După un an de orbanism,
ne-am pricopsit c-un cataclism...
Pentru
liniștea mea sufletească (că, adică, i-am informat corect pe cititori), voi
face următoarele precizări cu rol de Introducere
la articol:
1) Orbanismul
lui Șică Mandolină este unul eminamente neliberal și extrem de pernicios pentru
grosul românilor (conducându-se după faimosul „Prin noi înșine!”, liberalii
interbelici au contribuit din plin la consolidarea României întregite și la
referențiala prosperitate a tuturor cetățenilor, anul 1938 nefiind încă egalat
la acest capitol), deci n-are nimic în comun cu prodigiosul și curajosul
orbanism al premierului maghiar, cel care (îndrăgit de unii, urât de alții,
respectat până și de adversarii politici) face tot ce-i stă în putință pentru
sporirea prestigiului Ungariei, pentru creșterea neîntreruptă a bunăstării
concetățenilor săi și – mai nou – pentru întărirea familiei tradiționale,
concomitent cu încurajarea, prin ajutoare financiare consistente, a fecundității
ei, neuitând nicio clipă de comunitățile ungurești din afara granițelor, în
sprijinul cărora deseori intervine prin mijloace deopotrivă neortodoxe și
ofensatoare în plan diplomatic (cazul etnicilor maghiari din Ardeal, în primul
rând din județele Mureș, Harghita și Covasna).
2) Acel
„un cataclism” din titlu, cu rol de metaforă conjuncturală, trebuie nu numai
raportat, ci chiar încadrat în teribil de adevărata spusă a ilustrului nostru
compatriot Emil Cioran: „Istoria de azi a României este un neîntrerupt șir de
catastrofe, în așteptarea catastrofei finale”!
Indiscutabil
că așa stau lucrurile – exact un interminabil și halucinant șir de
catastrofe/cataclisme economico-sociale și moral-spirituale pentru înaintașii
noștri și, îndeosebi, pentru noi, românii secolului 21. Sigur că pentru asta
nu-i nevoie să luăm la puricat multimilenara noastră istorie (Doamne, câte
urgii sunt în ea, cu toate că o cunoaștem aproximativ, căci – din motive
politico-ideologice – istoricii bolșevici ne-au înfățișat-o trunchiat și
distorsionat, iar astăzi tot ei și discipolii lor ne-o prezintă după penibila
rețetă patriotardo-edulcorată!), nu este nevoie să mergem nici măcar la
începuturile istoriei noastre moderne (vremea lui Mihai Viteazul, cu trădarea
acestuia și apoi cu năprasnica lui moarte), ci ajunge să pornim spre prezent de
la mijlocul celui de-al doilea război mondial: mai întâi incalificabila arestare/trădare
a mareșalului Ion Antonescu, urmată de predarea lui rușilor, refuzul acestuia
de-a colabora cu Stalin și ciracii săi, trimiterea mareșalului în fața
marionetei numită Tribunalul Poporului și executarea lui prin împușcare; apoi
bolșevismul impus românilor aproape 50 de ani în tripla variantă
stalinistă-dejistă-ceaușistă, cu desființarea tuturor partidelor antibolșevice
(în primul rând Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal),
naționalizarea din 11 iunie 1948, distrugerea agriculturii prin colectivizarea
forțată, deportarea familiilor înstărite, întemnițarea gospodarilor (porecliți
chiaburi) și uciderea celor mai mulți dintre ei, lichidarea premeditată de
către criminalul tandem partid-securitate a intelectualilor neobedienți și a potențialilor
opoziționiști în sinistra rețea de pușcării politice și prin atrocea reeducare
începută la închisoarea din Pitești, neperformanta industrializare ceaușistă,
plătită de grosul românilor cu tripleta foame-frică-frig, sterilizarea
intelectuală și marea nevrednicie a omului nou (homo sovieticus) – mincinos,
slugarnic, leneș, laș și trădător, căderea regimului (inclusiv demantelarea
Statului român) după arestarea Ceaușeștilor și asasinarea lor în chiar ziua de
Crăciun a anului 1989, totul derulându-se (adunarea din București, trădarea lui
Ceaușescu de către securiști, luptele de stradă, morții și răniții, arestarea
cuplului dictatorial, parodia numită proces și, la urmă, executarea celor doi
prin împușcare, respectiv umplerea în grabă a vidului de putere cu niște
mârțoage kaghebiste) după o strategie elaborată de păpușarii planetari,
dirijată din afară și dusă la îndeplinire de diverse servicii secrete străine
(rusești, americane, israeliene, maghiare etc.), în ticăloasă colaborare cu
numeroasele cozi de topor din interior; iar după Decembriadă (supranumită
revoluție, deși pentru orice om cu scaun la cap este limpede că a fost o
detestabilă lovitură de stat), cu punerea industriei pe butuci, cu sistematica
distrugere a agriculturii și transporturilor (a nu se uita că în „iepoca”
ceaușistă, România se situa pe locul patru în lume la capacitatea
transporturilor maritime și fluviale!), cu prăpădul din sănătate, învățământ,
cercetare, cultură și identitatea națională, nu în ultimul rând cu vânzarea la
bucată a României (minele sunt închise, pădurile sunt în continuare măcelărite
și circa jumătate din pământul sfânt al țării este în ghearele străinilor), cu
cedările succesive de suveranitate după aderarea condiționată la Uniunea
Europeană (cu ce s-a ales poporul român după așezarea lui de către politrucii
dâmbovițeni pe șubreda axă Bruxelles-Washington?), cu granturile europene care
tot vin și nu mai ajung la noi, cu uriașa datorie externă care ne condamnă la
subistorie și, desigur, cu nerușinata înciocoire a tagmei politice și a
descurcăreților din toate sferele de formală activitate, fie pe căi cotite
(tîlhării mai ceva ca-n codrii noștri de odinioară, trafic de influență,
cumetrii cu infractori sadea, nepotisme în diverse forme etc.), fie pe căi
legale (lefuri și pensii bugetare mult peste 10.000 euro, astfel dându-li-se cu
tifla cetățenilor onești), căci legile de acest fel sunt cu dedicație, adică –
vorba lui Traian Băsescu, alias Petrov – sunt făcute de hoți pentru hoți.
