marți, 9 mai 2017

Ziua Europei sărbătorită la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare

        

Ziua de 9 Mai, cu triplă semnificaţie, Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Ziua Europei, a fost sărbătorită de către elevii Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare, sub atenta coordonare a doamnei director Lucica Mogoş.
Asfel, elevii de la Structura Lucăceşti coordonaţi de prof. Ana Dragoş şi Lucia Pop au  participat cu o scenetă mult aplaudată de public la Conferinţa „Împreună în Europa-România, de 10 ani în UE”, organizată de Centrul Europe Direct Maramureş.
Elevii din ciclul primar al Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare, coordonaţi de prof. Gelu Dragoş, Emilia Pop, Claudia Ciocotişan şi Dorel Merciu au desenat pe aleele asfaltate din incinta şcolii, tema fiind „România este pata de culoare a U.E” după care s-a cântat „Oda bucuriei”.
A urmat vizionarea piesei „Clownii în vacanţă” de Ionel Tănasă cu actorii Iulian Bulancea şi Carmen Bulancea de la Teatrul de Păpuşi Baia Mare. Cele mai multe aplauze au fost dăruite actorilor de către micuţii grădinari de la Grădiniţa cu Program Normal Tulghieş, educatoare Maria Hote şi Aurelia Marchiş.
De la ora 12,00 inclusiv cu elevii din ciclul gimnazial însoţiţi de prof. Viuţa Ortensia Dorca, Eva Maria Bran, Olimpia Bîrlea, Voichiţa Pop, Vasile Lung, Gelu Dragoş, s-a vizionat şi aplaudat minute în şir spectacolul „Amintiri din copilărie”, regia Cornel Mititelu, într-o distribuţie de excepţie: Felix Artuche, Sonia Codorean, Roxana Lagarescu, Liliana Vas, Irina Oţoiu, Vlad Crişan, Dorin Dumitrean şi Mihai Ciceu!
Activităţi la care s-a pus mult suflet de către toţi cei implicaţi, elevi-profesori-părinţi! Felicitări!

























Text şi galerie foto: Gelu DRAGOŞ



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu