Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
”Noua serie a autoarei Elle Kennedy, „Briar U”, este o continuare a bestseller-ului „Off-Campus”, o irezistibilă suită de povești de dragoste din mediul universitar ce are ca protagoniști jucători de hochei. Seria este o așa-zisă lectură obligatorie pentru fanii genului romantic, ce ne plonjează într-o poveste ușoară, plină de umor și cu lipici, cu personaje bine conturate – eroine puternice dar cu vino-ncoa’ și eroi de tip alfa dar cu o fibră sensibilă în adâncul inimii. Este o carte asemeni unui taifun – nu o poți lăsa din mână de teama că poți pierde ceva cu adevărat important”, se arată în prezentarea volumelor.
Sursa: Biblioteca Județeană
Motto: „„Mintea multă
și prostia pe măsură se întâlnesc în capul unui singur om pentru că polii opuși
se atrag!”
„Prostia, ca slăbiciune a minții, nu este vreo vină,
vreun viciu sau vreun păcat, este un dat genetic; cineva este prost așa cum are
ochii albaștri sau mușchii puternici. Fapt este că prostul, prost fiind, nu
poate pătrunde în miezul lucrurilor, nu are discernământ, percepe faptele în
sine, desprinse din contextul lor, e incapabil să asocieze sau să disocieze, nu
poate nici analiza o stare de lucruri cât de cât complexă, nici sintetiza
elemente în aparență disparate. Cum lumea îi este greu de înțeles, o potrivește
el cumva puținei sale înțelegeri, punând de bine, de rău la un loc noțiuni
false ori confuze, de obicei preluate anapoda din lunga și bogata tradiție a
prostiei omenești. Lucru firesc, pentru că, neputând abstractiza, prostul
trebuie să se folosească de generalizări gata făcute de alții, la fel de proști
ca și el, dacă nu mai rău. Într-adevăr, dintre două sau mai multe posibilități,
prostul o alege fără greș pe cea mai stupidă și apoi se odihnește asupra ei.
Ar fi de scris o morfologie a prostiei, în care diversele ei manifestări să fie
elaborate și sistematizate ca paradigme, și o sintaxă a ei, adică o teorie a
felului în care se desfășoară prostia, a dezacordurilor, a pleonasmelor și a
elipselor ei, care nu sunt o economie de expresie, ci simple lacune prin care
se strecoară incoerența. Prostul nu are o clară conștiință de sine, nu învață
din experiență și ca atare nu este autocorectiv. Prostia se hrănește din
puținul ei și se regenerează din propria ei substanță, rămânând mereu egală cu
sine. Într-o însemnare intitulată Caracter de prost, Eminescu vorbește de
„Luarea metaforelor ad litteram” și de „stăruința în neghiobie”. Într-adevăr,
și e o observație subtilă, cum ar putea suplini prostul cel de-al treilea
termen al comparației, a cărui absență este definitorie pentru metaforă, când
el nu e în stare nici de o comparație desfășurată, lipsindu-i capacitatea de a
observa similitudini? Dacă îi vorbești de noaptea neființei, el crede că se
lasă întunericul și aprinde lampa. Cât despre „stăruința într-o neghiobie”, ea
este una din principalele caracteristici, și dintre cele mai de temut ale
omului prost, care, pe cât de ușor concepe o idee neroadă, pe atât de greu se
desparte de ea. Mobilitatea și readecvarea sunt prerogative ale inteligenței.
În tradiția românească avem, cât privește prostia, o scurtă capodoperă,
Povestea lui Creangă, unde o femeie neroadă își prohodește pruncul la gândul
unei primejdii ipotetice și lesne de înlăturat; un om, ca să aibă lumină în
casă, cară soarele cu banița, un altul dă să-și dărâme casa ca să scoată carul
înjghebat în ea, un altul caută să zvârle nucile în pod cu furca, altul, în
sfârșit, se căznește să suie vaca cu funia în șură, gata s-o sugrume. Prostul
nu se descurcă în plan pragmatic pentru că încurcă până la catastrofă relația
dintre mijloace și scopuri. În sângele lui curge, ca o esență tare, o
chintesență a ceea ce în germană s-ar putea numi Urdummheit, prostia originară,
cea de la obârșia vremurilor.
Numai că această infirmitate și deficiență a
intelectului nu este întotdeauna inocentă, și atunci încep necazurile.
Într-adevăr, prostul e și el om și trebuie să o scoată cumva la capăt pe lumea
asta, și cât mai bine dacă se poate. Prostia produce aproape întotdeauna
manifestări aberante și nocive în ordinea moralității. Neștiind ce statut are
și ce loc i se cuvine, prostul se amestecă unde nu-i fierbe oala, încurcă
ițele, crezând că le descurcă, se face purtătorul celor mai imbecile
prejudecăți, debitează, cu autoritate, cele mai uzate locuri comune, este
bănuitor și susceptibil, neștiind de glumă, imaginează conspirații universale
și vorbește ca un profet, mai și găsind pe cine să-l creadă; neavând îndoieli,
devine dogmatic și tinde să facă din maxima acțiunii sale o lege universală.
Și, neștiindu-și lungul nasului, e adesea peste măsură de obraznic și mai
întotdeauna trufaș, pentru că prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost
destul. Iar când se întâmplă să fie și harnic, simțind în chip obscur că
trebuie să-i substituie calității cantitatea umple și încurcă domenii întregi
de activitate cu produsele sale inepte sau de-a dreptul delirante și e adesea
răsplătit pentru asta cu distincții și ranguri. Dar cel mai rău este că
prostul, ajuns într-o situație critică din propria lui prostie, devine feroce
și poate fi bestial. Mulți oameni au pierit zdrobiți de prostia biruitoare.
Puținătatea spiritului naște monștri. Dar adevărata primejdie a prostiei stă în
mulțimea proștilor: ne place, nu ne place, lumea e plină de proști. Tot Creangă
zică că, dacă prostia ar durea, ulițele ar vui de zbieretele proștilor. Iar
lumea lui Caragiale, când mai explicit, când mai puțin, conține o cantitate
explozivă de proști de toată seama. Prin mulțimea lor devin periculoși. Mai
ales că ticăloșii inteligenți știu să se folosească de cei proști pe scară
istorică, exploatând ticăloșia oarbă și tâmpă care dospește în prostia
omenească. Îi investesc cu putere, ținându-i însă la cheremul lor, și apoi îi
asmut împotriva noastră ca pe o haită. Îi mai țineți minte pe activiștii
obtuzi, trufași și brutali care umpleau ierarhia chinuitei noastre vremi de
până mai ieri? Și nu-i simțiți cum mișună încă printre noi, travestiți,
multiplicându-se zgomotos ca legiuitori și autoritar ca guvernanți, trezind
ecouri de prostie de-a lungul și de-a latul țării, răscolindu-i întunericul și
ura pe care o emană întunericul? Ba simțim, prea bine simțim, și poate tot mai
este ceva de făcut. Iarăși Eminescu, vorbind de moftangii, spune într-un loc:
„Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți
nu vor binele, ci numai posturile patriei”.
Bine ar fi să nu aibă parte de ele, pentru că mare
primejdie este pentru obște înălțarea proștilor în ranguri și dregătorii. Păcat
de-o biată țară, i-ar fi ajuns ticăloșii.”
(Petru
Creția – Eseuri morale – Editura Muzeul Literaturii Române București - 2000)
Florea Mureșanu s-a născut la 8 iulie 1907, în satul Ciubanca, județul Someş (Cluj), dintr-o familie de ţărani. Şcoala primară a făcut-o în satul natal (1913-1919), iar Liceul „Andrei Mureşanu” la Dej. Între anii 1926-1930 a urmat studiile la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. Din noiembrie 1930 până în iulie 1931 a urmat studii de specializare la Strasbourg și Berlin, ca bursier al Patriarhiei. În anul 1948 a obţinut titlul de Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Teza sa de doctorat a fost despre răspândirea Cazaniei lui Varlaam în Ardeal între 1643-1943.
Hirotonit preot la 8 iulie 1932, Părintele Florea Mureșanu a fost numit în anul 1946 la conducerea Protopopiatului Ortodox din Cluj, fiind instalat de Episcopul Nicolae Colan.
Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946 a fost profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, secţia Practică.
A fost un mare apărător al românității Transilvaniei. A dovedit cu prisosință aceasta, cu cuvântul și cu fapta. În timpul ocupației maghiare de după Dictatul de la Viena (1940), Părintele Florea Mureșanu, care a refuzat să părăsească Clujul, a fost căutat de unguri pentru a fi omorât. A scris pentru cauza românilor ocupați în revistele “Renaşterea”, „Viaţa ilustrată“ și „Tribuna Ardealului”.
A susținut cu toate puterile greva anticomunistă și antirevizionistă a studenților clujeni (1946). „Problema naţională era prioritară, mai ales în mai-iunie 1946, când studenţii au dat dovadă de un patriotism matur şi demn“, după cum a a scris conducătorul studenților greviști, studentul medicinist și călugărul Valeriu Anania.
Părintele Protopop Florea Mureșanu a sprijinit cenaclul literar condus de doctorul Victor Papilian (fost ateu în tinerețe, devenit creștin), oferind casa parohială pentru găzduirea ședințelor la care participau Lucian Blaga, Părintele Valeriu Anania, Zorica Laţcu, Valentin Raus, Victor Ilieşiu și alte personalități clujene. A fost un preot cărturar, scriind lucrări importante de învățătură ortodoxă, manuale școlare, lucrări monografice despre Biserica din Deal, Catedrala din Cluj, depre Mitropolitul Andrei Șaguna și Vieţile Sfinților Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul şi Efrem Sirul. Lucrarea sa fundamentală, Grai şi suflet românesc, a deschis, în anul 1997, Colecţia „Mărturisitorii de după gratii”, Editura Arhidiecezana Cluj, fiind îngrijită de Pr. Lect. Dr. Dorel Man.
Atitudinea sa fermă, creștinească și românească, pe care n-a vrut s-o tranzacționeze, i-au adus ostracizarea de către regimul comunist de ocupație și, în cele din urmă, prima arestare din anul 1952. A fost trimis la Canal, timp de un an și jumătate. Acolo Părintele Florea i-a promis lui Dumnezeu că, dacă scapă din lagăr înainte de termen, va ridica o mănăstire.
Eliberat înainte de termen, nu a avut voie să se întoarcă la Cluj, primind o parohie în satul maramureșean Suciu de Sus. Aici avea să-și împlinească legământul, ridicând pe locul numit Breaza un schit cu hramul „Sfânta Treime”. Deși era un loc retras, mulțimi de credincioși îl urmau pe Părintele Florea.
După arestare, Schitul ctitorit de Părintele Florea Mureșanu a fost transformat în grajd pentru oi, iar apoi comuniștii l-au incendiat. La 30 de ani de la arestarea fostului ei ctitor, Părintele Protosinghel Gavriil Burzo, fost ucenic al Părintelui Florea Mureşanu, a îndemnat pe enoriaşul Pop Nicolae să ridice o troiţă pe locul fostei mănăstiri. Troița a fost sfințită de Rusaliile din anul 1989. În anul 1990, PS Justinian a sfinţit locul şi piatra de temelie pentru ridicarea unei noi mănăstiri. Dumnezeu a făcut ca în anul 2000 să se încheie lucrările pentru construcția mănăstirii și să fie sfințită.
Predicile Părintelui Florea Mureșanu nu scuteau pe prigonitorii credinței. Nu era pe placul bolșevicilor. Mai mult, fostul său student, Părintele Ioan Iovan, duhovnicul Mănăstirii Vladimirești, l-a căutat și l-a invitat să vadă mănăstirea devenită o citadelă a ortodoxiei.
Părintele Florea Mureșanu s-a atașat de cinul monahal de la Vladimirești, în mod special de Maica Mihaela Iordache și de Maica Teodosia Zorica Lațcu (pe care o cunoștea de la Cluj). Aceasta îi aduce o a doua condamnare, de 25 de ani muncă silnică, pronunțată în anul 1958. Oficial, a fost învinuit pentru subminarea autorităţii de stat și sabotarea procesului de colectivizare.
În momentul arestării, securiștii i-au percheziționat biblioteca și i-au confiscat mai multe cărți, pe care le-au pus într-un sac. Părintele Florea a fost obligat să ducă sacul în spinare. A trecut un deal, securiștii neavând curaj să-l treacă prin sat. Povestea Părintele Ioan Iovan că, „obligându-l să ducă în spate aceste cărţi, «corp delict», trecând prin Târgu Lăpuş prin faţa unei bătrâne evlavioase, aceasta, văzându-l, a strigat tare: Sărut-mâna, dom’ părinte! Mergi cu adevărul în spate!”.
În 6 mai 1959, bolșevicii l-au dus ca martor al acuzării împotriva Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction şi a Părintelui Profesor Ioan Bunea. Nu a făcut jocul vrăjmașilor. A refuzat să-și acuze colegii, chiar dacă i s-a promis eliberarea. Va suporta consecințele actului său de curaj, fiind supus unor chinuri inimaginabile.
Părintele Florea Mureșanu avea să reziste până în ziua de 4 ianuarie 1963, când s-a împlinit cuvântul său, rostit înainte de arestare: „Cea mai înaltă știință e să știi ca să trăiești, sau e să știi să mori? Dacă soarta te aruncă printre oamenii mișei, mai bine să te ucidă, decât să trăiești ca ei”.
Îndemnul Părintelui Florea Mureșanu către confrații săi de suferință din temnița Aiudului, valabil și pentru noi, cei de astăzi, este: „Când ţi se pare că nu mai ai nici un rost, iubeşte-L pe Dumnezeu, iubeşte-ţi neamul şi fă numai ceea ce îţi porunceşte această iubire. Pentru rest nu te tulbura. Istoria stătătoare numai pe această temelie se zideşte”.
Fie să avem parte de rugăciunile fericitului mucenic din temnița Aiudului!
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Consiliul
Local Dubove (UA) și are valoarea totală de 1.412.475,19 euro, din care 90% ,
respectiv 1.271.227,67 euro, reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri
ale Uniunii Europene (FEDR).
Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea
capacității de cooperare transfrontalieră dintre comunitățile Mireșu Mare (RO)
și Dubove (UA), în domeniul adaptării la schimbările climatice și al prevenirii
și gestionării riscurilor de dezastre, cu un accent puternic pe abordările
bazate pe ecosistem. Această cooperare se va materializa prin implementarea a
cel puțin următoarelor activități comune: schimburi de experiență, conferințe
și acțiuni demonstrative axate pe gestionarea durabilă a mediului și soluții
bazate pe natură. Investițiile realizate în construirea unei stații de pompieri
la Mireșu Mare și dotarea ambilor parteneri cu echipamente specializate vor
îmbunătăți capacitatea celor două comunități de a răspunde noilor provocări
generate de schimbările climatice prin intervenții mai eficiente în prevenirea
și limitarea efectelor inundațiilor și incendiilor.
”Îmi doresc ca și anul 2026 să fie un an măcar la
fel de fructuos din punctul de vedere al absorției fondurilor europene și nu
numai, iar toate proiectele pe care le-am depus spre finanțare să fie aprobate”,
a declarat Ioan Mătieș.
S-ar putea ca lucrurile să fie mai
complicate decât a crezut Trump. O simplă copie a operațiunii din 1989
împotriva lui Noriega s-ar putea să nu fie suficientă. Maduro nu mai e, dar
regimul pare să reziste bine-mersi și fără el.
Sigur, la asta ar putea contribui din
plin și faptul că milioane de opozanți au șters-o din țară în ultimii 10-20 de
ani. Peste 7 milioane după statisticile ONU. Venezueleni care se bucură și
aplaudă acum, dar o fac de la… Miami și din alte localități din SUA.
Ceea ce înseamnă că nu pun în pericol cu
absolut nimic regimul de la Caracas.
Momentan, americanii riscă să se facă de
râs și să fie percepuți ca niște gangsteri internaționali, iar „ordinea
internațională bazată pe reguli” – o gogoașă. Ceea ce le va da adversarilor lor
și mai multă apă la moară.
Următoarele zile vor fi decisive pentru
a înțelege dacă am avut de-a face cu o operațiune debilă sau nu.
LE. Apropo de conferința lui Trump. Ceva
nu se leagă. Pare un script gândit dinainte CA ȘI CUM răpirea lui Maduro ar fi
dus la prăbușirea regimului. Numai că momentan nimic nu pare prăbușit în
Venezuela. E un chavism fără Maduro, așa cum la moartea lui Chavez a fost un chavism
fără Chavez.
Doar un amănunt: Trump zice că de acum
ei, americanii, vor administra Venezuela, și că a vorbit la telefon cu Delcy
Rodriguez (care a preluat automat funcția de președinte) și că ea va asculta
toate poruncile lui. Dar pe Telesur și pe canalul său de Telegram Delcy
Rodriguez face spume la gură împotriva americanilor și îndeamnă populația la
rezistență. Sigur Trump a vorbit cu cine trebuie?!
Și încă un lucru: conform unui analist
militar argentinian, Maduro ar fi dat liber de Crăciun la jumătate din armată,
fiind convins că Trump blufează și că nu va îndrăzni să atace. Poate că de fapt
așa se explică lipsa de reacție a armatei venezuelene, nu printr-o conspirație
(trădare). Poate că armata nu a reacționat fiindcă, pur și simplu, nu mai era
nimeni la post?!…
Invazia Venezuelei și capturarea lui Nicolás Maduro reprezintă varianta nord-americană a unei acțiuni fundamentate religios, dar neteologice.
De ce ești prost atunci când votezi pe cineva „ca să nu fie mai rău” și de ce auto-intitulații pro-europeni nu au creier?!
M-am săturat să văd diverși indivizi maimuțărindu-se
și aruncând cu sloganuri de fiecare dată când sunt chemați la raport de către
Soros sau mai știu eu ce alți ticăloși ai lumii. Ca să fiu mai clar: faptul că
niște nemernici care sunt plătiți pentru a face agitație fac ceea ce fac, ține
cumva de natura muncii lor. Însă atunci când tu, ca om normal, cazi pradă
retoricii lor șchioape și îl votezi pe X sau pe Y de teamă să nu cumva să
pierzi ceea ce ai, asta, dragul sau draga mea, e semn de prostie majoră. Nu-s
dur când fac o asemenea afirmații, ci cât se poate de realist deoarece ai o
problemă majoră: doar ai impresia că-ți merge bine, ai fost spălat pe creier să
crezi asta! Știu, nu mă crezi, dar dacă vei avea răbdare să urmărești ceea
ce-ți voi spune în continuare, te vei îngrozi deoarece vei înțelege care e
realitatea. Îți mai dau o șansă: du-te în fața oglinzii și întreabă-te sincer
dacă într-adevăr ceea ce ai e chiar așa un mare lucru. Și-acum lasă-mă pe mine
să-ți spun ce-mi spun statisticile(cât se poate de oficiale).
Calculând cam toate impozitele și taxele de pe
spatele unui român mediu, îmi rezultă că sarcina fiscală a acestuia se ridică
pe la un minim de 54%. Vă rog să înțelegeți că procentul la care am ajuns este
unul conservator, deci cu adevărat minim!, el putând să fie mai mare în funcție
de comportamentul fiecăruia. Am inclus în calcul aproape tot ceea ce
plătești(impozite, accize, TVA și alte taxe etc.). Comparând acum cu restul
țărilor europene, observăm că de întrecut ne întrec doar nemții și belgienii.
Povestea însă este că în acele țări salariul mediu este dublu față de România.
Astfel, în timp ce românul mediu primește net 1150 EUR, neamțului sau
belgianului mediu îi în buzunar 2700-2800 EUR/lună(ca sumă netă care e
impozitată și taxată secundar cu restul poverii fiscale). Bulgarul, care are un
salariu mediu net ceva mai mic decât noi, de doar 1050 EUR, în realitate este
mai bogat decât pârlitul de român întrucât de la acest nivel el plătește TVA
mai mic, accize mai mici s.a.m.d. Iar ca procent, sarcina fiscală a bulgarului
abia ajunge pe la 38%!!! Și când cineva îi amenință veniturile, ați văzut ce se
întâmplă!
Un alt element pe care trebuie să îl înțelegeți este
cel referitor la raportul dintre încasările din impozite și PIB. Ca să
înțelegeți, indicatorul măsoară proporția veniturilor fiscale(impozite, taxe
etc) în raport cu Produsul Intern Brut al unei țări. Se exprimă în procente și
arată cât reușește statul să colecteze pentru funcționarea sa și a serviciilor
publice din economia sa totală. Sau, mai pe șleau spus, ce procent din PIB se
întoarce la stat ca venit. Statistica direct de la Eurostat o aveți alăturat.
Ce observăm? Că în afara Irlandei(care e o cu totul altă mâncare de pește față
de noi), România colectează cei mai puțini bani raportați la PIB. Păi stați
puțin! Noi avem cea mai mare fiscalitate totală, dar statul de colectat
colectează cei mai puțini bani. Hmm, aici cam pute a fraudă de la o poștă.
Există explicații? Evident că da, dar cele adevărate sunt departe de
narațiunile oficiale.
Să pornim de la TVA: România are cea mai mică rată
de colectare din Europa, în condițiile în care TVA-ul este o taxă ultra-facilă
de colectat. De ce nu se colectează? Sper că n-ați crezut aberația aia conform
căreia rata redusă de colectare a TVA-ului e cauzată de dulceața bunicii de la
țară! În realitate alta e buba: oamenii mafiei fură din TVA deoarece e cea mai
profitabilă afacere. Când ai o taxă universală mare, devine clar că eludarea ei
este cea mai eficientă cale de profit și de omorâre a concurenței. Și astfel,
în timp ce unii se sufocă din cauza ei, tu, dacă ești protejat, prosperi din
fraudarea acelei taxe. Colectarea TVA la rate de 95-100% e facilă. Calea a
dat-o Dragnea, dar, dacă mai țineți minte, tefeleii au făcut 10 august. Și,
după ce l-au dat jos în cel mai mafiotic mod posibil, arestându-l ca pe Maduro,
au abrogat toate măsurile sale benefice. Inclusiv cea de repatriere aururului!
Sper să nu uitați!
TVA-ul însă nu este singurul aspect. Când vine vorba
despre rata mică de colectare a taxelor și impozitelor, discuția
reprezentanților mafiei din politică merge către ceea ce ei numesc „economia
informală”. Știți cine intră în categoria asta? Bătrânica din piață care vinde
două-trei legături de pătrunjel sau micul fermier căruia-i tremură chiloții pe
el de fiecare dată când mai dă câte-un kil de cartofi fără bon. Realitatea însă
e mult mai groaznică.
„Economia informală” este adesea folosită ca o
etichetă convenabilă pentru a ascunde eșecul voit în colectarea fiscală de la
jucătorii mari, în special marile corporații și grupurile multinaționale.
Potrivit Ministerului Finanțelor și Institutului de Economii al Academiei
Române, în ultimii ani IMM-urile(care sunt într-o proporție covârșitoare
deținute de români) reprezintă peste 99% din numărul total de firme și
aproximativ 60–65% din locurile de muncă. În schimb, contribuția lor la cifra
de afaceri națională este de doar ~35%. Totuși, IMM-urile plătesc proporțional
mult mai mult impozit pe profit decât ar sugera ponderea lor în economie,
ajungând undeva pe la 80%!
De ce? Marile companii raportează profituri mici sau
nule. Multe multinaționale și holding-uri mari folosesc structuri fiscale
complexe precum: transfer pricing(facturare internă între filiale la prețuri
artificiale), deductibilitate agresivă a cheltuielilor(ex: royalty-uri,
dobânzi, servicii de consultanță către alte filiale offshore) etc. Astfel,
profiturile „dispar” în jurisdicții cu impozitare scăzută sau sunt
redirecționate sub formă de cheltuieli deductibile.
Exemplu clasic: un retailer cu mii de magazine poate
raporta profit nul în România, deși generează miliarde în cifră de afaceri. Și
asta pentru că „plătește” comisioane unei filiale din Irlanda sau Olanda. V-am
explicat structurile de acest tip „Ghidurile de bejanie”.
Ceea ce fac aceste mari companii nu este ilegal, ci
reprezintă o „optimizare fiscală agresivă”, permisă de legislație, dar
dăunătoare pentru veniturile bugetare. În schimb, IMM-urile nu au resursele sau
expertiza pentru astfel de scheme, așa că plătesc „la fața locului” deși au
marje de profit mult mai mici. Probabil ați înțeles exact fenomenul atât din
„Ghidurile de bejanie”, cât și din raportul pe care vi l-am dat.
Și-acum să înțelegem paradoxul controlului efectuat
de stat. E-factura și controlul dublu al coletelor poștale(pentru comerțul
online) reduc aproape total evaziunea la nivel de mică afacere. Aceste măsuri
țintesc exact economia informală de tip „antreprenor la negru”, astfel încât un
comerciant de pe această piață, pur și simplu nu mai poate mișca în front. Dar,
desigur, aceste măsuri nu ating problema marilor jucători, care emit facturi
100% legale, au contabilități impecabile și folosesc loophole-uri legale din
legislație, Rareori sunt supuse unor audituri fiscale complexe deoarece, ce să
vezi!, ANAF are resurse limitate și se concentrează pe cazurile „ușoare”, adică
pe amărâtul care abia își duce viața de la o zi la alta.
Și uite-așa avem paradoxul românesc: micul
comerciant care vinde pe OLX este monitorizat în timp real, dar o firmă cu
cifra de afaceri de peste un miliard EUR poate plăti zero lei impozit pe profit
și nimeni nu o bănuiește de ceva necurat. Iată motivul pentru care economia
informală este un fals vinovat. E ușor de măsurat(sau, mai bine zis, de
falsificat dimensiunea ei) și ușor de blamat în discursul public, cu retorici
sterpe de tipul „dacă toți ar plăti, am avea bani pentru toate”. În schimb,
abuzurile fiscale ale marilor corporații sunt tehnice, opace, greu de explicat
publicului. Mai mult, implică lobby puternic împotriva unor reglementări mai
dure și beneficiază de complicitatea tacită a guvernului(care scoate ochii
proștilor cu „investițiile străine”, dar uită că acele investiții nu plătesc
nimic la buget). Exemplul cel mai clar îl avem în statistica oficială: în 2023,
top 100 de companii din România(după cifra de afaceri) au generat peste 40% din
PIB, dar contribuția lor la impozitul pe profit a fost sub 15% din total.
N-o să vă mai plictisesc cu alte exemple tehnice
deoarece ați înțeles care-i ideea: cu toate că la nivel de amărât statul român
impozitează la sânge, același stat se plânge de bani, dar are nesimțirea de a
avea cel mai mic raport de colectare a veniturilor sale din PIB deoarece e 100%
condus de mafie. Mai mult, pentru a-și mulțumi stăpânii externi, statul român
intră și în combinații dubioase, precum finanțarea Ucrainei sau a Republicii
Moldova, mărind și mai mult presiunea fiscală. Și uite-așa ne trezim cu
situații dezastruoase precum cea pe care o vedeți și de care se plâng
nemernicii telecomandați din capul țării, pentru a justifica jaful la scară al
cetățeanului.
Chestiunea e tragică pentru omul de rând, dar când
omul de rând e spălat pe creier astfel încât crede că-i merge bine, totul se
transformă într-un dialog al nebunilor. E adevărat că atunci când ești
proprietarul imobilului în care locuiești și nu ai datorii la bancă, ești
probabil mai bogat decât 80% dintre americani. Asta însă nu înseamnă că a fi
îndatorat precum americanul, a fi frunză în bătaia vântului, este o
normalitate. Nicidecum! Aia e sclavie, la care vor să ne aducă ticăloșii aflați
la putere. Și, din păcate, problema asta nu va putea fi rezolvată decât dacă
poporul va șterge pe jos cu actuala clasă politică, indiferent de orientare.
Doar atunci când oamenii vor prăbuși statul și vor schimba regulile, abia atunci
se va putea discuta despre o așezare pe baze normale a țării. Asta însă nu se
poate întâmpla deoarece fiecare are impresia „că-i merge bine”, în condițiile
în care cifrele arată limpede că-i merge prost! Și, mai mult, bălește după
modele falite, în care oamenii sunt transformați în sclavi, fără a avea dreptul
la nimic! Asta-i definiția prostului!
Autor:
Dan Diaconu
Dragi scriitori, vã astept sã participati la proiectul “Iubim scrisul de mânã” si în acest an. Am nevoie de o fotografie de profil, una cu un text propriu scris de mânã, alta cu volumele publicate, o biobibliografie actualizatã (pânã în 15 ianuarie) si niste texte potrivite pentru elevi de gimnaziu/liceu (pânã în 23 ianuarie).
Multumesc, Petronela Apopei!
Soția lui Stephen Miller, adjunctul șefului de
cabinet al Casei Albe pentru politici și consilier pentru securitate internă,
amenință deschis Groenlanda. Ea a postat o hartă a Groenlandei, acoperită cu
steagul SUA și însoțită de mesajul “Soon” (În curând).
Reacția
ambasadorului Danemarcei în SUA
Jesper Møller Sørensen, ambasadorul Danemarcei la
Washington, a reacționat și a postat următorul mesaj pe rețeaua X:
“Doar o reamintire prietenoasă despre SUA și Regatul
Danemarcei: suntem aliați apropiați și ar trebui să continuăm să colaborăm ca
atare. Securitatea SUA este, de asemenea, securitatea Groenlandei și a
Danemarcei. Groenlanda face deja parte din NATO. Regatul Danemarcei și Statele
Unite lucrează împreună, pentru a asigura securitatea în regiunea Arctică.
Regatul Danemarcei și-a intensificat semnificativ
eforturile de securitate în Arctica – numai în 2025, am angajat $13,7 miliarde,
care pot fi utilizați în Arctica și Atlanticul de Nord. Pentru că luăm în
serios securitatea noastră comună. Și da, ne așteptăm la respectarea deplină a
integrității teritoriale a Regatului Danemarcei.”
Sursa: Napocanews.ro
Astăzi s-au întâmplat următoarele lucruri:
