Poem dramatic
Întreaga acţiune se
petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius
Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul
atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul
acoperit, loc amenajat nu doar pentru destindere şi odihnă atunci când căldura
devine sufocantă, ci şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice cancelariei
celui mai important demnitar roman din zonă: consfătuiri, audienţe, punerea
rezoluţiilor, alcătuirea rapoartelor şi a răspunsurilor la adrese.
Deşi e dimineaţă devreme
şi soarele de-abia s-a avântat pe bolta sticloasă a cerului, deja aerul a
devenit irespirabil, semn neîndoielnic că vine furtuna.
Deocamdată, înveşmântat în
togă albă, cu căptuşeală sângerie, procuratorul se plimbă gânditor pe aleile
ireproşabil întreţinute din preajma havuzului, savurând prin toţi porii aerul
înviorat de stropii apei cântătoare şi jucăuşă. Trupul ciolănos, înalt şi drept
este al unui militar de carieră, care circa jumătate din cei peste 60 de ani şi
i-a petrecut pe câmpurile de luptă. Iar capul este al unui roman autoritar,
obişnuit să poruncească, de la fruntea înaltă şi ridată, ce face corp comun cu
chelia amplă, până la gura cu buze subţiri (semn al răutăţii şi perfidiei) şi
mai departe la bărbia puternică (semn fără tăgadă al voinţei şi perseverenţei).
Pilat:
(aparte)
Cu ce răsplată m-am ales
că zeci de ani am fost sub arme,
ca Roma şi-ale sale norme
să-nsemne-n lume un succes?
Am fost numit procurator
în ţara asta de coşmar,
unde chiar soarele se-ncinge
cu o furie de barbar,
când locul meu era alături
de-acest Tiberiu împărat,
pe care cu curaj destoinic
l-am apărat şi îndrumat
să-ntoarcă soarta unor lupte
considerate ca pierdute,
astfel ca faima-i de strateg
cu cea de om să se confrunte.
(Căci ştiu atâtea din trecutul
acestui ins degenerat,
încât ce-n taină se şopteşte,
fărâmă-i dintr-un scelerat...)
Dar, cum a fost şi va mai fi,
amicii-n spate m-au lucrat,
iar împăratul nostru drept,
decretu-n grabă l-a semnat...
Venind aici cu fierea-n clocot
la tot ce ţine de evrei,
nu-i de mirare că le-am copt-o
în lucruri sacre pentru ei,
precum ofensa cu plimbatul
stindardelor imperiale
în tot oraşul şi-n pofida
protestelor sacerdotale,
ori întâmplarea drăgălaşă
cu apeductul şi-a lui plată
din banii Templului, ciupiţi
de la o gloată-ndoctrinată...
Cu toate astea, fui vestit
că însuşi Ana, Preot Mare,
urmează să mă viziteze
pentru ceva făr’ de-amânare,
povestea cu
acel profet
ce-n mozaism s-a opintit,
fapt pentru care, zor-nevoie,
Sinedriul îl vrea răstignit.
De parcă eu, nobil roman,
mai mare peste regi locali,
aş fi vreodată înclinat
s-aprob nişte evrei venali.
Nu ştiu exact cine-i profetul
şi nici cu ce-i mai vinovat
ca miile de inspiraţi
ce ţara bat în lung şi-n lat.
Dar pentru că i-a pus pe jar
cu mic, cu mare pe rabini,
voi fi cu El şi-o să mă lupt
cu şeful haitei de haini.
Se opreşte când o vede pe soţia lui Procula
că se apropie de el în mare grabă.
Procula:
(foarte
agitată)
O, soţul meu, ce bine-mi pare
că singur eşti şi relaxat!
Permite-mi, dar, să-ţi spun pricina
ce m-a-ndemnat ca să te cat.
Pilat:
O bucurie-i pentru mine
prezenţa ta de dimineaţă!
Mă miră graba-ţi, dar te-ascult
cum drag mi-a fost întreaga viaţă...
Procula:
(cu patos)
Balsam divin pentru inimă-mi
e vorba ta meşteşugită,
dup-acel vis de astă-noapte
revelator ca o ursită.
Părea că m-am pierdut pe veci
într-un lugubru labirint,
ce-apocalipsu-l contura
cu-ocheadele luminii de argint.
Şi, negăsind o cale de scăpare,
spre nebunie groaza mă-mpingea,
când – ce minune! – vocea auzită
s-a dovedit a fi salvarea mea.
Căci vocea caldă ca o mângâiere,
din haos la liman m-a scos –
un coridor al liniştii supreme,
unde şi timp, şi spaţiu sunt pe dos.
Mi-e imposibil să-ţi explic
senzaţiile încercate
în clipe fără de egal
ce-n timp real sunt peste poate:
simţeam cum pacea se preschimbă
în fericirea mult visată
şi îmi doream să nu mă-ntorc
în lumea asta niciodată...
Plimbându-mă cu încântare
pe-acel traseu de paradis,
pe un perete am zărit
ceva frapant chiar după vis;
un peşte desenat în grabă
de-o mână nu prea iscusită,
dovadă clară că altceva,
nu arta-i ţinta urmărită.
Preocupată obsesiv
de visul meu cu peştişorul,
m-am deşteptat cu noaptea-n cap
ca să dezleg întreg misterul,
şi-n grabă l-am chemat la mine
pe grădinarul Ieremia,
cel care deja aderase
la crezul lui Iisus Mesia,
ca să m-ajute. El mi-a spus
când relatare-am terminat:
„Sunt onorat, ilustră doamnă,
că neuitării m-aţi redat.
Cât despre-acel desen, să ştiţi
că-i un simbol uluitor –
întâi semnifică botezul,
apoi pe-al nost Mântuitor.
Căci peşte-i ICHTHYS
în greceşte
- un acrostih sculptat în fier –
ce seva-şi ia din Iesus Christos,
dar şi din Theou Yios Soter.
Iar prin
traducere obţinem
esenţa lui Hristos Iisus,
în ipostaza Lui de Uns,
ca şi de Fiu trimis de sus”.
Niţel stingherită de cele spuse aproape pe
nerăsuflate,
Procula se opreşte şi oftează. Apoi, mai înainte
ca Pilat să poată interveni,
ea îl priveşte drept în ochi şi continuă cu
hotărâre:
Aceste lucruri, dragul meu,
îmi par atât de însemnate,
încât de El, pe-ai noştri zei
nemărginitul îi desparte.
De-aceea, rogu-te fierbinte,
de morţii preoţii-L vor da,
să faci tot ce-ţi va sta-n putinţă
ca legea să învingă ura.
Nu-i drept să fie omorât
un om pentru credinţa lui,
prin ticăloasa lucrătură
cu indignarea vulgului!
Pilat:
(privind-o
cu admiraţie)
Nu-ţi face griji, divina mea,
că legea poate fi trucată!
Ea-i una, pentru toţi aceeaşi
şi-i vie doar de-i aplicată...
Rămân uimit de zelul tău
în slujba noii rătăciri,
de parc-aici n-ar prisosi
cele mai stranii născociri.
Din două, una: dacă-i zeu,
Iisus de moarte-i ocolit,
iar dacă-i om, nu văd de ce
să fie îndumnezeit.
Oricum, pe pace tu să fii
cu antirabinismul meu,
care m-obligă să m-opun
chiar de n-aş şti de oful tău.
Procula îi mulţumeşte şi pleacă, iar Pilat, deja
obosit
după plimbare şi discuţie se aşază cu un geamăt pe
scaunul-pat
din portic.
De-acolo, cu încântare şi invidie, minute în şir
el umăreşte
zborul planat şi rotitor al unui vultur.
Dar soldatul de gardă intră şi-l anunţă că Ana,
marele Preot,
împreună cu Caiafa, ginerele său, aşteaptă să fie
primiţi.
Îi primeşte de-abia catadicsind să se ridice în
capul oaselor
şi-i invită să şadă mai departe de el, după ce
le-a cercetat cu scârbă
şi dispreţ îmbrăcămintea bogată şi bărbile
încâlcite.
Pilat:
(cu semeţie,
după schimbul de saluturi)
Nu m-aşteptam, distinşi evrei,
să ne vedem aşa degrabă.
Ce treburi v-au silit la drum
pe zăpuşeala asta oarbă?
Ana:
(vizibil
deranjat de primire şi de apelativul întrebuinţat)
Cum ştii prea bine, hegemon,
suntem trimişi de Tribunal,
ca să aflăm ce-ai hotărât
în cazul unui ins banal,
acel profet fals şi dement
ce tulbură şi-aţâţă gloata
şi care pentru noi e demn
pe cruce să-şi încheie soarta.
Suntem grăbiţi? Cum să nu fim,
dacă e vineri, iar sabatul
începe-ndată la apus,
când noi ne-oprim cu robotitul?!
Pilat:
(cu
autoritate)
Verdictul meu îl veţi afla
doar după ce voi cerceta
pe îndelete-nvinuitul,
ca legea să-şi spună cuvântul!
Cei doi ies. Îndată după aceea este introdus
arestatul:
un tânăr înalt, slab şi cu nişte ochi albaştri,
surprinzător de blânzi pentru starea în care el a
fost adus
de furia mulţimii – faţa învineţită, mâinile
însângerate,
iar chitonul rupt şi murdar.
Pilat:
(priveşte
îndelung şi cu un început de simpatie pe arestat,
îndeosebi după ce-şi dă seama că de
la intrarea acestuia,
ca prin farmec i-a incetat sâcâitoarea
durere de cap)
Acuma, arestat, să-mi dai
detalii despre viaţa Ta,
că poate cu puţin noroc
de cruce Te-oi îndepărta.
Iisus:
(cu
adorabilă seninătate)
Nu sunt surprins de ce aud,
că moartea preoţii Mi-o vor,
deşi Eu rău nu am făcut
chiar nevorbind pe limba lor.
Ba şi mai mult, ea-i necesară
pentru-a Scripturilor plinire,
făcând astfel dovada vie
că Adevăru-i veşnic prin jertfire.
Pilat:
(cu ironie)
Cum adevăru-i pentru omenire
o taină-ntruchipată-n ţel,
sunt curios pe unde se ascunde
şi cum putem să dăm de el...
Iisus:
Cu-Aristotel eşti de acord
că-ntregul partea o premerge?
(Pilat
încuviinţează din cap)
Aşijderi Tatăl este Totul,
iar omul din Întreg decurge.
Distincţia fiind făcută,
e lesne-acum de priceput
că Dumnezeu e Adevărul,
surprins prin crez şi cunoscut.
De-aceea Tatăl M-a trimis
în astă lume răului robită –
ca omului să-i fiu chezaş
că viaţa-n dragoste-i nepreţuită.
Pilat:
Deşi îmi pari la minte-ntreg,
nu cred că pot să Te-nţeleg:
să fii un Om dumnezeit,
ori Dumnezeu Om devenit?!...
După discuţia avută,
m-am lămurit cam care-i baiul:
de când doctrina Ţi-o propagi,
rabinii-şi tem punga şi traiul!
Tu vrei ca răul să-l învingi
printr-o iubire necurmată;
pe ei iubirea-i alarmează,
căci răul este al lor tată.
Dar legea noastră indulgentă
cu-acele crezuri nenocive
pentru statala siguranţă,
nu vede-n cazul Tău motive
de iminentă arestare
sfârşită prin crucificare;
poţi fi cel mult întemniţat
ca vagabond înveterat...
Iisus:
Eşti generos, ilustre hegemon,
c-o soartă mai demult prezisă –
Mi-e dat să mor şi-apoi să-nvii
probă că moarte-a fost învinsă.
Pilat:
Să înţeleg că Tu înclini
spre-a prevestirii împlinire
şi că de moarte nu Te temi
cu-a Ta supraumană fire?
Iisus:
Ca Fiu al Celui ce-i etern,
sunt izbăvit de-a morţii teamă;
dar ea-şi afirmă hărnicia
prin ipostaza mea umană.
Pilat:
Te poţi întoarce în arest,
consider cercetarea încheiată!
Iisus:
(murmură în
timp ce este scos de gardă)
Suntem extreme-n veci unite
de jocul sorţii revelată...
De cum iese arestatul, durerile de cap ale
procuratorului reîncep,
aşa că el dă ordin să nu fie deranjat de nimeni.
Pilat:
(cu mâinile
la tâmple)
O, zei, ce crunt mă pedepsiţi
pentru puţina mea credinţă!
Durerile au re-nceput
şi nici curaj, nici iscusinţă
n-am îndeajuns ca să decid
în cazul lui Iisus prorocul –
aleg dreptatea să o apăr,
ori preoţimii îi fac jocul?
(Când a virtuţii râvnă se porneşte,
zeiasca influenţă-i în declin,
iar sufletu-mbibat cu-nvăţătură
de îndoieli trufaşe-i arhiplin...)