Pe
scurt, de trei decenii România este în război cu tâlharii interni și – zice-se –
cu cei din afară (păi cum naiba să fie
în război cu ăștia din urmă, când ei sunt oamenii cartelurilor, care dictează
aleșilor de prim rang politrucianist de pretutindeni?!), instituțiile
hipercorupte și-au pierdut credibilitatea și autoritatea, iar organismul social
continuă să se debilizeze din pricina avorturilor și prin puțina rodnicie a
tinerilor familii (una, cel mult două odrasle), dar îndeosebi prin cea mai mare expatriere din întreaga
nostră istorie (peste 5 milioane de suflete, și exodul continuă!), fapt care
pune în primejdie însăși existența poporului român. Deja s-a ajuns la alarmanta
stare de lucruri (dar nu pentru necalificații noștri cârmuitori) ca numărul nașterilor din România să fie mai
mic decât cel al românilor stabiliți în străinătate, cei mai mulți dintre
aceștia neomorându-se cu românismul și, deci, neintenționând să revină cândva
în țara lor natală.
În
aceste condiții dramatice pentru țară și nație (cum spuneam mai sus, nu și
pentru politrucii noștri mari și mici,
căci ei se călăuzesc după „Carpe diem” – Trăiește-ți clipa, „Ce-i în mână nu-i
minciună” și „După noi, potopul!”), actualul cataclism, mai exact suita de
cataclisme cu care orbanienii ne-au mărit doza de nefericire în anul lor
(pandemic) de așa-zisă guvernare, era întrucâtva previzibil. Da, pentru că nu
numai că ei cu toții sunt nevrednici (ortaci de-ai lor au mai fost la
guvernare, și România este de neclintit la coada țărilor din Uniunea
Europeană!), dar scopul lor ascuns nu-i acela de-a redresa țara (de unde bani,
specialiști și forță de muncă pentru așa ceva?), ci de-a desăvârși crucificarea
ei și, în acest mod execrabil, de-a face pe placul globaliștilor, stăpânii lor.
Iată de
ce exodul românilor nici vorbă să fie stopat vreodată (atotputernicele
carteluri au necontenit nevoie de inteligența și hărnicia bieților români, atât
de prost tratați și plătiți în țara lor), avorturile se vor înmulți, sodomiții
se vor obrăznici, spitalele nu vor vindeca bolnavii, ci-i vor infecta și în
continuare vor secera vieți, învățământul on
line va produce tot mai mulți analfabeți funcționali, autostrăzile se vor
(auto)construi cu țârâita și la cel mai năucitor preț pe kilometru, turismul va
da ortul popii, agricultura și cultura vor intra în faliment, iar identitatea
românilor va fi în curând însușită/șutită de alogenii cu doi „r” în numele lor
de împrumut și cu pirande puioase.
Închei
cu trei chestiuni, care acuma – în plină campanie (grețoasă) pentru șparlamentare – mă pun serios pe
gânduri:
a)După
incendiul din spitalul nemțean, incendiu soldat până acuma cu 14 morți și
câțiva grav răniți, nu numai că premierul și ministrul Sănătății nu și-au dat
de îndată demisiile (asta făceau niște oameni cu demnitate, dacă era un singur
rănit!), dar cu uimire vedem și auzim cum președintele Iohannis sare în
ajutorul lor și respinge cu indignare chiar ideea demisiei actualuliui Cabinet,
la conferința de presă spunând cu idioată seninătate că vinovați de această
cumplită tragedie națională sunt...pesediștii.
b) Oricare
ar fi rezultatul alegerilor șparlamentare,
România – ne înștiințează catârul de Klaus – poate avea premier doar un liberal
(pesemne tot inepuizabilul Șică într-ale vorbelor de clacă, spirtoaselor și
muzicii). Înduioșător de neistorică această relație dintre cei doi aflători în
treabă...
c) Orbanienii
nu s-au sinchisit de obligativitatea indexării lefurilor și pensiilor de la 1
ianuarie 2020, n-au majorat pensiile cu 40% la începutul anului, deși – după
înșfăcarea guvernării – susțineau că respectiva majorare este prinsă în buget,
ci i-au amăgit (mai pe șleau spus, i-au furat) pe pensionari cu flecuștețul de
14%, pe care l-au azvârlit acestora după opt luni, adică taman la începutul
lunii în care au avut loc alegerile locale. Ăsta da respect și grijă față de
alegători! Totuși, întrebuințează această jenantă și tardivă „reușită” în
actuala campanie, sub chipul mascat al unui șantaj subtil: „Dați-ne votul, că
noi v-am dat bani! Iar de vom cârmui în continuare, o să vă mai dăm ceva, nu se
știe când, cu condiția să fiți docili și recunoscători”.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu