De întâmplarea directorului Băncii Mondiale,
Paul Wolfowitz, care, prin anul 2006 sau
2007, s-a descălţat la intrarea într-o
moschee din Turcia, fără să ştie că are şosetele găurite, nu s-a mai văzut o
asemenea întâmplare hazlie.
Stropii maronii scurgându-se pe obrazul fostului
primar al New York-ului au devenit virali pe internet, depăşind interesul
publicului faţă de vaccinul anti-covid.
Nu ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă unui
politician român i s-ar fi scurs vopseaua de păr pe faţă. Ar fi rămas o ştire
locală. Nu se află printre români niciun politician de notorietatea lui Rudy
Giuliani sau Paul Wolfowitz. Pe de altă parte, politicienii noştri nu se
zgârcesc la bani când îşi cumpără vopsea de păr şi şosete. Am putea spune că
sunt chiar eleganţi faţă de omologii lor din alte ţări.
Dar să trecem la probleme mai importante. Ce poate
fi mai important decât vaccinul anti-covid?
Se întâmplă un fenomen ciudat. Pe măsură ce apar tot
mai multe variante de vaccin se pare că creşte şi numărul persoanelor care ar
refuza să se vaccineze. Printre cei care consideră că nu au nevoie de vacccin
se numără şi mulţi medici. Oare de
ce? Ce se întâmplă? De unde vine această
neîncredere la oameni bine informaţi?
Pe de altă parte, odată cu veştile bune despre
medicamentul aşteptat de aproape un an de zile, vin şi veşti rele. Numărul
infectărilor creşte de la o zi la alta. Este anunţat un val şi mai puternic la
începutul anului viitor.
Nu poţi să nu faci legătura între creşterea
infectărilor şi cursa pentru producerea unui vaccin. Firma care va găsi cel mai
bun vaccin va realiza venituri de miliarde de dolari sau de euro. Depinde unde
va găsi piaţă de desfacere.
Până la urmă pandemia va deveni o afacere. Aşa cum
în timpul războaielor mondiale au apărut îmbogăţiţi de război, cu siguranţă vor
apare şi îmbogăţiţi din pandemie.
Dacă deja s-au demarat anchete penale şi la noi ne
putem imagina ce scandaluri financiare vor izbucni la nivel mondial.
Rând pe rând ţările anunţă că vor începe
vaccinările. În Statele Unite vaccinarea în masă începe în decembrie. Spania a
anunţat că începe vaccinarea în ianuarie. În acelaşi timp OMS anunţă al treilea
val al pandemiei.
Pandemia va
trece, dar consecinţele se vor resimţi ani de zile. Refrenul „lumea nu va mai
fi cum a fost” se aude şi dinspre cei ce cred în coronavirus şi dinspre
sceptici. Se va produce o ruptură de trecut la fel ca după primul şi al doilea
război mondial? Este foarte posibil. După orice ruptură istorică urmează o
perioadă de refacere, de adoptare a unor măsuri de reformă profundă,
structurală. Adevărata schimbare se face din temelii sau nu se face deloc. Se
cârpesc lucrurile aşa cum, din păcate, s-a făcut la noi.
În ceea ce ne priveşte pe noi, pe cei care trăim în
România, ar trebui să ne gândim cine
sunt cei mai potriviţi lideri politici care ne pot scoate la liman.
Până la urmă responsabilitatea revine partidelor
politice. Întrezărim în programele partidelor măsuri care să transceandă
prezentul, care să vizeze post-pandemia? Da şi nu. Cui îi va reveni sarcina de
a ne conduce spre nou lume post-pandemică?
Pe unul dintre „responsabili” deja îl cunoaştem.
Este preşedintele Klaus Iohannis. Mandatul său se întinde până în anul 2024.
Alţi „responsabili” cu reformarea, cu
schimbarea lumii după pandemie, sunt proaspăt aleşii primari şi preşedinţi de
consilii judeţene. Mandatele lor se termină în anul 2004, an în care, să
sperăm, pandemia va fi de domeniul trecutului.
Marele necunoscut îl reprezintă partidul care va
ajunge la guvernare după alegerile din 6 decembrie. De acel partid – sau de coaliţia de guvernare formată – va
depinde viitorul României.
În condiţii
excepţionale, aşa cum sunt acum, în plină pandemie, se iau măsuri excepţionale.
Vor fi capabile partidele să lase de-o parte
animozităţile, inerente până la un punct
într-o campanie electorală, şi să conducă împreună ţara?
Evident că nu. Lumea este posibil să se schimbe după
această pandemie, dar nu şi partidele.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu