Sălniţa este unul dintre cele şapte sate aparţinătoare
comunei Vima Mică. Aşezată în sud-vestul judeţului Maramureş, la vreo 70 de
kilometri de Baia Mare. O lume departe de civilizaţie, care vine din istorie,
unele dintre satele care alcătuiesc comuna aparţinând Cetăţii Chioarului,
altele Cetăţii Ciceu. O lume populată cu oameni care trăiesc după reguli
simple, de multe ori prea simplificate, dar al căror univers nu se mai învârte
doar în jurul pământului, prea puţin roditor, ci caută variante pentru o viaţă
mai bună.
La Şcoala din sat, cocoţată pe deal, cu o singură sală de
clasă, învaţă, simultan, 13 copii în clasele I-IV. Într-o altă sală mai mică se
adună preşcolarii, din ce în ce mai puţini şi ei. Deşi se spune că satele noastre
au îmbătrânit, la întâlnirea cu echipa proiectului „Decât şomer la oraş, mai
bine-n satul meu întreprinzător fruntaş” au fost prezenţi mulţi tineri.
Absolvenţi de şcoală generală sau liceeni, unii chiar de facultate, derutaţi de
viteza cu care evoluează lumea şi nesiguri pe devenirea lor.
Cu ei am stat de vorbă, de la ei am aflat poveşti de viaţă,
despre sat, despre bine şi rău, despre fericire sau destin. Tatiana Repede are
26 de ani şi este absolventă de ştiinţe politice la Chişinău. Destinul a adus-o
taman la Sălniţa, prin căsătorie. Nu face meseria pentru care s-a pregătit, a
lucrat şi prin Portugalia, dar vrea să facă ceva cu viaţa ei. A venit la
consiliere cu fiul ei Marius, de un an şi trei luni. Un copil blond, frumos şi
foarte cuminte. Cu care m-am împrietenit din prima. Aşa am cunoscut un alt
copil, Daniel. La cei 7 ani ai săi, Daniel Marc este un copil matur, dezgheţat,
deloc timid şi cu multe cunoştinţe pentru vârsta lui şi pentru mediul în care
trăieşte. A terminat clasa I cu premiul II. Mi-a spus că ştie să mulgă vacile
şi oile, că le duce la păscut, că nu se teme de mistreţi, fiind apărat de
câinele lui credincios. Cunoaşte oamenii din sat, pentru fiecare având ceva de
comentat. Şi-ar dori un ATV sau un scuter... De la el am aflat că în sală, la
consiliere, se află şi mama lui şi cele două surori. Vine cu mine în sală şi mi
le arată. Mama sa, Dana Marc, este femeie de servici la şcoală. La 34 de ani,
are 3 copii, fata cea mai mare, Diana Maria fiind deja măritată. Are 18 ani.
Viaţa Danei n-a fost uşoară. Abia ieşită din copilărie s-a trezit măritată, iar
la 30 şi ceva nevoită să-şi crească singură copiii. Nu se plânge, dar i se
citeşte resemnarea pe faţă.
Aşa cum se întâmplă cam cu toate femeile de la sat. Spre
surprinderea mea, nici tinerii din sat, care învaţă la Târgu Lăpuş nu prea ştiu
ce vor şi încotro să se îndrepte. Sigur, consilierea la care au participat le-a
deschis ochii, le-a dat un plus de încredere în ei. Asta este satisfacţia care
o încearcă de fiecare dată pe Rodica Kovacsinszki. Iar feedback-urile de la
final au confirmat-o.
Este şi meritul Mihalelei Ciocan, care a beneficiat de
proiectul „Păstrarea tradiţiilor satului românesc prin învăţare continuă”, unul
dintre centrele de informare realizate prin proiect fiind la ea acasă. Încearcă
să transmită informaţie despre proiecte cu finanţare europeană, despre
oportunităţi de care pot beneficia şi locuitorii din mediul rural, să-i facă pe
tineri să înţeleagă ce important este să ai o calificare.
Deşi este absolventă de etnologie, acum masterandă, Mihaela
lucrează în cu totul alt domeniu. Dar speră ca visul ei să prindă cândva
contur. Îşi doreşte să înfiinţeze un muzeu, în care să strângă memoria satelor
din jur. Este optimistă şi încearcă să dea din optimismul ei şi tinerilor din
sat.
Într-o casă, şi ea cocoţată pe deal, i-am cunoscut părinţii.
Arşi de soare şi cu mâinile bătătorite de muncă. Altfel nu se poate. Ne-au
omenit cu plăcintă şi sarmale, cu mere şi pere din grădină şi cu multă
ospitalitate. Am vorbit despre viaţa satului, despre greutăţile vieţii, despre
aşteptarea ploii, care, în sfârşit a venit, despre câte ar trebui făcute şi la
Sălniţa. Începând cu drumurile. Gândesc frumos, iar Mihaela le seamănă.
La întoarcere, discrepanţele mi s-au părut şi mai abrupte.
Noroc cu natura. Preluca şi Prisaca, Lăpuşul cu cheile sale te fac să uiţi de
cele rele. Şi să-ţi spui în gând: Ce frumoasă oglindă e lumea satului!
Viorica Pârja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu