O ultimă speranță
Plouă iar peste suflete îndurerate
prăpastia se adâncește teribil
întunericul cuprinde teritoriul
speranța se stinge într-o suflare
lacrimi și suspine sunt înecate
într-o mare de iluzii
Zâmbetul demult este pierdut
nimeni nu își mai amintește
curcubeul nicăieri nu se arată
poate e prea târziu acum
o nouă viață să refacă
pe pământuri străine.
Deschideți poarta noilor popoare
oameni sunt și ei și sufletul le moare
nu-i condamnați la veșnică durere
ștergeți lacrima copiilor
că loc este pentru fiecare
nu-i renegați că sunt din altă țară.
23.Xl.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu