A
fost ideea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă Şi
Cultură-UNESCO ca în calendarul anual să-şi facă loc, din 1991, Ziua pentru vârsta
a treia. Nouă ne-au mai trebuit caţiva ani ca să introducem această sărbătoare
dedicată celor mai vârstnici dintre semenii noştri.
Am fost încântat să constat că
nici în acest an Ziua vârstnicilor n-a trecut neobservată. În diverse judeţe,
îndeosebi în localităţile de reşedintă, asociaţiile de pensionari asociate cu
alte organizaţii neguvernamentale au imaginat manifestări menite să aducă un
strop de bucurie în sufletele unor fiinţe care au străbătut deceniile şi anii,
excaladând graniţa dintre cele două secole şi milenii alăturate. Iniţiative de
tot felul sunt semnalate şi la nivelul administraţiilor locale, care dovedesc
iniţiativă şi imaginaţie.
Îi felicit pe maramureşenii mei care au ţinut să-şi exprime afecţiunea pentru semenii în vârstă, oferindu-le clipe de mulţumire sufletească. Dar Ziua pentru vârsta a treia nu este o sărbătoare doar a lor, celor aflaţi în prezent, în marea lor majoritate, la pensie.
Spunem oameni în vârstă şi ne gândim imediat la parinţii, la bunicii noştri. Îi avem în faţa ochilor pe vecinii noştri. Ei au îmbătrânit sub ochii noştri, noi am crescut sub ochii lor. Ne vin în minte dascălii de la care am deprins scrisul şi cititul. Recunoaştem în bătrânii de azi, pensionari necăjiti de vitregiile soartei, pe cei care mai tineri, tineri, în putere, aveau răspunderi la locul de muncă, ceva din energia şi priceperea lor fiind de căutat în freamătul şantierelor de altădată, la planşeta ori în hale de fabricaţie vestite. Bătrânii satelor sunt truditorii de altădată ai ogorului românesc, care şi-au rumegat la vatra lor speranţe pentru un trai mai omenesc. Ne uitam la chipul artiştilor, al scriitorilor, al sportivilor care ne aduceau faima. De sub părul albit şi fruntea stăpânită de riduri, ne privesc, totuşi, ochii lor plini de viaţă.
Au ajuns la acest prag-la pragul de sus al
existenţei-şi ne merită respectul pentru atât cât a reuşit fiecare. Mă înclin
în faţa acestor semeni şi le doresc să aibă parte de o viaţă cât mai liniştită,
zile senine alături de cei dragi.
Ma simt îndemat să insist asupra datoriei ce ne
revine nouă, celorlalţi, vizavi de Vârsta a treia. În primul rând, avem datoria
elementară de a lua act de prezenţă în calendar a acestei zile, gândită ca un
pretext de a le arata consideraţie, de a-i privi îndatoritor, de a le însoţi
paşii cu salutul şi cu vorba noastră frumoasă. Acum, de ziua lor, apoi, din
obişnuinţă, în fiecare zi din săptămână, din lună, din an. Să-i îndemnăm pe
copii noştri de a considera o faptă bună din a privi cu respect pe vârstnici,
care pentru ei înseamnă oricum o vârstă de respectat.
Trecem, adesea, furaţi de propriile griji, indiferenţi pe lângă cei însemnaţi de nefericirile vârstei. Nu-i vom face mai tineri şi mai nepăsători la apăsările anilor. Dar nici nu ne costă nimic să includem în paradigma noastră cotidiană un capitol special care să adune setul de cuvinte, gesturi, atitudini, iniţiative, activităţi consacrate îndulcirii, dacă pot spune aşa, orelor care le mai au de trăit cei înaintaţi în vârstă. Protejaţii lor de rafale greu de suportat. Nu doar în ziua de naştere, la onomastica ori de Ziua celor vârstnici. Este nevoie de astfel de demersuri încadrate în sistem, care să acţioneze cât e anul de mare şi să dezvăluie atitudinea cuviincioasă a societăţii faţă de generaţiile care au dus pe umerii lor deceniile anterioare, consumându-şi tinereţea, ani ai maturităţii, zile şi nopţi pentru a lăsa ceva în urma lor.
Avem datoria de a găsi formule ingenioase prin care vecinul nostru de pe scara de la bloc, cuplul octogenar din ograda vecină, profesorii noştri de altădată din şcoala generală, liceu ori facultate, adulţii pe care i-am simţit alături în copilăria, adolescenţa ori tinereţea noastră, îndrumându-ne în munca şi viaţă să simtă că are rost să simtă în continuare bucuria de a trăi.
Ce observam? Cu o detestabilă pricepere în a inventa cuvinte care să doară, să te oblige să sângerezi doar pentru că eşti vârstnic. Dintr-o asemenea goană după verbul care răneşte, dintr-o astfel de predispoziţie de a jigni cu orice preţ, sau născut şi au făcut carieră cunoscute şi duioase cuvinte precum expiraţi, dinozauri şi atâtea altele. Nici nu se poate vorbi de un dispreţ mai nesărat ca acesta de raportare la cei de dinaintea noastră. Deprimant, dacă nu de-a dreptul umilitor că există şi o asemenea şcoală de gândire...
Avand în minte acele versuri usturătoare, încerc
să le adaptez. Ajutaţii pe bătrâni, cât
mai suntem, cât mai sunt...
NICOLAE BUD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu