duminică, 3 februarie 2013

TENIS. CUPA DAVIS: România – Danemarca 3-0 !


România s-a calificat în turul II al Zonei Euro-Africane a Cupei Davis, după ce sâmbătă, 2 februarie, la Cluj Napoca, Horia Tecău şi Florin Mergea s-au impus în faţa lui Frederik Nielsen şi Thomas Kromann. Tenismenii români au câştigat după trei seturi, scor 7-6 (7-3), 6-2, 6-4.
     După Marius Copil şi Adrian Ungur a venit rândul şi lui Horia Tecău şi Florin Mergea să aducă puncte pentru România. Cei doi tenismeni nu au întâmpinat mari emoţii în faţa cuplului Frederik Nielsen/Thomas Kromann. Deşi au câştigat primul set în tie-break, Tecău şi Mergea şi-au luat revanşa în setul următor, pe care şi l-au adjudecat la 2.
Oboseala, dar şi relaxarea erau să-i coste pe români în setul trei. Danezii au reuşit break-ul pe serviciul lui Mergea şi păreau că nu vor avea probleme în a se impune în acest set. Tecău şi Mergea nu s-au dat bătuţi însă. Cei doi au reuşit să revină şi să încline balanţa în favoarea lor, câştigând astfel setul şi inclusiv meciul.
"Suntem un cuplu solid, atunci când suntem favoriţi am confirmat de fiecare dată. Nu a fost un meci uşor, dar ne bucurăm că am adus victoria şi punctul decisiv. În primul set, danezii au intrat cu atitudinea că nu au nimic de pierdut, au servit bine, dar în setul doi ne-am acomodat, am făcut două break-uri şi ne-am revenit. A fost o atmosferă extraordinară, un public extraordinar. E minunat să joci în faţa unui public numeros. Cu Olanda e important să avem o echipă completă, pentru că va fi un meci dificil. Sunt două echipe echilibrate, dar sperăm ca noi să fim într-o formă bună", a declarat Tecău, la finalul meciului.
"Am tratat fiecare meci cu cea mai mare importanţă. Pe Nielsen, Horia îl ştia, dar celălalt danez era o necunoscută pentru noi. Am încercat să nu facem greşeli, eu am avut o mică scăpare, asta din cauză că am avut o durere la umăr, dar e bine că am câştigat", a completat Mergea.
România va întâlni în turul următor Olanda, meciurile fiind programate între 5-7 aprilie, la Bucureşti sau Craiova.Agerpres

                                                                       Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu