Motto: „Mai știi că ți-am spus că dacă am să pot muri/azi/ am să-ți las prin testament toate amintirile netrăite?”- Ioan Romeo Roșiianu
Suntem oare cu toții prizonieri ai cuvântului din
această viață ascunsă-n simțiri?
S-ar putea răspunde afirmativ, dar și negativ.
Pentru cei care caută un răspuns plauzibil/
pozitiv-aș spune că toți oamenii sunt legați
între ei prin niște fire nevăzute cu ochiul liber și acestea ar fi
energia empatică, cunoașterea senzitivă și energia pozitivă personală.
Volumul de poezii scris de Ioan Romeo Roșiianu având
ca titlu „Scrisori de dragoste irosită” ne deschide universul
poetic cu o copertă de carte închisă la culoare(sugerând probabil partea
întunecată a existenței)-prin acest întuneric străbate lumina sinelui cu
imaginea unui om(scriitorul)care fumează/ meditează orientat oblic față de
imaginea de prim plan, chipul gânditor al omului este îndreptat spre viitor, la
fel și reflexia luminii pe cămașa de un alb strălucitor ce atinge
vestimentația gânditorului , ai cărui
ochi nu se văd. Totuși lumânarea din josul imaginii ar putea să -i lumineze
fața, la fel pana scriitorului să-i picteze în alb viitorul (astfel ochii ar
străluci, ar transmite ceva, fie și acel ceva, deocamdată trist).
Apariția unui volum de poezii cu titlul de mai sus a
fost în literatura română ca o lumină-n întunericul prin care lumânarea ar
putea să lumineze atât prin forma originală de abordare a conținuturilor cât și
prin noutatea abordării artistice.
Întrucât am fost creați după chipul și asemănarea
lui Dumnezeu, noi, oamenii avem în palmaresul existenței noastre posibilitatea
de-a arăta iubirea și compasiunea față
de semeni și față de noi înșine.
Poezia prin excelență e capabilă a prezenta prin cuvinte potrivite într-o suită de
momente lirice zbuciumul sufletesc al autorului, e sugestivă poezia care-ți trezește aceleași
sentimente ce l-au animat pe scriitor atunci când s-a hotărât să-și exteriorizeze
trăirile:
-„Mai știi că
de când iubirea a înflorit în inima mea ating mai ușor norii cu mâna când
sufletele noastre se plimbă pe stradă?”(Scrisoare despre adulter și suflete
pereche);
-„Așa a fost iubito, în vântul rece ca un blestem/
se lasă seara printre copacii dezgoliți de frunze/se vedea cerul pribeag
răvășit de nori uzi/ aducători de-ntuneric și ceață/ eu mă uitam în sus ca să
văd balconul și ploaia / care se prelingea de pe barbă în suflet/ în jos nu mă
uitam, iubito, ca să nu îți văd urmele/ imprimate pe asfalt în plimbarea
noastră/ nocturnă cu mine.”(„Scrisoare despre atunci când mi-e dor de
tine”).
Poetul e singur, atât de singur, bacovian de singur:
-„Mai știi când ți-am cerut să nu lași să
încolțească în umbra sufletului tristețea?”
„așa de frig mi-a fost aseară/ că m-am încălzit de
unul singur/ la raza răzleață de lună/ bătea vântul, iubito/ și nimeni nu știa
că liniștea/ începe acolo unde se termină zgomotul...”
Arhitectura poeziilor lasă cititorului o profundă
impresie de cunoaștere prin ochii autorului, de fapt a sentimentului transmis
prin vers în expresii revelatoare:
„Mai știi când ți-am scris pe umbra sufletului
singura mea declarație de iubire?”
Poeziile scrise de Ioan Romeo Roșiianu emoționează
cititorul și ele transmit ca-ntr-un ecou sentimente autentice exprimate;
prin repetarea unui cuvânt se întărește/precizează sugestia ce se vrea
transmisă:
„erai aproape de mine/ și totuși departe departe
erai”
„în colțul ochiului se înfiripa lacrima și se
stingea depărtarea”; degeaba vorbeai frumos despre noi/ dar erai deja în
brațele altuia/ puține amintiri comune/ spulberate de vânt.
Tonul direct și prozaic ne duce-ntr-o lume de o
particularitate singulară:
„am făcut duș și am uitat să îți spun că putrezesc
pe dinlăuntru”
Atmosfera poetică, deși prezentă într-o transcriere
lineară are o cadență interioară a sugestiei emoțional- inconfundabilă:
„de bună voie mi-am luat bilet la trenul ce mă ducea
spre moarte”
E o sugestie care te contaminează:
„eram aproape de mine și viața asta și, Doamne, ce
departe de viață eram”
Sunt poezii care au o viziune personală asupra ideii
poetice de comunicat:
„Așa a fost iubito, nimeni în ceasul acesta de
cumpănă nu a fost lângă mine”
Concluzia întristată- o punte îngustă spre adâncimi
amețitoare:
„Așa a fost iubito, și la miezul nopții am gătit
amintiri pentru ziua de mâine”
Poeziile scrise de Ioan Romeo Roșiianu în vers liber
au un ritm aparte care depășește prozaismul care nu are sugestie artistică.
Și...totuși..deși retras, însingurat bacovian uneori...prin
poeziile sale răzbate prin aer, apă, cer, pământ sugestia luminii și a
credinței în Dumnezeu:
„ Mai știi când ți-am spus că e prea frumos cerul ca Dumnezeu să nu fie
acolo?”/ Mai știi când ți-am spus că în ecoul frumuseții tale interioare se aud
și acum versurile mele tăcând?/ Mai știi când ți-am spus că Dumnezeu se
ascunde-n iubire, că el însuși e
înveșmântat în iubire?”(Scrisoare despre însingurat și însingurare).
Relația cu Dumnezeu pornește de la sugerarea
credinței pe care au avut-o părinții, bunicii și strămoșii noștri:
-„Iubito, Dumnezeul bunicilor mei a fost mai pur/
decât Dumnezeul părinților mei/ Dumnezeul părinților mei e de departe mai bun/ ca Dumnezeul meu/ lumea mea, iubito, nu maI
are puritate-n priviri/ și nici semnul
crucii în simțire și suflet”(Scrisoare
despre Dumnezeul bunicilor mei).
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, LSR, Baia Mare,
Maramureș, Ulmeni, martie, 2022
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu