Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) anunță că va înainta Curții de Apel Cluj o cerere de suspendare a executării Ordinului Ministrului Educației nr. 3993/ 2021 care se referă la cadrele didactice care și-au echivalat gradul didactic I cu titlul științific de doctor anterior datei de 1 iulie 2017.
De la apariția ordinului, la nivel sindical s-au făcut mai multe demersuri în vederea anulării acestei dispoziții.
”Prin încălcarea principiului neretroactivității legii, practic Ministerul Educației vatămă în drepturile lor legale membrii de sindicat – personal didactic de predare care, anterior intrării în vigoare a Legii – cadru nr. 153/ 2017 – în baza legislației aplicabile la momentul obținerii titlului științific de doctor și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I, în condițiile expres prevăzute de legislația aplicabilă la momentul obținerii titlului științific de doctor”, a arătat Ioana-Simina Prodan (foto), consilier juridic al SLI MM.
Liderilor de sindicat din județ le-au fost transmise deja modelele de documente de care SLI MM are nevoie pentru demararea acestei acțiuni în instanță pentru membrii de sindicat cărora le-a fost tăiat sporul de doctorat. Termenul pentru depunerea documentelor la SLI MM este 10 august 2021. Acest demers în instanță se face doar pentru membrii SLI MM.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu