vineri, 26 noiembrie 2021
Generalul și pacea provizorie
Criza guvernamentală, care durează de mai bine de două luni, pare că s-a așezat într-o poziție de așteptare. După ce atâta vreme a fost în poziție de tragere. S-au săpat tranșee pe terenuri suficient de nivelate, au fost și lupte la baionetă, s-a tras și cu armament vechi, de aceea unele ghiulele au explodat în propriile lăcașuri de tragere. Unii au sărit în aer, ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Alții au folosit terenul cu abilitate, și au ajuns pe redută. Au pus un steag alb, ca semn că se cere armistițiu. Adică o pace provizorie. Comandantul suprem de la Cotroceni a mizat pe faptele de arme ale unui general cu experiență în teatrele de operații, i-a pus în vitrină cele patru stele de aur și i-a croit un costum de protocol. Dar unui militar de carieră nu i se ia gradul niciodată. Am făcut și eu armata, un an și patru luni, în care a fost inclusă și școala de ofițeri în rezervă din cartierul Fratelia din Timișoara.Nu că am vrut eu, ci a fost ordin. Iar în armată, ordinul se execută nu se discută. Am cunoscut militari inteligenți, devotați profesiei, mulți dintre ei cu lecturi selecte. Cum a fost regretatul prieten, prozatorul Doru Davidovici, pilot de curaj și sacrificiu. Am avut colegi de facultate, veniți din regimente, care se pregăteau pentru presa militară. Da, Mârzac Ion, Ștefan Diaconu, Radu Radoslăvescu, ori Ion Benche au luminat paginile presei de profil. Am spus toate acestea spre a-mi arăta înțelegerea și interesul pentru desemnarea generalului cu patru stele, Nicolae Ciucă, în fruntea Guvernului României. Mă grăbesc să spun că nu am emoții că generalul ar imprima militarizarea Executivului. Cum s-au grăbit să spună comentatori care nu au făcut armata. S-a strigat către ușa popotei, de unde venea un miros de ciolan cu fasole, celebra mâncare din armată: „Suntem în război, domnule Iohannis? Cine este dușmanul, de ai adus armata la guvernare?”
Nu cred că așa stau lucrurile. Generalul este soluția disperată a președintelui țării. Care a fost martorul instigator al slăbirii PNL. A încurcat serios viața politică a țării. Trebuia să împace gheața cu focul. Puterea cu opoziția. Oare din naivitate i-a învrăjbit pe liberali? Sau dintr-un plan pe care nu-l bănuim și noi, muritorii? Pe de altă parte, un pic de rigoare, disciplina faptelor, respectarea cuvântului fiecărui ministru, nu cred că ar strica. Am citit câteva propuneri din programul de guvernare. Câteva erau și la guvernul Dăncilă. Dar sunt necesare, le cere Țara. Stă scris acolo despre: reziliență, stabilitate, transparență, echitate și eficiență. Sună bine, dar să vedem ce viață vor avea aceste principii. Am mai notat două angajamente curajoase: eliminarea decalajelor dintre comunitățile locale și legarea regiunilor istorice prin infrastructură rutieră și feroviară.
În cât timp se vor întâmpla toate acestea? Că a trecut vremea când armata era trimisă pe șantierele patriei. Generoase și măgulitoare sunt și promisiunile din sectorul social. Cu indexarea pensiilor, creșterea alocațiilor pentru copii, creșterea salariului minim brut. A declarat noul premier că devotamentul guvernului său, pentru cetățeanul român, va fi acțiunea prioritară. Dă, Doamne, domnule general în rezervă! Numai că eu nu prea am rezerve de entuziasm, în privința generoaselor proiecte. Aștept, că avem un guvern al multor așteptări. Premierul Ciucă este considerat omul președintelui Iohannis, alături de Bogdan Aurescu. De aceea, desemnarea unui general, fie și în rezervă, este un semnal din partea unui președinte care și-a declarat statul pe care îl conduce, drept eșuat. Este una dintre cele mai nefaste întâmplări din istoria recentă a României. Crede președintele unui stat eșuat că un general în rezervă poate salva deruta? În vremuri normale, democrațiile își țin militarii departe de politică. Un general în fruntea guvernului sugerează că politicul este depășit, că nu mai are rezerve și că doar o mână forte poate scoate țara din criză, să o salveze de la eșec.
Eșec văzut de președintele ei. Apoi oamenilor le plac militarii, adoră defilările și muzica militară în frunte cu un tambur major, tras prin inel, cu mustăcioară și buzdugan strălucitor. Deocamdată, un general în rezervă în fruntea guvernului ne dă un semnal că trăim vremuri încurcate. Crizele se țin și de noi. Criza pandemică, criza energetică, criza facturilor sunt realități cărora noul guvern trebuie să le facă față. Se crede că uniforma, și cea din dulap, înseamnă putere și credibilitate. Premierul Ciucă să nu fie încununarea viselor umede ale celor care cred că ne trebuie o mână forte să ne pună la punct. Ci să fie omul care iese, în fiecare dimineață, la raportul Țării și să spună că a mai făcut o faptă bună pentru scoaterea ei din eșecul văzut de alții. Să nu se uite strigătul de încurajare al ostașilor ieșiți din tranșee: Tot înainte!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu