ultimul oftat al frunzelor care cad (jurnal pandemic)
într-o lume plină
de lacrimi
cu speranţă
infinită
întind mâinile
şi-mi aşez pe frunte
coroniţa împletită
din florile toamnei
cât cuprind
cu ochii
îmbrăţişez
priveliştea arămie
purtând pe buze
sâmburele
de adevăr
şi orele nesfârşite
cu miresme
într-un asfinţit
de toamnă.