marți, 9 octombrie 2012

LEGE privind scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii


logo%20senat

P A R L A M E N T U L  R O M Â N I E I





Către,

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI


         În temeiul art.74 din Constituţia României şi al art.88 din Regulamentul Senatului, vă înaintez Propunerea legislativă privind scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii  în vederea dezbaterii şi adoptării.
Solicit procedură de urgenţă.



Iniţiator,

Senator PSD, Marius Sorin Ovidiu Bota









Expunere de motive


Prin art.XI din Ordonanţa Guvernului nr.30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar–fiscale, a fost instituită o măsură conjuncturală de anulare/reducere a penalităţilor  prin care s-a urmărit stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligaţiilor principale şi dobânzilor aferente, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi diminuarea arieratelor bugetare.
Astfel, a fost reglementată posibilitatea de anulare/reducere cu 50% a penalităţilor de întârziere  aferente obligaţiilor fiscale restante la 31 august 2011, stinse prin plata voluntară sau compensare, în condiţiile în care plata voluntară/compensarea  obligaţiilor principale şi a dobânzilor corespunzătoare acestora s-a făcut până la data de 31 decembrie 2011, în cazul anulării penalităţilor de întârziere, respectiv 30 iunie 2012 în cazul reducerii cu 50% a penalităţilor de întârziere. De această facilitate au beneficiat aproximativ 11.800 de contribuabili, pentru care au fost anulate penalităţi în suma de 42,5 milioane lei, în perioada respectivă înregistrându-se şi o creştere a încasărilor bugetare în suma de aproximativ 324 milioane lei, conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Având în vedere cele arătate  mai sus, pentru a veni în întâmpinarea  mediului de afaceri şi pentru a stimula încasările bugetare, a fost elaborată prezenta iniţiativă  legislativă  care  işi  propune  anularea sau reducerea tuturor creanţelor fiscale accesorii (dobânzi, majorări de întârziere şi penalităţi)  aferente obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, bugetelor de asigurări sociale şi bugetelor locale, în condiţiile achitării/compensării obligaţiilor principale în termen de 3 luni, respectiv 6 luni, luând ca dată de referinţă data intrării în vigoare a prezentei legi.






Iniţiator,

Senator PSD, Marius Sorin Ovidiu Bota






PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Camera Deputaţilor                                                             Senat




Parlamentul României adoptă prezenta lege

Art.1 - Contribuabilii care înregistrează obligaţii fiscale restante în ultima zi a lunii anterioare intrării în vigoare a prezentei legi, datorate bugetului de stat, bugetelor de asigurări sociale şi bugetelor locale, beneficiază de anularea sau reducerea creanţelor fiscale accesorii, reprezentând dobânzi, majorări de întârziere şi penalitatea astfel:
a) se anulează creanţele fiscale accesorii, dacă în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligaţiile principale se sting prin plata voluntară sau compensare;
b) se reduc cu 50% creanţele fiscale accesorii, dacă în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligaţiile principale se sting prin plata voluntară sau compensare;
 Art. 2 -  Actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit art.1,  se desfiinţează, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac.
Art.3  – Prevederile art.1 se aplică şi în cazul în care a fost declanşată procedura de insolvenţă.

  
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în şedinţa din …………., cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.



Preşedintele Camerei Deputaţilor                          Preşedintele Senatului       Valeriu Ştefan Zgonea                               George Crin Laurenţiu Antonescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu