Crize după crize, dar sărbătorile rămân sărbători

 

Spre deosebire de ziua culturii naţionale, sora ei mai mare, ziua culturii mondiale nu a intrat în conştiinţa colectivă, în reflexul publicului de a intra într-un muzeu, la o galerie de artă, de a merge la teatru sau la un spectacol.

Probabil este vina instituţiilor, a artiştilor, şi chiar a autorităţilor. Cândva, se obişnuia să se organizeze evenimente culturale, expoziţii, spectacole, lansări de carte etc. sub înaltul patronaj al şefului statului, fie că era vorba despre rege sau preşedinte. Obicei uitat în zilele noastre.

Totuşi, preşedintele transmite de fiecare dată câte o felicitare de sărbători. De pildă, acum a transmis sărbători fericite creştinilor care sărbătoresc Sfintele Paşti şi Pesah, Paştele evreiesc. În schimb, nu i s-a suflat de consilierul cultural că în 15 aprilie este Ziua Culturii Mondiale. Poate la anul.

Dar sărbătorile vin şi trec. Problemele care îi preocupă pe oameni acum sunt crizele. Se vorbeşte despre o viitoare penurie de ulei, dar premierul Nicolae Ciucă asigură consumatorii că nu există un asemenea pericol.

Problemele cele mai grave sunt legate de gazele şi petrolul rusesc. Reprezentanţii ţărilor OPEC, ţări producătoare de petrol, întruniţi la Viena, transmit că nu au capacitatea de a înlocui petrolul rusesc. La fel cum este foarte greu să fie înlocuit gazul rusesc. Dumnezeu le-a dat ruşilor bogăţii naturale, dar din când în când le dă şi câte un dictator.

În aceste vremuri este greu de ţinut şirul crizelor. Vin una după alta într-un timp foarte scurt. Vestea bună este că după fiecare criză majoră vine o perioadă de înflorire economică şi culturală. Scrie şi în manualele de istorie, numai că astfel de lecţii sunt destul de rare. Câte una, două pe secol. De exemplu pentru perioada regimului comunist sună ciudat să li se predea elevilor lecţii despre dezvoltare economică şi înflorire a culturii. Dar nu se poate nega existenţa unei culturi la cote onorabile şi în perioada comunismului sau socialismului, date fiind condiţiile.

În istorie chiar şi războaiele se repetă, aproape identic. Doar armele şi morţii se schimbă. Cine cunoaşte cum au început cele două războaie mondiale, zise şi carnagii mondiale, va găsi multe similitudini cu situaţia actuală.

O ţară atacă altă ţară, alte ţări sar în ajutorul ţării invadate, ţara invadatoare atacă respectiva ţară şi aşa din aproape în aproape rezultă o bătaie universală.

Dacă nu mă înşel, Rusia a şi anunţat că a început al treilea război mondial din moment ce o sumedenie de ţări trimit ajutoare şi arme în Ucraina. Întrebarea este dacă Rusia va ataca ţările care-i ajută pe ucraineni sau doar le sperie.

Am amintit mai sus despre criza petrolului, a gazului, a uleiului. Acestea nu ar exista dacă nu ar fi pornit războiul. Stă în voinţa liderilor lumii să oprească războaiele. Dar cine poate sta de vorbă cu Vladimir Putin?

Au încercat diverşi şefi de stat, preşedinţi, prim miniştri, dar nu au reuşit să-l calmeze pe năbădăiosul stăpân al Rusiei. Dacă nu ar fi ameninţat lumea cu arma nucleară, probabil Rusia ar fi fost invadată de NATO, cea mai puternică alianţă din istoria omenirii. La ce bun că este cea mai puternică armată din istorie dacă nu se poate folosi de forţa ei? De ce nu poate uza NATO de forţă? Din cauza armelor nucleare. De fapt, chiar asta a şi fost ideea: inventarea unei arme atât de distrugătoare încât să nu poată fi folosită. Pentru că îi omoară şi pe cei care o folosesc.

Cu aceste probleme se intră în zilele de sărbători pascale. Întâi sărbătoresc paştele catolicii, reformaţii, evreii, urmând ca duminica următoare să sărbătorească Sfintele Paşti ortodocşii.

Cum şi ruşii şi ucrainienii sunt ortodocşi oare vor face o pauză?

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş