată: l-a prezentat sistematic pe Nicolae Ceauşescu drept un asasin şi un
terorist internaţional, care crease prin D.I.E. o societate mixtă
„româno-sovietică” însărcinată cu contrabanda de droguri, arme, vânzarea de
germani şi evrei, răpirea şi asasinarea adversarilor politici din exil. Prin
toate aceste „dezvăluiri”, Ion Mihai Pacepa a corodat statuia liderului de la
Bucureşti, de pe soclul pe care se afla în Occident. Se spune că la 22 iunie
1978, într-o discuţie fără martori, Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut să-l
elimine pe Noel Bernard, directorul Europei Libere. Aceasta este teza lui Ion
Mihai Pacepa, care recunoştea, repetăm, dacă vocea îi aparţinea, că s-a ocupat
cu furtul, dar nu şi cu uciderea de oameni. S-a vorbit mult despre trădarea lui
Ion Mihai Pacepa, care declara că „acest cuvânt defector e foarte aproape,
foarte învecinat cu cuvântul trădător”, iar el consideră că cei care au trădat
sunt cei care l-au servit pe Nicolae Ceauşescu, nu cei care s-au… luptat cu el.
Istoricul american Larry Watts, cu două cărţi esenţiale
publicate şi în limba română, lămureşte mult mai concret, mai credibil şi mai
argumentat, în temeiul accesului la surse de documentare exhaustivă, politica
Bucureştiului şi războiul purtat de serviciile secrete ale U.R.S.S. pentru
izolarea şi eliminarea lui Nicolae Ceauşescu, concluzionând că Ion Mihai Pacepa
ar fi trădat la comanda K.G.B.. Teză mult mai verosimilă. Ce „prietenie” a avut
liderul de la Bucureşti cu Kremlinul am văzut în decembrie 1989, şi nu trebuie
să ascultăm elucubraţiile unui fugar atins de senilitate. Care după ce a
profitat din plin de avantajele poziţiei avute în regimul comunist, a şters-o
pur şi simplu în S.U.A., intuind ceea ce îl păştea. Şi laţul era aproape. Ion
Mihai Pacepa nu l-a trădat pe Nicolae Ceauşescu, aşa cum delirează, gâdilând
urechea celor ce vor să-l asculte: a încălcat o regulă de fier a oricărui
serviciu special din lume - că dintr-o asemenea funcţie nu se putea ieşi decât
cu picioarele înainte.
Stors ca o lămâie de noii săi stăpâni, a debitat destule
prostii, punându-i în încurcătură. Rămâne bun pentru posteritate doar prin
faptul că a relegitimat drumul trădării, fiind răsplătit pentru asta, şi chiar
urmat. Nu există trădări bune şi proaste, ci doar imbecili care sunt capabili
să o facă chiar şi atunci când e vorba de propria lor ţară.
Un scuipat în obrazul cosmetizat al lui Ion Mihai Pacepa
este tot ceea ce merită, la minciunile debitate. O singură dovadă, dintre
atâtea, de nevasalitate a Bucureştiului faţă de Moscova, „autentic test de
loialitate”, este prezenţa României la Jocurile Olimpice de vară din 1984, de
la Los Angeles - California - deschise de Ronald Reagan, atât de mult invocat.
Din blocul comunist doar România, China şi Iugoslavia n-au boicotat aceste
Jocuri Olimpice.
În cartea sa „Cei dintâi vor fi cei din urmă...” (Ed. RAO,
2012), Larry Watts spune aşa: „La mijlocul anilor 1980, C.I.A. a susţinut încă
o dată că România a refuzat în mod constant să acorde ajutor clienţilor
marxişti ai U.R.S.S.” (Cuba şi Vietnam - n.r.).Sursa
http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1758-delirul-unui-senil.html
Mircea Canţăr
