IOAN ANDREICA
ȘIRUL CU PATIMI
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
,,am venit
din patimă
să nasc patimi
pentru a pătimi
inima-mi a plâns prin renașteri
nu știu să fi fost vreodată
adorat
pe firul vieții
zeii m-au plătit cu patimi
condamnat a pătimi
întru mântuire
trupul îmi ard în patimi
destinul ce mi-a fost ursit
îl port pe șirul cu patimi”,
poemul ,,Șirul cu patimi”, din volumul cu același nume, ,,Șirul cu patimi”, apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, ISBN 978-973-751-826-2, 90 p., semnat Ioan Andreica. Volumul ,,Șirul cu patimi”, are și grafică de excepție. Grafica este realizată de către George Dan și Vasile Mic.
Mulțumesc autorului pentru acest minunat dar, primit cu ,,dedicație și iscălitură”, la una dintre ședințele de Cenaclu literar, la care am participat împreună, în cadrul Ligii Scriitorilor Români, filiala Maramureș. Atunci, l-am și cunoscut personal, pe distinsul profesor Ioan Andreica, cel care o viață întreagă a slujit școala românească. A slujit-o cu devotament și cu credință, ca un adevărat luptător. Zeci de ani, la catedră, zeci de generații de copii, ce i-a avut în clasă, de-a lungul acestor ani. Un prieten desăvârșit, mai adaug azi, cunoscându-l și mai în amănunt.
*****
„Poezia este o energie organizată de emoție”, iar Edgar A. Poe scria, în acest sens, că în „poezie din inteligibil limbajul tinde să devină concret să se transforme din semn în simbol” (Principiul poetic). Ritmul poeziei este similar cu ritmul universului. Prin puterea sa, cuvântul – ca imagine şi metaforă – „evocă, povesteşte întâmplări, aprinde lumini şi iradiază culori; cuprinde forme şi urmăreşte fluidităţi. Cuvântul este, în acelaşi timp, muzică şi semnificaţie: el animă simetriile arhitectonice, reliefurile şi culoarea, dându-le noi dimensiuni şi unind, prin poezie, în mănunchi, toate formele frumosului.” (Ion Biberi, Poezia – Mod de existenţă). Poetul se contopește prin emoția sensibilității cu expansiunea universalului într-o interiorizare și sinergie, pe care doar cei ce scriu poezie o pot înțelege”.
Ionuț Țene
*****
Iată, în vers alb, cât de frumoasă părere, personală, evident, are scriitorul Ioan Andreica despre poem și poet. Redau integral poemul Semn, p. 10:
,,poemul
infinită întrebare
infinit răspuns
drumul dintre început și poem
rătăcite unde
prin mii de secunde
viori nepătrunse
în inimi ascunse
ferestre spre grădina gândului
trăit în culori
în forme abstracte
ermetice
cuvinte
pe fruntea poetului
semn".
Un mod aparte de a privi poezia, poetul Ioan Andreica este o sursă de energie pozitivă. Eul liric își urmează traiectoria. O traiectorie ce urcă, o gândire mereu pozitivă - un poet special, care refuză ideea de simplitate sau de puțin. Un poet și o poezie concentrată. Tipul poeziei oscilează între un ieri și un azi, între un azi și un mâine nerostit. Privesc poetul că pe un romantic, unul incurabil, vorba unui bun prieten:
,,la ceas tăcut
cobor
printr-un miraj de grotă
la umbra gândului
mă spăl fugar
de timp
și pur
mă ridic
pășesc printre semeni
de unde vin
nu întreabă nimeni",
fragment din poemul De unde vin, p. 11.
Poetul Ioan Andreica, străpunge clipa și timpul, luminează eternitatea, dăruiește libertate și visare, dimpreună cu o armonie interioară, un confort lumesc, real, actual. Poemele, incluse în categoria versului alb, sunt luminoase, parcă din fiecare sinele strigă a eliberare:
,,seara
mi-am ales-o stea
i-am dăruit mâinile
spre harul ei
cu toată ființa
de atunci
călătoresc cu ea", poemul Călător, p. 18.
Poemele își au o anume eleganță. Una care te pătrunde și te atrage. Se sparg lăcate. Se consumă idei și sentimente. Uneori călătorești cu stelele, alteori cu zorii unei dimineți așteptate. Alt răsărit. Altă zi, o nouă visare cu ochii deschiși. Creațiile sale îmi dau impresia unor cugetări deloc simple. Comunicarea este facilă. Starea de bine te cuprinde repede, te acaparează. Devii curios, parcă, punându-ți, obsesiv, întrebarea ,,ce mai urmează?" ,,ce va mai fi?". Uneori, poate fi o ,,Amânare", precum cea de la pagina 24:
,,sacrificat
trup
prin patimi
nopțile te-au iubit
zilele te-au ucis
zeii te-au sacrificat
semenii ți-au devorat eul
alte trupuri te-au iertat
eu te-am amânat
într-o altă visare".
Poetul nu se lasă descoperit ușor. Te plimbă. Uneori prin anotimpurile Domniei Sale. Mereu ,,cu aceeași corabie", (p. 26). Abia acum prinde ,,o țâră" de curaj și face mărturisiri apelând la sinceritate, recunoscând că, ,,Te-am iubit dintotdeauna", (p. 27). Recunoaște totul este trecător, efemer. Clipele vin și pleacă. Ce rămâne în tolba vieții? Poate doar visare. Poate doar amintiri. Sigur, pentru un pământean, pentru cel care iubește și este iubit, rămân clipele de ,,iubire", (p. 29). Viața zboară. Anii trec. Frumosul trece. Pasul următor? Chiar ,,și îngerii se duc":
,,iubirea
rătăcită
prin pajiștea sălbatică
culegea flori de fân
în dimineața aceea
cu rouă
mi s-a părut
că un înger
a rămas peste noapte
anume
de dragul florilor
mănunchiuri înșirate
pentru cules
băteau spre el
raze aurii din răsărit
de soare
în valea sacră", (p. 31).
Toate trec, repet, dar ele rămân ancorate în portul sufletului, de unde, doar vântul, valul și poetul le mai știe rostul. Ancorate sau cantonate în sufletul de o sensibilitate aparte, ele au timpul timpul lor, au vremea lor, au zborul și izvorul lor, transformându-se în poezie. O poezie a sufletului. Una de suflet. Doar ecoul vremii le mai știe povestea. O poveste care vine ,,de nu știu unde", (p. 33):
,,ea
la care îmi purtam gândul
toată ziua
dintre crengi de cireș în floare
apare
mai frumoasă de cât visam
noapte și zi".
*****
Mai trecusem o noapte
a mai apus un vis
s-a mai domolit ploaia
doar norii vegheau zorii
erau clipe de tăcere... o tăcere care leagă
ȘIRUL DE PATIMI de o răstignire a cuvântului.
Azi,
patimile au prins rădăcină
dar nu în cuibul sufletului de rouă
DINCOLO DE ZID
dincolo de azi este un mâine
dincolo de visare este clipa
dincolo de rouă este lumină
dincolo de așteptare este libertate.
Toate acestea sunt semne ale trecerii
SEMN că am fost și că mai suntem
întrebări care dor
răspunsuri ce nu vin
DE UNDE VIN?
mi-a răspuns zâmbetul unei stânci
și clipa de SINGURĂTATE
ecoul dimineții fără rouă
visul destrămat de liniștea unui fulg
De DINCOLO DE ZID, de-acolo vii
acolo te-ai născut gând
acolo ai înflorit privire.
Trebuie doar să nu uiți un lucru
esența lucrului
TOATE NOPȚILE AU UN SFÂRȘIT
au spus acest lucru muzele, stelele
AȘTRI renăscuți și zidiți în rugăciune.
Hai să facem un EXERCIȚIU:
- vorbește cu întunericul
- răstoarnă clipa de visare
- taie roua zorilor
- calcă în picioare curcubeul
- vinde așteptări
Ești un simplu CĂLATOR în trenul vieții
ai urcat în stația Visare
vei coborî în triaj, pentru a zbura
SPRE ASFINȚIT - asfințitul unei priviri
NIMENI nu-ți va opri visarea
nimeni nu-ți va răspunde chemării
totul este șters
SPRE ASTRALE CHEMĂRI vei trece labirintul
lumina va deveni umbră
clipa de bucurie va cere un veac
de AMÂNARE, de târziu, de singurătate
vei călători prin ANOTIMPURI
împreună cu vântul și adierea
împreună cu durerea și clipa de rouă
CU ACEEAȘI CORABIE... să nu uiți
nepământeana iubire, răsfățul zorilor unei iubiri secrete
și refrenul
TE-AM IUBIT DINTOTDEAUNA!
Încearcă
să vorbești muzelor DESPRE DRAGOSTE
- nu te vor auzi!
despre IUBIRE
- nu te vor înțelege!
despre rouă și lacrimi
Atunci îți va răspunde ecoul
ȘI ÎNGERII SE DUC - au drumul lor
au crucea lor, au zorii lor
au răsăritul lor și au asfințitul lor
ei, îngerii,
vin DE NU ȘTIU UNDE și pleacă spre nu știu unde
mereu
ÎN AȘTEPTAREA TA.
Să nu uiți clipa de rouă
DACĂ PLECI spre singurătate
ia cu tine un alt ANOTIMP
te las pe tine libertate
să mai adaugi în ȘIRUL CU PATIMI
un alt vis, un trecut ieri
un nenăscut zbor de umbră
un răzleț gând... un GÂND NEBUN
al unui izvor de amintiri
al unor vorbe nerostite
ale unor clipe netrăite
al unui TRUP FĂR' DE NOROC.
Însă nu uita esența iubirii
INTRE DOUĂ TOAMNE
există un răsărit și un asfințit
Și mereu trupul unui sărut
căzut
ÎN ROȘU FLORII DE MĂR
dintr-un trecut și prezent
lung șir de patimi oarbe credințe
care ne vor tulbura liniștea unei priviri
ecoul dimineții fără rouă
răspunzând unui zâmbet
va cerne vise
și va scrie pe un răvaș
E PUȚIN DE ATUNCI
a mai trecut un veac
au rămas URME și umbre...
(N.A. ce apare scris cu majusculă sunt titlurile poemelor din volumul Șirul cu patimi, autor Ioan Andreica)
VASILE BELE
Chiuzbaia, 30 noiembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu