Se afișează postările cu eticheta trimis în judecată în dosarul cu polițiștii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trimis în judecată în dosarul cu polițiștii. Afișați toate postările

marți, 27 iunie 2023

Mă, voi știți cine-s io? Marele Horodniceanu, trimis în judecată în dosarul cu polițiștii!

Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a fost trimis în judecată de către procurori, în dosarul în care este acuzat că și-a folosit influența pentru a încerca să scape de amendă, după ce a fost oprit în trafic de către polițiști.

„Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Inspectorii judiciari au reținut următoarele:
• Fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenți de poliție, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 104 din Legea nr. 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare;
• Fapta procurorului care, în cadrul interacțiunii cu agenții de poliție, și-a declinat și afirmat repetat calitatea de procuror, a amenințat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență cu scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea nr. 303/2022.
Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.
Menționăm că exercitarea acțiunii disciplinare reprezintă o etapă a procedurii disciplinare și nu constată definitiv vinovăția procurorului cercetat disciplinar.”, arată Inspecția Judiciară.

Grigore CIASCAI