joi, 26 noiembrie 2020

Copiii care petrec mult timp în fața unui ecran ar putea dezvolta ”autism virtual”

 
Ai observat că micuțul tău petrece foarte mult timp în fața unui ecran?! În acest caz, ar putea avea un risc mai mare de „autism virtual”, un termen recent care a fost scos la iveala de psihologi.

Noi studii de caz clinice au constatat că mulți copii mici care petrec prea mult timp în față unui ecran – cum ar fi cel al televizorului, în față jocurilor video, a tabletelor și a calculatoarelor – au simptome etichetate drept „autism”. Atunci când părinții îndepărtează aceste ecrane pe o perioada de câteva luni, simptomele copilului dispar. Termenul pentru acest fenomen este „autism virtual” sau autismul indus de ecranele unor dispozitive electronice și a fost inventat de un psiholog clinician român.

Într-adevăr că sunt anumiți copii care manifestă întârzieri la limbaj, la nivel de comunicare, de socializare, de modul comportamental și asta pentru că petrec foarte mult timp în fața unui calculator, atunci vorbim de un autism virtual. Dar asta nu putem spune neapărat că face parte din spectrul tulburărilor de tip autist”, spune Romelia Burdeț, psiholog la Centrul de Autism Baia Mare.

Creierul unui copil mic nu se poate dezvoltă fără acest simt al atingerii și al interacțiunii cu obiecte și alți oameni. Lumina și zgomotul care vin din ecranele dispozitivelor electronice captează atenția copilului, însă acestea nu duc la dezvoltarea sănătoasă a creierului, atrag atenția psihologii.

Sursa: MaraMedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu