Urmăresc cu atenție campania electorală pentru
alegerile parlamentare și nu am auzit un singur candidat care să se raporteze
la un model politic pentru care are respect. Care îi este far. Nici vorbă, ei, aspiranții
la un fotoliu în Casa Țării, nu mai au modele. Se privesc în oglindă și nu mai
au nevoie de alții. Să nu fiu exclusivist, mai aud voci care fac apel la
amintire. Partidele, care-și zic de dreapta, au uitat că pe 11 noiembrie s-au
împlinit 25 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Pe bună dreptate,
contemporanii l-au numit Seniorul. Prin această democrație românească, dacă ne
uităm bine, mai putem vedea urme din PNȚ-CD, partidul care a fost consacrat de
Senior. Nici urmașii timizi ai țărăniștilor nu și-au adus aminte de un fost
lider de faimă.
Nu mai cunosc istorie? Poate nu mai au nevoie de ea?
Se mulțumesc cu ei înșiși! Eu, ca alegător, simt că este o ruptură. Ca
jurnalist, am avut norocul să-l întâlnesc la Sighetul Marmației, în perioada de
început a celebrului Memorial. Un privilegiu rar oferit de destin. Într-o
seară, uitată de ceilalți, pe o terasă de pe malul Izei, l-am ascultat pe
Senior. Câteva ore de emoție istorică. Nici astăzi nu-mi explic cum nu ne-a
deranjat nimeni. Noroc că nu eram străin de povestea dumisale. Știu că am notat
câteva idei care s-au convertit într-un dialog. Averea cea mare au fost
ceasurile dimpreună.
De atunci, prețuirea pentru acest nobil al
suferinței a rămas nestrămutată. Nu s-a plâns de cele îndurate în închisoare,
nu a avut cuvinte urâte pentru cei care l-au chinuit. După câte îmi aduc
aminte, nici nu s-a referit la cei 18 ani petrecuți în detenție. Mi-a vorbit
despre lumea în care trăiam. Apoi i-am citit Testamentul, scris în noaptea de
24 spre 25 iulie 1994, un document faimos despre crez, credință și iertare.
Scria Seniorul: „Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare a
intereselor proprii”.
Oare s-a uitat această condiție pentru un demnitar
al neamului? Apoi notează: „Neavând nici o avere sunt scutit de obligația de a
da destinație unor bunuri. Recunoștința mea fără margini pentru scumpii mei
părinți, care m-au învățat să deslușesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc
minciuna și fățărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus”.
L-am considerat, cât mi-a fost cu putință, un virtuos al credinței în neamul
lui. Răbdarea și credința parcă erau desprinse din luminătoarea fascinație a
monahilor, care poartă greul și amarul altora, tocmai pentru a trăi în duhul
adevărului. Mai scrie Seniorul în Testament: “Nu cred că am să-mi reproșez
vinovății majore. Am căutat să-m respect principiile, angajamentul ideologic
și toate acțiunile născute din dragostea de Patrie și de neamul românesc. Dacă
ar fi să o iau de la capăt, la fel aș face. Cu credință în Dumnezeu și în
viitorul neamului românesc, înainte!”
În Maramureș a avut discipoli de nădejde. Mă aștept
la replici din partea noilor aspiranți la putere. Care să-mi spună că au trecut
vremurile acelea, altă lume politică este la modă, alte discursuri captează
interesul alegătorilor români. Am mai amintit expresia unui personaj al lui
Liviu Rebreanu: voi nu cunoașteți poporul român! Ce vi se par anoste și
depășite spusele lui Octavian Goga, care, după Marea Unire, profețea un veac
nou al iubirii între oameni, pornind de la suferințele noastre: „Ura va fi
înlocuită prin dragoste de muncă, ce va da poporului nostru rangul ce i se
cuvine în imensul laborator al spiritului uman”.
Ce-i depășit în această idee? Seniorul a avut un
model până pe patul de moarte. A fost Iuliu Maniu. Îmi vine să-i întreb pe cei
care candidează sub lozinci scrise de alții, ce model de om politic, mai vechi
sau mai nou, aveți? Mă gândesc și la cei din Maramureș. În treizeci de ani de
democrație nu s-a decantat un model de urmat în politică? Eu, ca alegător, spun
că mai sunt personaje care s-au detașat prin vreme. Sunt oamenii politici
români care au stabilit direcția țării noastre spre Vest. Dar nu se recunosc în
urmași. Poate a dispărut vocația pentru cinstirea înaintașilor. Fiecare este
propriul său model.
Narcisismul în politică nu a fost niciodată
folositor democrației. Mai găsesc o explicație. Partidele care ne cheamă la
urne, să le dăm votul, nu prea au crez politic. Adică nu au ideologie clară.
Dacă o vedeți, să mi-o arătați. Pentru crezul lui politic, Seniorul a îndurat
ani grei de temniță. Dar a rămas consecvent cu el însuși. Așa s-a detașat de
ceilalți oameni politici ai vremii. Mă preocupă demnitarii care au lăsat urme
apăsate pentru devenirea țării. Avem, câțiva, și pe la noi. După alegeri îi voi
căuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu