Se afișează postările cu eticheta sponsorizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sponsorizare. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

CFR 1907 Cluj Napoca – sponsorizare de la Tesla?


Echipa de fotbal CFR 1907 Cluj Napoca, campioana României ar putea primi, din partea unei societăţi care aparține de grupul american Tesla, suma de peste 20 de milioane de euro, drept sponsorizare.
Decizia firmei americane vine şi în contextul în care antrenorul Dan Petrescu a anunţat că va continua să rămână pe banca tehnică a ardelenilor
Contractul care urmează să fie semnat în curând, prevede alocarea acestei sume pe parcursul pedioadei de trei ani de zile.
Toate detaliile sunt puse la punct și este doar o chestinue de timp până când înțelegerea se va parafa.
Contractul prevede alocarea a 7 milioane de euro în primul an, iar anul următor, campioana, va încasa 9 milioane de euro.
Contractul se va mai prelungi, automat, cu încă un an, dacă CFR ajunge în grupele unei competiții europene, iar ardelenii ar încasa peste 20 de milioane de euro în 3 ani.
Grupul Tesla, al cărui director executiv este Elon Musk, avea de mult intenția să se asocieze cu un club care să participe constant în cupele europene, iar ascensiunea celor de la CFR, i-a atras pe americani, care au considerat că o asociere cu o echipă din Vestul Europei ar fi fost mult prea costisitoare, potrivit digisport.ro
                                                                                                 Cristi Someşan

miercuri, 23 iulie 2014

Simona Halep a semnat un contract de 500.000 de euro !

Simona Halep este sportivul numărul 1 al României în acest moment, iar rezultatele impresionante pe care le-a avut în acest an au adus-o şi în atenţia sponsorilor. Printre ei, firma de bricolaj Dedeman, care a anunţat în urmă cu cîteva zile un parteneriat cu sportiva.
"Sunt destul de emoţionată, pentru că este primul meu contract realizat în România cu o firmă românească. Vreau să felicit echipa Dedeman pentru că a ajuns numărul unu în ţară. La fel vreau să fac şi eu, să ajung numărul unu în lume. Mă bucur că s-au gândit să construiască un teren de tenis la fiecare magazin nou. Sper să am cât mai multe rezultate pozitive ca să bucur pe toată lumea", a spus Simona Halep, care a parafat o înţelegere în valoare de 500.000 de euro pe an. Durata contractului nu a fost făcută publică.
"Vrem să deschidem în total 13 magazine, deci 13 terenuri. Anul acesta vom inaugura 3, iar restul în următorii ani. Costurile se vor ridica la 30-35.000 de euro. Terenurile vor fi construite în parteneriat cu FRT şi vor fi la dispoziţia copiilor" Dragoş Pavăl, director şi acţionar principal al companiei Dedeman
Întrebată dacă ştie cum îşi va investi banii câştigaţi din tenis, Halep a mărturisit că încă nu se gândeşte la acest lucru: "Mai am de jucat cel puţin 10 ani tenis şi nu îmi stă încă gândul la acest lucru. După ce mă voi retrage, voi analiza ce voi face".
Referitor la programul din următoarea perioadă, Simona a dezvăluit care vor fi paşii pe care îi va face: ”Voi merge în SUA în august, unde voi evolua la Cincinnati, New Haven şi apoi la US Open. Nu ştiam că am de apărat 900 de puncte în următoarea perioadă. O să încerc să câştig şi mai multe, pentru că îmi doresc să ajung la Turneul Campioanelor. Acesta este visul meu”. Preluare GSP


                                                                                      I.I. Dragoş

marți, 6 noiembrie 2012

Elevii premianţi din Mireşu Mare vor vizita Parlamentul României


Vineri, 9 noiembrie a.c., un grup de 45 de elevi provenind din şcolile Mireşu Mare, Iadăra, Lucăceşti şi Dăneştii Chioarului vor porni, la invitaţia domnului deputat Nicolae Bud (foto), într-o excursie de 3 zile în cunoaşterea frumuseţilor României.
         Printre obiectivele vizate sunt Castelul Peleş şi Pelişor de la Sinaia, „Coloana Infinitului” şi „Masa Tăcerii” de la Târgu Jiu, Arcul de Triumf, muzee şi Palatul Parlamentului din capitală, unde se vor întâlni cu „sponsorul” lor elevii cei mai merituoşi din comuna chioreană.
       Excursioniştii din ciclul gimnazial vor fi însoţiţi şi îndrumaţi de către profesorii Emilia Pop, Gelu Dragoş şi Nicolae Oanţă. Vom reveni cu detalii.

                                                                    Cristian Laurenţiu