Nu de sofisme-i trebuinţă
în astă chestiune delicată,
capabilă să schimbe lumea
cum nimeni n-a făcut-o niciodată.
De vreau ca peste ani şi ani
să nu fiu laşul cel mai mare,
am datoria-n public să afirm
c-acest verdict e-o crimă-ngrozitoare.
Dar iarăşi zic, nu-i inutil,
ba chiar curată nebunie,
să mă opun unei voinţe
totuna cu ce-i dat să fie,
când Însuşi El a afirmat
c-o resemnare neumană,
că faptele de azi nutrite-s
de sânul plin al sorţii mamă?
Am încercat şi alteori
să mă impun prin foc şi pară
şi m-am ales cu eticheta
că sunt mai crud decât o fiară.
De data asta vreau să ies
din confruntarea următoare
basma curată orice-ar fi,
chiar dac-aş şti că lumea moare.
Intră Ana şi Caiafa,
care au aşteptat cu nerăbdare crescândă să fie
primiţi.
Ana:
(ţâfnos şi
fără a mai aştepta ca Pilat să-i dea cuvântul)
Cu nerăbdare, hegemon,
vrem s-auzim c-ai confirmat
sentinţa dată de Sinedriu,
ca să sfârşim ce-am demarat.
Pilat:
(ironic)
Eşti, venerabile, convins
c-aşa-i corect să procedez,
chiar dacă bietului profet
legal n-am ce să-I reproşez?
Caiafa:
(foarte
iritat)
Aşa să fie, hegemon,
că-i fără vină după lege,
deşi susţine că ar fi
al evreimii unic rege?
Păi, uzurparea, mi se pare,
nu-i o problemă oarecare –
ea îl vizează pe Cezar
şi se rezolvă ca atare!
De ceasul rău te va-ndemna
să-mpiedici dreapta procedură,
cercând să aperi mai departe
o preanocivă secătură,
vom fi siliţi să-nştiinţăm
imperialul cabinet,
că-naltul demnitar din zonă
fraternizează c-un proclet.
Pilat:
(dezgustat)
Sunteţi mai mult decât oribili
cu-această oarbă-ncrâncenare
ca ţinta faptă să devină
oricât ar fi răul de mare.
Nu doar şantaju-n cazul meu
şi-o crimă etnic asumată
de-un for juridic şmecheresc
şi-o gloată abil manevrată,
ci şi dezordinea firească
de nedreptate generată,
când clerul prin politică
îşi vrea imaginea salvată.
Ana:
(la fel de
înţepat)
Ne reproşezi că încercăm
să fim ai Romei buni supuşi,
chiar preferând o nedreptate
dezordinii la care-am fi expuşi?
Rămân surprins, Pilat din Pont,
de-a ta poziţie ciudată,
când ştii prea bine că sentinţa
trebuie-ndată aplicată.
Răspunderea pentru proces
a noastră-i azi şi-n viitor,
iar sângele acestui ins
evreii-l iau asupra lor!
Pilat:
(vizibil relaxat,
spălându-se pe mâini)
Mă simt cu cugetul curat
după această precizare,
fapt pentru care ţin să fac
o necesară îndreptare:
o nebunie-i să afirmi
că eşti şi zeu şi om deodată;
dar când pretinzi că eşti şi rege,
ţicneala trebuie stopată!
De-aceea, eu voi ordona
să fie-n rege deghizat
şi-apoi luat la scărmănat
acest erou de mucava.
Dă soldaţilor ordinele necesare pentru
batjocorirea lui Iisus,
după care se întoarce lângă cei doi preoţi şi
continuă:
Poporu-acum să-l întrebăm
cui libertatea i-o va da –
preablândului ţicnit Isus,
ori fiorosului Baraba?
De trei ori Pilat cere mulţimii pestriţe şi
zgomotoase
să aleagă între Iisus profetul şi Baraba tâlharul
şi tot de-atâtea ori aceasta urlă: „Baraba”!
Pilat:
(aparte)
Vai ţie lume de haram!
Ce şanse de schimbare ai
când visătorii tăi de soi
în schimbul leprelor îi dai?
Nu mi-i ruşine nici cu mine –
niscaiva timp m-am agitat,
ca în final să demonstrez
că sinele mi-i neschimbat...
Sighetu- Marmaţiei, George PETROVAI
