Se afișează postările cu eticheta subprefectul Alexandru Bondrea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta subprefectul Alexandru Bondrea. Afișați toate postările

miercuri, 14 septembrie 2016

Subprefectul judetului a participat la sedinta de buget consolidat al statului


 Miercuri, 14 septembrie 2016, a avut loc la sediul Institutiei Prefectului, sedinta lunara privind bugetul consolidat al statului. Intalnirea a fost condusa de subprefectul judetului, Alexandru Bondrea si au participat reprezentanti ai serviciilor publice deconcentrate.
          Stefan Libotean, sef birou in cadrul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Maramures a precizat ca in luna august 2016, suma totala a incasarilor a fost de aproximativ 98.000.000 lei, cu o crestere procentuala de 127,82 % fata de aceasi perioada a anului 2015. Si in perioada urmatoare vor fi intreprinse actiuni in vederea mentinerii volumului incasarilor bugetare, precum si a recuperarii arieratelor acumulate.
          La nivelul Casei Judetene de Pensii Maramures, numarul pensionarilor este in scadere, iar in luna august 2016, a fost alocat un numar de 380 de bilete de tratament in prima serie, respectiv 415 bilete in cea de a doua serie, a prezentat Lucica Pop, director executiv al Casei Judetene de Pensii Maramures.
Directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica Maramures, dr. Rares Pop,  a precizat ca la data de 31 august 2016, s-au derulat fonduri publice in valoare de peste 23.000.000 lei din venituri proprii ale Ministerului Sanatatii, bugetul de stat si venituri proprii din prestari servicii.
          In raportul celor de la casa de Asigurari de Sanatate Maramures, se arata faptul ca la data de 31 august 2016, bugetul aprobat pentru servicii medicale si medicamente este de 413.000 lei, comparativ cu cel aprobat anul trecut la aceasi data in valoare de 376.000 lei. De mentionat ca in acest an, nu se inregistreaza arierate din anii precedenti, iar plata serviciilor medicale s-a efectuat la termenele legale de plata, neexistand plati restante. Totodata, din analiza veniturilor realizate la data de 31.08.2016- 148.000 lei, comparativ cu veniturile incasate la data de 31.08.2015, a rezultat o crestere de 161,10 mii lei.

          Muresan Lidia, sef birou vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontiera Sighet, a aratat o scadere dramatica a exportului, cu aproximativ 15%, si o crestere semnificativa a importului- 105%, fata de perioada similara a anului 2015.Principalele marfuri importate in luna august 2016 au fost: cherestea, semifabricate din lemn, paleti din lemn, tesaturi, mobilier, masini si aparate. In urma activitatii de control vamal, au fost identificate 16 fraude, majoritatea constand in contrabanda cu tigari.       
           In ceea ce priveste Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures, Oana Osanu, director executiv al institutiei, a precizat faptul ca numarul somerilor la finele lunii august a fost de 6870, cu 989 someri mai putin fata de aceasi perioada a anului trecut. Prin urmare, rata somajului a inregistrat o scadere fata de anul precedent, respectiv de la 3,76% in 2015, la 3,28% in 2016. De asemenea a scazut si numarul somerilor care beneficiaza de indemnizatie de somaj, de la 2.341 someri in august 2015, la 1.737 someri in august 2016. La nivel national, Maramuresul se afla printre primele 10 judete in ceea ce priveste rata somajului.
          La finalul sedintei, subprefectul judetului a tinut sa felicite representantii serviciilor publie deconcentrate prezente: “ In urma prezentarii rapoartelor, rezulta ca stam bine la nivel de judet si vreau sa va felicit pentru rezultatele bune obtinute. Sa continuati asa si pe viitor pentru a obtine aceleasi rezultate bune, daca nu si mai bune”, a incheiat Alexandru Bondrea.



     Institutia Prefectului- Judetul Maramures  

vineri, 6 mai 2016

Ministrul mediului, Cristiana Pașca-Palmer, s-a întâlnit cu subprefectul Alexandru Bondrea


Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, se află în aceste zile în județul Maramureș. Vineri, 6 mai, doamna ministru, împreună cu o delegație din care au făcut parte inclusiv președintele Agenției Naționale de Mediu, Toma Florin Petcu, și comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif, au fost primiți la Prefectură de subprefectul Alexandru Bondrea. La întâlnire au participat, de asemenea, directorul Agenției de Protecție a Mediului Maramureș, respectiv comisarul șef al Comisariatului Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu, Ioan Ștrempel.
Doamna ministru a prezentat, pe scurt, obiectivele vizitei sale în Maramureș, între care se numără o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din Regiunea Nord-Vest, cunoașterea situației tăierilor ilegale de arbori din Parcul Natural Munții Maramureșului, a iazurilor de decantare de la Borșa. De asemenea, Cristiana Pașca-Palmer, care are rădăcini în Țara Lăpușului, a mărturisit că ar dori să viziteze și Fărcașa, precum și Bozânta. Doamna ministru a declarat că moștenirea rămasă în urma industriei miniere reprezintă cu adevărat o problemă, dar că Maramureșul beneficiază de un potențial natural extraordinar.
Subprefectul Alexandru Bondrea a adus în discuție problema iazurilor de decantare și a stațiilor de epurare, menționând că pentru rezolvarea acesteia vor fi necesare fonduri. De asemenea, Bondrea s-a referit la Barajul Runcu, lac de acumulare care va asigura alimentarea cu apă potabilă a municipiului Sighetu Marmației și a localităților din jur. Cu această ocazie, subprefectul a fost informat că a fost aprobată finanțarea pentru baraj.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș