Motto: „Când fluturii nu pot zbura
/sunt risipiți de vânt/ Am rupt o carte filă cu filă/ și am scris pe ele
versuri nu cu sânge nuci cu lumină/ ci cu litere și cuvinte/ mijloace prozaice/
nebăgate în seamă/ dar așa am ales să fiu vechi/ când astăzi se scrie cu sânge/
și unii așteaptă lumina de la AI/ și de pe urma săbiilor eu m-am făcut mic”...
Începutul
volumului de scrieri ce se vor a fi poezii contemporane e caustic, e descrisă o
lume in care „Poezia a murit!”, ea nu mai oglindește sentimente, e
aservită, nu are un orizont, „visul putrezit”, ...pixul scriitorului nu mai are
venin, ...arta e spânzurată în copac”... Pentru
a nu fi „mic” și pentru ca fluturii să poată zbura liber-îi sugerez autorului
să studieze legătura care există între corpul fizic și cel cuantic.
În cele ce
urmează voi căuta să demonstrez că autorul acestor versuri are dreptate
limitată în ceea ce privește poezia în general raportată la creația sa.
Convorbirea
scriitorului cu „Eul” său negativ îl îndeamnă pe cel pozitiv/ partea plină a
paharului să scrie „Poiezia mea”scriind intenționat greșit cuvântul poezie cu
„i” așa cum se pronunță căci:
Încerc să
te-ntregesc, să fii din nou la fel
Imagine
perfectă, decupată din povești,
Dar timpu-mi
este neînfricat dușman
În fața lui
sunt toate și toate-s în zadar”
(Re)Amintire
Se scrie un Manifest defavorabil
îndreptat împotriva poeților fără talent care scriu așa cum zicea Eminescu : „E
ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înșirând la vorbe goale, ce din
coadă or să sune.” Totuși, scriitorul caută înainte de „sfârșitul poeziei” să
scoată din adâncurile conștiinței sale „poezia mea”ca o molie pe care o scoți
la lumină. ( Ars poetica)
Cât despre Principii
de estetică, pe acestea le-a descoperit tot citind sau scriind poezii: „
Putem vorbi despre poezie mult și bine.../ tehnica e totul!/ și simțirea,/ și
limbajul,/ și emoția, și...ââ...și...
Aș mai
adăuga precum zicea esteticianul Liviu Rusu: „Conținutul ei (al poeziei) nu-l
formează nici fapte obiective ca atare, nici idei abstracte, nici judecăți
logice, ci stări interioare ce se cer cristalizate. Sunt cuvinte care produc un
ecou și o atmosferă plină de semnificație a ideii ce se vrea a fi transmisă.
Valul
melancolic al gândului îl face pe Aurelian Vasile să mediteze alături de
valurile mării care „duc speranțele deșarte ale lumii, înglobate în
păcate...iar, apoi se duc tot spre înserare: „În înserare valurile mării
privesc nepăsătoare/ omul și dorința lui de a fi zeu/ târându-se pe pământ și
mâncând țărână.” (Valurile mării)
Se caută ca
și gânditorii și filozofii din toate timpurile răspunsuri la întrebările
existenței umane: de unde venim, ce rol avem, încotro ne îndreptăm, sau cine
suntem: „caut mistere și lumi de nepătruns” iar la final va găsi doar „liniștea
eternă” (Căutare) alăturându-se Luceafărului poeziei românești:„ căci
vis al morții eterne e viața lumii întregi”.
Omul nou,
căutat de autor trebuie să fie deosebit
de cel din memoria colectivă de odinioară: „noi, oamenii lumii noi nu trebuie
să gândim/ ni se spune la televizor tot ce trebuie să gândim/ oamenii au astăzi
televizor în loc de cap și tărâțe în loc de creier”și „oamenii vor căuta
pseudo-fericirea și pseudo-libertatea mergând spre cipare ca și animalele la
abator iar... cu ajutorul sateliților se poate aranja mintea oamenilor animale”.
Totuși autorul nu-și pune „speranța în
roboți și AI/ nu mai văd un viitor/ viitorul e nimic/ se termină treaba aici/ 7
zile și 7 ani/ început și sfârșit/ domnia lui antihrist.”
Poezia
WWIII s-ar părea că
n-ar aduce vreo schimbare de optică în ceea ce privește vizionarea filmelor și
a războaieror la TV dar, mai există posibilitatea opririi tv-ului cu sabia
telecomandă și să se facă ceva din partea oamenilor și a guvernelor pentru ca cel de al treilea război mondial
nuclear să nu aibă loc. Căderea lui Lucifer e descrisă cu lux de
amănunte ca-ntr-un film
american,
gândurile întunecate ale oamenilor îl însoțesc, iar cele luminoase-l ocolesc,
ajuns pe pământ imaginația ne poartă prin gând mai departe...
„Și atunci
acesta i-a fost numele,
Numele cel
tainic,
Rădăcina
întregii vrăjitorii și a cunoașterii interzisă și ascunsă...”
-Dor de
Cristina –„înțelegerea
a devenit un lux iar poezia e muribundă-dragostea continuă să rămână in
mister”, se afirmă că azi nu mai e de înțeles Eminescu, Bacovia, Nichita - ceea
e nu e adevărat, posibil ca unii să nu-i înțeleagă pe de-a-ntregul, dar
majoritatea -și spune cuvîntul. Încerc
să-l contrazic deoarece (noi-„gheparzii”-Giuseppe Di Lampedusa) cei ce-am trăit
și-nainte de
89 îi înțelegem și-i prețuim în mod deosebit pe acești premergători ai poeziei
moderne -mai mult decât pe contemporanii gen Cărtărescu-la care se face
referire, să nu uităm că și Cărtărescu a fost propus pentru un mare premiu.
Apar și sunt
tot mai mulți poeți și poetese în România
care au un stil aparte, au stil în abordarea fenomenului numit poezie,
unii rămân tradiționaliști, alții se aliniază la noile influențe de idei și
forme postmoderniste.
Școala ar
trebui să aibă un rol mai mare în promovarea adevăratelor valori trecute și
prezente iar acum acest aspect parcă se află în suspensie.
Sunt mai
multe poezii cu titlul de Biografism în care se exprimă crezul autorului
despre poezie/ poet/ sentimente exprimate etc
-iubirii
trebuie să-i răspunzi cu aceeași monedă, altfel devine indiferență, în fața
iubirii, moartea se îndepărtează;
-dragostea
poate să apară la orice vârstă-poate fi dulce sau amară, posibilă sau
imposibilă;
-detestă
lupanarea, pragmatismul și bouvarismul din relațiile umane
Viața-și
vede de banalitățile ei, nimic nu e permanent și perfect pe lumea asta, nici
măcar necazurile, mai ales ele și... totuși Dumnezeu nu-l va lăsa pe om cu
păcatele sale și peste toate vine „voia Domnului”-astfel că în poezia Rugă autorul afirmă legătura strânsă care
există între Creator „Ceva esențial,
unic, original...și arată că„ adevărul este Cineva și nu Ceva.”..
„Și totuși
TU nu ne-ai lăsat,
Ai coborât
aici jos
Și în Infern
cuvântul tău a fost propovăduit
Nume nou
scrijelit pe frunte,
Ca o foiță
de aur,
Au primit
toți cei care,
În
neputința, slăbiciunea și scârba lor de lume
Cuvintele
Bunei Tale Vestiri
Le-au
primit, le-au ținut, și le-au prețuit.”
Alin
Aurelian Vasile scrie o poezie ca o proză, subliniază câte o idee printr-un
singur cuvânt ca o sinapsă, călător în timp de la o poezie la alta se creează o
atmosferă lirică ce le leagă, e atmosfera lui, a scriitorului care vede prin
regatul ascuns al memoriei ce-a fost, ce este și ce va putea aduce curgerea
timpului în ceea ce privește frumusețea, actualitatea, adevărul artistic în
misterul poeziei.
Da, autorul
e împotriva unor tare ale modernizării poeziei în sensul negativ al cuvântului,
critică starea actuală a unor poezii românești, dar, pe de altă parte găsim o
speranță în viitorul ei - iar faptul că „tot ce-i românesc nu piere și tot
românul e poet” ne face să putem fi siguri
că poezia nu piere și se scriu de la Miorița-ncoace enorm de multe
poezii atât populare, cât și așa zise „culte”, poezii cuantice etc.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR,
Ulmeni, MM
