La Târgul de carte ”Gaudeamus” de la Cluj-Napoca am fost solicitat să
vorbesc despre Sandu Cătinean și volumele sale de versuri, pe care le lansează
în această arena culturală sofisticată. De câte ori am luat cuvântul la lansările
volumelor de versuri ale lui Sandu Cătinean am avut parte de destule reproșuri:
de ce vorbesc despre acest versificator care scrie în stilul lui Dimitrie
Bolintineanu și care pare depășit de o insiduoasă evoluție lirică? Da, am
acceptat vorbesc, în primul rând, pentru că nu cred în existența
”darwinismului” în poezie, ca în știință. Până la urmă să compui poezie în
maniera proto-romantică a lui Dimitru Bolintineanu nu este vetust, dacă
reușești să stăpânești prozodia și cadența lirică, cu un aer prospăt și
înnoitor. Sigur, în același timp, este substanțial să nu te repeți față de
strămoșii lirici și să aduci o înnoire spirituală și stilistică inedită. Sandu
Cătinean are darul acesta, pe care puțini poeți îl au primit de la harul
poeziei, să stăpânești ritmul, rimul și armonia poetică cu o iscusință demnă de
invidiat. Sandu Cătinean a compus peste o mie de poezii cu toate tipurile de
rimă cunoscută de istoria literară. Muzicalitatea și sonoritatea
poeziilor lui Sandu Cătinean, prin această sinergie armonică, au devenit în
felul lor originale și reconogscibile. Poate de aceea este printre cei mai
citiți poeți români pe paginile rețelelor sociale din România. La câte o
singură poezie de dragoste sau patriotică postată primește în medie peste 600
sau 700 de aprecieri, iar la cele mai frumoase poezii ale sale și peste 1500 de
aprecieri (like-uri) și sute de distribuiri. Aceste aprecieri creează invidii
la confrații literari. Bineînțeles aceste valorificări sunt ale ”gustului
comun” și nu înseamnă că este validat de critica literară și recunoscut de
confrații de top, dar arată, în același timp, un poet care stăpânește limba
poeziei române, chiar dacă nu aduce noutăți ideatice și stilistice deosebite și
prea originale.
Sandu Cătinean nu ajunge la ”sonoritățile lirice” șlefuite ale lui Dumitru
Cerna și nici la ”interioritățile intimiste” ale lui Ioan Cioba, dar este
poetul care are curajul de se expune în cadența versurilor, care explodează în
fonii ritmate, într-o cadență de marș romantic. Nu este un poet care sparge
tiparele ”mersului poeziei” în lume, nici nu dorește să fie un lider al
avangardei literare clujene, ci doar un muncitor conștincios al versului
bine sculptat din rezonanțe melodioase ale ritmului. Sandu Cătinean este un bun
versificator, unul aproape singular în prezentul ardelean, dar ce este rău în
aceasta? Da, melancoliile sale nu se interiorizează într-o expresie înnoitoare
de limbă și stilistică, ca la cei mai importanți poeți clujeni contemporani:
Ion Cristofor, Adrian Bumb, Adrian Suciu, Marcel Mureșanu sau Horia Bădescu,
dar are drumul său atins de o unicitate comună și apreciată de acel gust comun
al cititorului de poezie. Sandu Cătinean ne spune că poezia ”clasică” cu ritm
și rimă nu ”a muritu`” și are cititori fideli. Cred că nu este puțin lucru să
fi citit de mii de români entuziamați de poezia clasică. Să ai mii de fani la
creațiilor tale lirice arată efortul simbolic de a cultiva poezia în
diverse medii, care nu au legătură cu fenomenul cultural sau academic, dar
dovedește recunoașterea roadelor lirice și contribuția fulgurantă la lectura
poeziei, într-o lume tot mai ignorantă și înstrăinată de fenomenul liric.
Poeziile lui Sandu Cătinean au ceva sintetic, din stranietatea realității
lirice a temelor expuse de poeții antici. Scrie poeziile de dragoste în maniera
lui Catul ”epocii de aur” și surprinde lumea rurală, ca în ”Bucolicele ” lui
Pindar sau Lucrețiu. Este greșit să devi un antic în lumea modernă? Aș fi
curios să-i observ pe cei care se consideră elita osificată de comițiile instituționlizate
ale poeziei contemporane, care își oferă unii la alții premii literare pe pile
și șpagă, fără să aibă un singur cititor autentic sau mii de lectori ”comuni” –
să scrie în maniera ”antică”, cu ritm și felurite rime în maniera
versificatorului Sandu Cătineanu.
Poezia poetului din comuna clujeană Bonțida nu atinge inefabilul sofisticat
și celestul, dar au simbioza cristalină a motivelor și temelor poetice
încremenite în eter și imobilitatea unui etern ”clasicizant”. Sandu Cătinean nu
a ”evoluat” de la antici la Tristan Tzara, el a preferat modest ca să fie
atemporal, între Teocrit și Catul, un nou Dimitrie Bolintineanu în felul său
rural, cu speranța perceperii unui ”imitatio Păunescu”. Poeziile lui Sandu
Cătinean pot fi recitate la o petrecere, la o serbare câmpenească cu mici și
bere, la o manifestare patriotică sau la urechea unei gospodine îndrăgostite de
amantul ei secret. Poezia scrisă pe ”gustul comun” e o manieră și un stil
propriu pentru Sandu Cătinean. Doar când am fost la Bonțida când se colorează
lavanda am aflat de ce Sandu Cătinean își spune ”poetul care vine din brazi”.
Eu credeam că poetul este originar din Apusenii lui Avram Iancu, drumeț al
munților cu brazi seculari. Dar poetul a văzut lumina zilei la Bonțida, unde pe
un deal, un fost conte a plantat niște brazi care se văd și azi de la mare
distanță, chiar din avion, că nu fac parte din peisajul podișului transilvan.
Era locul cu brazi plantați artificial, un spațiu de joacă al copilului
Cătinean, iar mai târziu locul retragerilor adolescentului îndrăgostit de fete
cu codițe împletite și muze – așa cum pare că a rămas până astăzi. Brazii din
Bonțida au ceva artificial pentru că au fosat plantați, dar au devenit ai
locului și îndrăgiți de localnici prin poezia lui Cătinean. Așa e și poezia lui
Sandu Cătinean, între talent și artificial. E stilul său sonor, dar care se
salvează prin armonia bogată în ritmuri și repetiții. Vorba lui Nichita
Stănescu, parafrazându-l: ”de ce să ne certăm pe cireașa poeziei. Este pentru
toată lumea”. Apropo, volumele lansate de Sandu Cătinean la târgul de carte
sunt ”De dragul tău, iubită Românie” și ”Cele mai frumoase poeme de
iubire” (Editura Ecou Transilvan, editor Nadia Fărcaș). Sandu Cătinean și-a
construit opera lirică contingentă, între antic și modern. Este felul poetului
de a se exprima într-o manieră originară, subtilă și suplă, nu neapărat
originală, dar mustiind de metafore și sonorități muzicale care câteodată
provin din toba statului major al poeziei. În poezia cu caracter patriotic,
Cătinean se inspiră din George Coșbuc. ”Al nostru voievod Gelu” aduce ca stil
și emoție cu ”Moartea lui Gelu” al marelui poet năsăudean. În poezia patriotică
Sandu Cătinean declamă ca Adrian Păunescu în fața stadioanelor pline.
”Acuma, c-ați înstrăinat
averile ce le-am avut
Și-n loc să fiți ai țării vază,
doar lăcomiei faceți scut
Voiesc să vă aduc aminte
de binele ce l-ați pierdut
Și cât de ieftin, fără luptă,
puterea țării ați vândut” (Avram Iancu către națiune)
În poezia de dragoste, Sandu Cătinean se sintetizează între Macedonski și
Minulescu, ci irizări blagiene:
”Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc,
Dar valuri negre-mi umplu seara gura,
Aş vrea să-ţi spun, atunci când mă priveşti,
Că ochii-ţi negri-s văluriţi ca mura…
Aş vrea să-ţi spun de câte ori te văd
Că numai tu din valuri mă poţi scoate,
Şi tare mult aş vrea să îmi zâmbeşti
Şi un sărut pe buze să-mi dai, poate… ” (Aş vrea să-ţi spun)
Poetul este repetitiv, repune teme, motive, simboluri și sonorități mai
vechi din literatura română, cu un efort estetic reflexiv de a părea inedit.
Autorul îmbracă de multe ori aceeași cămașă lirică peste un trup reflectat al
poeziei. Versurile par scrise ușor, fără sudoarea unui efort cultural exhaustiv
și fără un laborator teoretic comprehensiv. E felul poetului de a spune să-l
acceptăm așa cum este ca poet. Sandu Cătinean este un autor de versuri din
Bonțida, care-l recunoaște și-l iubește comunitatea, fiind deja un brand al
acestei comune cunoscute doar după castelul unui baron. Poetul nu s-a castrat
într-o generație, el refuză tiparele generaționiste, nici nu-l intereseaz
recunoașterea critică, prefer să pară mai degrabă un Păunescu de Bonțida.
Poetul este o forță a versificației. Sandu Cătinean este în sine o figură
revoltată și siderală, care liricizează preajma unei amintiri a brazilor
copilăriei, făcând din aceștia simbolul Bonțidei prin poezie curată și de o
simplitate debordantă. Chiar dacă pozează mândru când își promovează opera
lirică în postări și publicații retrase, poezia sa este o declamație smerită. E
paradoxul poeziei made in Bonțida.
Ionuț Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu