MAȘINA TIMPULUI

 

               Motto: „Soarele ne călăuzește pașii în viață. / Lumina divină ne pecetluiește soarta / Dar secretul vieții e mai presus de orice/ Dansăm pe ritmul ei în teatrul lui Dumnezeu/ Suntem actori pe o scenă dominată de vise/ Secretele noastre bine ascunse, în cele din urmă, ies la iveală.”- filmul „Clona”.

Timpul e asemenea unui râu care curge mereu și ia totul cu el.

Lillina și Lola-trecutul și prezentul se intersectează, există și pășesc spre viitor, spre Zorillita.

-Mi-e dor de mine,  pe când eram Lillina! Când am pierdut legătura cu mine, când m-am schimbat de nu mă mai recunosc? Am senzația că se întoarce timpul, de fapt trăim tridimensional-în trecut, prezent și viitor; se spune că viitorul ni-l construim singuri; dar oare cât din trecut contribuie la viitor și cât din prezent are valoare pentru viitor? Unii oameni muncesc toată viața să-și construiască o căsuță a lor pentru bătrânețe-și când ajung s-o folosească-mor subit și munca lor de-o viață întreagă o folosesc alții! Zorllita pentru ei nu mai există!

Oare iubirea neîmpărtășită e veșnică?!!

Oricum, iubirea ține de veșnicie, e ceva sacru...dumnezeiesc...

Oare, atunci când am avut„ orbul găinilor”, adică atunci când  m-am îndrăgostit-am pășit spre viitor, spre Zorillita? Posibil!

Oamenii sunt așa cum vor să fie, nu cum vor alții să-i conducă! Cu Dumnezeu înainte!

 Nu câștigăm mereu, dar nici nu pierdem tot timpul, dar jucăm! Jucăm, intrând în viața adevărată de familie, pe nesimțite și neștiind ce ne așteaptă în viitor!

Dar Lillina (trecutul) e prezent-mai mult ca oricând, sunt amintirile copilăriei fericite care nu se șterg nicicând, sunt imaginile colegilor din școala primară și reacțiile lor la sensibilitatea mea, florile dăruite de ziua mea, înghețata făcută acasă din lapte de pasăre de mama mea, simplitatea și bunătatea tatălui meu pentru care eu-ca tânără salariată n-am reușit să-i cumpăr nimic-deoarece el a murit fără de vreme... Orice moarte e fără de vreme...dar aceasta chiar așa a fost!

Nimic nu ne trezește mai bine decât loviturile vieții! Moartea neașteptată a tatălui meu-chiar la trei zile după nunta mea, m-a aruncat într-o depresie de care eu nici măcar nu-mi dădeam seama. Nu prea vorbeam, deși înainte eram bună povestitoare încât unii abia mă puteau opri din vorbire, m-am închis în mine și mă întrebam mereu de ce soarta a fost atât de nemiloasă și de ce tocmai mie să mi se întâmple așa ceva.

Dar Lola (prezentul)-viața a învins!

Lillina (trecutul) a rămas ca o umbră care mă însoțește mereu, ca un vis, mă atenționează, există doar în imaginația mea, dar cum se face că e alături de mine? Trecutul coexistă alături de prezent prin însăși ființa mea, mă urmează pretutindeni. Nu poți trăi în trecut, dar trecutul poate „trăi”cu tine!

Trăim doar în prezent, în tinerețe avem vise mărețe, visăm prea mult, ne facem planuri să cunoaștem „marea cu sarea”sperăm enorm, la bătrânețe...mai puțin...și totuși...

N-ar fi bine să existe o mașină a timpului care să te ducă pe tine ca persoană la vârste diferite? Să te uiți la o poză de-a ta din copilăria fericită și să te teleportezi acolo, în acel timp și-n acel spațiu în care ai fost ? Am vedea prin ochi de copil totul din jur.         

 N-am pretenția să am mintea de acum, ci, doar să fiu acolo unde eram fericită! Oare fericirea există?

Se zice că iubirea e eternă, de aceea nu se uită prima iubire, primul sărut, prima zbatere de inimă? Se păstrează ele, energiile- acolo, undeva de nu se mai pierd-sau mor odată cu noi?

Unii spun că despre iubire nu se vorbește, fiecare iubește în felul lui sau înțelege iubirea într-un anumit fel?!

-Cine se mai întoarce în timp?

-Nimeni! Numai imaginația se poate juca cu timpul!

Dumnezeu e stăpân pe cer și pe pământ, a creat omul și i-a dat fiecărui om un destin al său, i-a creat pe oameni ca să fie fericiți, dar ei au gustat din fructul oprit...

Nimic nu e întâmplător, nu se întâmplă cu un minut mai repede sau mai târziu...Totuși omul are vise, visează noaptea, visează ziua, își imaginează tot felul de lucruri care i se pot întâmpla, unele chiar i se întâmplă!

Soarele ne ghidează, ne încălzește, fără el n-ar fi viață! Dar viața ne e dată o singură dată!„ EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA”-ne spune Mântuitorul” Deci, lumina divină ne însoțește mereu-de la naștere până la moarte.

Mașina timpului chiar există! Prin noi-oamenii, prin imaginație și prin lumina dumnezeiască.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, ASOCIAȚIA SCRIITORILOR, BAIA MARE, LSR-filiala MARAMUREȘ, Ulmeni, noiembrie, 2021