de Gheorghe Pârja
Astăzi, 31 martie, se împlinesc 90 de ani de la
nașterea lui Nichita Stănescu, poetul care a deschis noi drumuri în poezia
românească, parte a unei trinități lirice reformatoare, alături de Mihai
Eminescu și Tudor Arghezi. Și alți geniali poeți români. A fost un admirabil
artist, care prin teoriile, jocurile din lumea cuvintelor, abilitățile și
viziunile sale a schimbat peisajul liricii noastre. A avut o viață plină de
culoare, de înțelepciuni și profunzimi remarcabile, cu o libertate asumată,
care sfida lumea, dar dătătoare de inspirație genială. Anul acesta intră în
rezonanță două cifre care se leagă de numele lui Nichita Stănescu: 31 martie,
90 de ani de la naștere și 13 decembrie, 40 de ani de la moarte. Suntem, cum
s-ar zice, în Anul „Nichita Stănescu”, cel mai important poet român de după cel
de-al Doilea Război Mondial, considerat de criticul literar Laurențiu Ulici. Și
mai recent și de criticul literar Răzvan Voncu.
Pentru generația mea, care a prins ultimele
transpirații ale poeziei dogmatice, ivirea lui Nichita a fost, cu adevărat,
schimbarea lumii în care trăiam. Pentru mine, marele ploieștean a fost chiar
buzduganul din poveste. A lovit în poarta ruginită a închistării proletculte,
instalată vremelnic și păgubos și la noi. Ne-a definit într-un fel personal
Limba Română, folosind metafora de duminică, dar și cea din zilele de lucru. Că
butucul limbii române nu stă în frunzele lui, ci în pământul acestei țări. Ne-a
învățat curajul expresiei, aventura argumentată a comparațiilor. Nichita ne
spunea că anul 1831, pentru istoria mondială a literaturii, a fost un an de
referință. În acel an au apărut unele dintre cele mai de seamă capodopere ale
culturii umane.
Goethe tipărea a doua parte din „Faust,” culminație
a gândirii poetice moderne, Stendhal dădea la iveală romanul „Roșu și negru”,
A. E. Poe își tipărea poemele, piatră de fundament a sensibilității noi, iar în
Valahia, Anton Pann tipărea în propria tiparniță „Poezii deosebite sau cântece
de lume.” Așa, el a devenit fondator al unui spirit intelectual și de viață
plutitor peste Balcanii seculari. Nichita i-a pus în ecuație modernă pe poeții
Văcărești ori, pe Topârceanu, pe I.L. Caragiale și pe fiul lui, Matei. Cu
balada Miorița ne-a stabilit destinul liric. Fără Miorița noi n-am fi fost
niciodată poeți. Cu Eminescu a avut o legătură specială, de mirare în fața
geniului: „Eminescu este cel mai dificil poet român și cel mai de neînțeles.
Dându-ne iluzia, totuși, că poate fi înțeles.”
Am avut norocul să-l cunosc în studenția mea. De la
om, la operă. Să stau în preajma lui cu alți mari scriitori. Tăcerea mea
ascultătoare în fața lui mi-a fost de folos. De la el am învățat tendința spre
sublim a gândirii, dar mai cu seamă a simțirii românești, întruchipată în opera
poetică eminesciană. Aveam încredere în vocația lui de reformator al liricii
românești. Atunci când prietenul, omul de așezată cultură, poetul Ion
Ardeleanu-Pruncu, mi-a sugerat că ar fi bine să-l invităm pe Nichita Stănescu
în Maramureș, nu am stat pe gânduri. L-am convins, a venit și ne-a cunoscut. Ba
a venit de două ori. Cele două călătorii ale îngerului prin Nord, le-am cuprins
într-o carte.
Mirări, întrebări, constatări, exprimări în stilul
lui de neconfundat. Am bătut cu el drumuri de cunoaștere prin Maramureș. De la
Sighetul Marmației, la Desești, de la Săpânța, la Săliștea de Sus, de la Bogdan
Vodă, la Borșa, din Baia Mare, la Finteușu Mare. În fiecare așezare a lăsat o
bornă de durată pentru destinul ei. Multe dintre zicerile lui unice le-am
așezat în cartea amintită. Fotografiile stau mărturie în Sala care-i poartă
numele, din Desești. Apoi, Serile de Poezie Nichita Stănescu, din satul de pe
Valea Marei, sunt cunoscute în țară și mai departe. O Școală gimnazială din
Baia Mare îi poartă numele. Dr. Terezia Filip este autoarea unei cărți de
referință despre opera Poetului.
Dar cel mai frumos însemn este apropierea tinerilor
față de opera lui. Când pe prispa casei din Desești i-am spus, în urmă cu peste
patru decenii, că poezia lui este destinată generațiilor viitoare a privit în
zare Muntele Gutâi. Mă bucur că nu m-am înșelat. A plecat din Nord lăsându-ne
un gând măgulitor: „Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai
frumoase locuri din lume, pe care am putut să le văd vreodată. N-am călătorit
foarte mult în străinătate, dar cât mi-a trebuit am călătorit. Am văzut câteva
țări, cum ar fi, să zicem, Anglia, Franța, Finlanda, Italia, Germania, țări
minunate. Nicăieri n-am întâlnit însă un spațiu atât de miraculos și atât de
splendid sufletește, de o frumusețe a personajului și de o frumusețe morală așa
cum l-am întâlnit în Maramureș și asta o spun nu pentru că sunt român, ci
pentru că așa este.”
Sunt liniștit sufletește că Nichita ne-a ascultat
rugarea de a trece pe sub porțile Maramureșului și a polenizat spațiul și
oamenii cu spiritul lui inventiv și aureola lirică cu virtuți unice. El și-a
construit propria poetică, una de stil înalt, pe care a exploatat-o cu dibăcie
în mai multe direcții. Cum observa, pe bună dreptate prietenul Răzvan Voncu,
Nichita este unul dintre cei mai iubiți poeți români ai tuturor timpurilor. Noi
îl prețuim pentru opera sa deschisă spre sufletul oamenilor. Pentru mine,
poezia lui Nichita a devenit o alternativă la visare în limba română.
Da, astăzi se împlinesc 90 de ani de la venirea pe
lume a marelui poet Nichita Stănescu.
P.S. Astăzi, ora 13, la Colegiul Național „Mihai
Eminescu” din Baia Mare va avea loc un simpozion consacrat acestui eveniment.
Vor conferenția despre opera și viața Poetului: prof. dr. Terezia Filip, prof.
dr. Monica D. Cândea, Dana Buzura-Gagniuc, manager „Nord Literar”, și Gheorghe
Pârja, autorul cărții „Călătoria îngerului prin Nord”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu