"Dacă bărbatul s-ar schimba..." sau despre viata emoţională a femeii

Sunt mai usoare viata si maturizarea emotionala ale femeii decat ale barbatului? Nu cred. Desi educatia si biologia femeii ar favoriza contactul ei cu lumea emotiilor. Si, da, contactul cu emotiile sau trairile este diferit comparativ cu unii barbati, insa, asta nu scuteste femeia de suferinte in dragoste si relatii.
Gandindu-ma la femeie si calatoria ei catre ea insasi, mi-am reamintit de Marion (Gena Rowlands) personajul principal din filmul "Cealalta femeie" de Woody Allen. Este povestea unei femei cu o casnicie aparent fericita, cu un sot, credea ea, devotat, o femeie de "succes", cu familie si "prieteni" loiali, a carei intalnire intamplatoare cu o alta femeie, jucata de Mia Farrow, ii dezvaluie golul emotional si lipsa de autenticitate in care isi traia viata.

Este un film care te ajuta sa reflectezi, prin povestea lui Marion, la propria viata si relatiile tale.

Ne regasim cand avem curajul de a ne privi, cu toata greutatea si uratul pe care il vedem. Rusinea este o neputinta si incapacitate. Sa stai cu durerea si emotia inseamna curaj. Sa fii prezenta pentru tine in viata ta. Cum a facut Marion, insa pentru inceput s-a uitat la ea prin povestea altei femei, trairile si tristetile acesteia au readus-o catre ea insasi.

Cel mai des aud femei care se plang ca nu se simt iubite, ca nu primesc dragostea si afectiunea dupa care tanjesc de la barbat, ca el este imatur, iresponsabil, rece si egoist. Exista femei care spera ca barbatul sa se schimbe, sa fie mai iubitor si afectuos.

Si, da, sunt inca multi barbati ne-autonomi, incapabili de iubire, in cautare de validari, cu un puternic sentiment de indreptatire si frica de intimitate si de femei si trairile lor, cu o greutate in a-si asuma relatia ca barbat si femeie. Barbati carora le este mai usor, firesc, sa dea vina pe femeie pentru incapacitatea lor emotionala de a sustine o relatie intima.

Insa neputintele lui, ale barbatului, spun ceva despre neputintele femeii. Durerile din relatie le hranim amandoi. Aproape intotdeauna. Ai de ales: sa te uiti la el, sa te plangi, sa-l respingi, sa-l abandonezi si sa ignori propriile tale neputinte ca femeie sau sa te uiti la tine si, cu compasiune si dragoste, sa te regasesti. Asa vei crea spatiul ca relatia de cuplu sa redevina acel spatiu sacru al sigurantei, bunastarii si libertatii. O relatie de cuplu buna inseamna doi adulti sanatosi emotional.

Pentru multe femei, crescute si familiarizare cu abuzul, nesiguranta, frica si durerea in relatii, cu lipsa de atentie, afectiune sau de granite personale, empatie si responsabilitate, fara experienta autonomiei, a disconfortului, bucuriei si placerii, regasirea ca femeie este un proces de lunga durata si dificil.

Se vede asta in relatia ei cu barbatul, cu celelalte femei sau relatia ei cu erotismul si sexualitatea. Relatia cu mama ne afecteaza profund pe noi ca femei, unele femei fiind ranite de o mama distanta emotional, rece sau impredictibila, critica sau o mama vulnerabila pe care tu ca si copil ai fost nevoita sa o protejezi, sa o scuzi, justifici, o mama care avea nevoie mai multa de tine si care nu iti putea oferi emotional protectie. Si ai invatat sa ascunzi durerea, sa fugi de ea, sa o vezi la cel din fata ta si mai putin la tine.

Sau o mama care din neputinta de a avea o relatie buna cu barbatul si cu ea s-a refugiat in relatia ta cu tine, te-a coplesit cu grija si propriile ei temeri si nesigurante si nu ti-a dat spatiu sa cresti, sa evoluezi, sa ai propria ta identitate.

Sau relatia cu o mama egocentrica, narcisica, usor de ranit, alaturi de care ai invatat sa te simti vinovata si responsabila pentru ceilalti, sa te subjugi sau sa devii perfectionista ca sa eviti pedepsele si respingerea.

Sunt femei care au invatat ca sunt sunt "speciale" si li se cuvine atentia si disponibilitatea celuilalt, fiind incapabile de reciprocitate in relatii si fara sa-si asume ca ranesc prin propriul lor egoism.

Poate cel mai dureros in relatia mama-fiica este invatarea abandonului, trait in forme diferite. Sunt femei care renunta la ele, pentru ca este singurul mod in care stiu sa traiasca si care abandoneaza atat de profund incat sunt incapabile sa vada efortul si sa simta devotamentul, dragostea barbatului lor.

Primul pas si, cred eu, cel mai dificil este sa te privesti tu pe tine ca femeie, fara sa fugi in acuzatii, indreptatire, furie, perfectionism, "victimizare", respingere sau roluri care te tin departe de tine ca femeie.

Care este drumul femeii catre o viata implinita, traita autentic, in relatii reale si oneste, relatii de incredere in siguranta, cu sotul sau iubitul, copiii, prietenii sau colegii?

Cum sa iasa femeia din relatii abuzive, toxice sau relatii fuzionale, simbiotice cu barbatul? Fara sentimentul "indreptatirii", fara sa se abandoneze pe ea si barbat sau renuntand la perfectionism, femeia pentru care aproape nici un barbat nu este suficient de bun.

Exista si femei care accepta si tolereaza infidelitatea, emotionala si/sau sexuala a unui partener care cauta validari, atentie, inca incapabil sa iubeasca matur. Si atunci intra in rolul de "mama", care are grija de el, insa, ce uita femeia este ca barbatul nu se va indragosti si nu va curta o "mama". Cel mai probabil, daca amandoi nu se maturizeaza, o va abandona.

O femeie care din teama ei de abandon si subjugare ii gaseste scuze, ii justifica lipsa lui de prezenta si grija. Ca sa "nu il supere" sau sa evite conflictele, confruntarile, ii accepta asa zisa "independenta". Inca nu il vede ca un baiat in propriul lui drum spre maturizare si ea inca o femeie care stie doar sa fie in slujba barbatului, nu in slujba propriilor ei nevoi. O femeie care da si face multe pentru barbat in speranta ca el va observa si o va iubi. Inca o femeie care nu a invatat ca merita sa fie iubita fara sa dovedeasca asta si sa aiba incredere in ce simte ea.

Sau femeia "perfecta", care pare emotionala si vulnerabila, dar care respinge barbatul, il controleaza, din propriile ei nesigurante, nemultumita mai mereu de ce face sau ce ii ofera sau care il "construieste" pentru golul ei, sa fie de "succes", ca ea sa primeasca validarea dupa care tanjeste. Ignora efortul lui si tanjeste dupa un "barbat" care sa o domine si sa o controleze.

O sa spuneti poate ca vorbesc despre un ideal, o fantezie sau perfectiune. Sau ca pun "presiune" asupra femeii. Din nou tot femeia... Insa victimizarea este o forma de dependenta si neputinta. Nu suntem victime, avem puterea de a avea o viata fericita. Vorbesc despre o femeie autentica, reala, care este confortabila cu propria ei vulnerabilitate, dar si cu forta si puterea ei. O femeie care primeste barbatul in viata ei din prea plinul ei, nu dintr-un gol, singuratate sau teama.

Cum si-ar putea face femeia casnicia fericita? Fiind mai atenta la ea, onesta, cu compasiune si asumare. Fara sa se mai abandoneze pe ea, sa fie disponibila pentru ea si fara sa se respinga si sa respinga barbatul.

Domnica Petrovai, psiholog clinician pr., psihoterapeut cognitiv-comportamental, specializat in psihologia copilului, cuplului si familiei. Fondator Mind Education Health.

Sursa: ZIARE.COM