Cu o operă poetică extrem de vastă cuprinzând 24 de volume, scriitorul Al. Florin Țene, a luat decizia de a selecta câteva din creațiile sale poetice definitorii și le-a așezat într-o antologie lirică de excepție care include poeme de o mare performanță creatoare apărute într-o perioadă lungă de timp între anii 1974-2022. „Antologia «Întoarcerea la metaforă» dă ocazia cititorilor să călătorească în timp, cu 50 de ani în urmă şi să retrăiască alături de poet cele mai frumoase amintiri prinse în buchete stelare ce-şi răspândesc lumina dincolo de vreme.”- după cum stabilește Johnny Ciatloş Deak în nota editorului.
Cartea, apărută în 2023, în condiții grafice deosebite, la editura
Globart Universum din Montreal, oglindește traseul literar al autorului
dezvăluind particularitățile fundamentale ale citadelei poetice ridicată de Al.
Florin Țene. Antologia este concepută ca o expoziție de vitralii multicolore
mustind de metafore, de expresii lirice debordante, pe care le privești
fermecat trecând de la o etapă creatoare la alta, ca și cum ai traversa
saloanele unui muzeu de poezie. Cititorul care privește exponatele, devine
într-un fel, martorul înălțării fortăreței lirice a autorului care și-a
publicat prima poezie în adolescență pe când era elev în clasa a IX-a la Liceul
Teoretic din Drăgășani.
Fidel unor principii lirice potrivit cărora fiecare
compoziție lirică trebuie să se întrupeze, cu responsabilitate și ardoare, din
preafrumoasa și generoasa sevă a limbii române, Al. Florin Țene dă dovadă o
energie creatoare nestăvilită fiind înzestrat cu un har poetic unic, adânc, de
o mare finețe expresivă. Sau după cum scrie editorul și scriitorul Johnny
Ciatloş Deak în textul introductiv al volumului : „Prolificul scriitor Al.
Florin Ţene îşi trage seva puterii de creaţie din nesecata esenţă culturală şi
spirituală a sufletului românesc care reprezintă forţa sa regeneratoare. Se
observă în poezia domniei sale acea stare emoţională dorită, o chemare spre
acasă, printr-un dor cu înalte valenţe spirituale simţit şi trăit.” (p. 7).
Dorul după înaltele valențe spirituale dobândit în
1974, când a publicat volumul de versuri „Ochi deschis” nu l-a părăsit
niciodată pe scriitorul Al. Florin Țene, dimpotrivă, acest dor s-a amplificat
în toate cărțile de versuri pe care le-a scris și ale căror extrase poetice se
regăsesc în antologia de autor apărută în 2022 la editura canadiană. În urma
selecției poemelor care alcătuiesc volumul „Întoarcerea la metaforă” s-a născut
o foarte concisă istorie a creațiilor lirice ale poetului născut la Drăgășani
și stabilit la Cluj. Parcurgând capitolele din carte devenim martorii
progresului său creator așa cum s-a reflectat acesta în operele : „Ochi
deschis” (1947), „Fuga statuilor” (1979), „Nucul dintre două veacuri” (1996),
„Vitraliile mării”(1997), „Să ne unim mâinile prieteni”(1997), „Confesiunile
unui navigator pe uscat” (1998), „Moment poetic”(1998), „Cerul meu de
hârtie”(2001), „Cina cea fără de taină” (2006), „Antologie de poezie
românească”(2008), „A șapte zi după Artur”(2009), „Sonată pentru creșterea
ierbii”(2010), „Răbdarea pietrei”(2011), „Paznic la o pisică și un
cățel”(2011), „Sămânța din interiorul Cuvântului”(2012), „Germinația cuvântului
de sub zăpadă”(2012), „Contemporanul meu Iisus”(2012), „Călcâiul vulnerabil al
mării”(2012), „Emirate de gânduri”(2013), „Concert în lipsa mea”(2013), „În
genunchi mă-ntorc la Vers”(2014), „Platanii visează veșnicia”(2015), „Punte
printre cuvinte”(2015), „Întoarcerea poetului”(2022). Antologia cu selecțiile
din volumele mai sus amintite, se desfășoară pe 24 de capitole ilustrând o
tematică variată care include poeme de factură filosofică, poezii de dragoste,
creații religioase, pasteluri neasemuit de frumoase, introspecții lirice
referitoare la soarta poetului și a poeziei. Relevant este faptul că intrarea
în carte se face, nu întâmplător, prin intermediul unui motto semnat de
scriitorul Ionuț Țene, care se referă tocmai la magnificul destin al poeților
dintotdeauna: „Poetul este o poartă spre transcendent şi un curtezan neobosit
al nemuririi. Oricum el este «altceva» decât ceilalţi – primus inter pares – şi
vrea să se zeifice.”
Pe tot parcursul celor peste 60 de ani de creație în
domeniul literaturii române, de la publicarea primei poezii și până la
conceperea celor mai recente volume de versuri, președințele Ligii Scriitorilor
din România a transformat gândirea poetică într-un modus vivendi.
„Poetul-verbul unei abateri de la firesc
Poartă sub aripi visul îngeresc,
El este şi ploaie, secetă şi duh,
Pasăre măiastră rătăcind prin văzduh” („Abatere de
la firesc”)
Căutându-se mereu pe sine, interogând lumea
înconjurătoare, raportându-se la oameni și la istoria lor, autorul antologiei
„Întoarcerea la metaforă” este mereu altfel, este același mereu. Domnia sa
reușește, cu măiestrie, să folosească puterea cuvintelor care inspiră și
încearcă să surprindă miracolul vieții, al lumii și al luminii, îmbogățind
cărarea veșniciei cu poeme nemuritoare, cu metafore, personificări, epitete,
inversiuni și expresii poetice construite cu râvnă și har. Gândurile,
sentimentele, reacțiile, credințele, interogațiile și convingerile literare,
existențale și poetice pe care le împărtășește, astăzi, cu publicul deschis
spre poezie, reflectă o mare putere de persuasiune și o uluitoare forță
creatoare.
Viziunea poetică asupra lumii nu este accesibilă
decât scriitorilor înzestrați cu capacitatea de a zbura pe firmamentul
imaginației, examinând, de acolo de sus, orizonturile lumii și ale omenirii,
îmbogățindu-le cu nestemate lirice uimitoare, inexistente până la ei.
„El este acela care scrie,
Cel ce dictează este un destin,
Dacă salvăm din rană o poezie
O semnează el, cel anonim.” („Cei doi din mine”)
Dar, Al. Florin Țene, nu mai este demult un anonim
iar, atunci când scrie, poetul devine generos cu sufletele cititorilor pe care
îi împărtășește cu modul său unic de a celebra frumusețea anotimpurilor și a
naturii înconjurătoare așa cum procedează în poezii precum : „Debutează
toamna”, „Amurg de vară”, „Nucul dintre două veacuri”, „Farmec”, „Teascuri de
struguri”, „Întoarcere”, „Somn neliniștit”, „Eternitatea dorului de mare”,
„Memoria toamnei”, „Anfora de cuvinte”, „În toamnă vibrează un menuet”,
„Călcâiul vulnerabil al mării”, „Vibrația de lumină a lunii”, „Insolație”,
„Cântecul de vară”, „Despre…”, „Dincolo de rama tabloului”, „Legendă”, „Platanii
visează veșnicia”, „Din picăturile de rouă”, „Balada Oltului” și altele.
Al. Florin Țene, folosește limbajul poeziei pentru a
creiona portretele părinților și a se reîntoarce spre imaginea mamei,
transliterând în glas poetic miracolul copilăriei, revenind neobosit și
constant la magia tinereților îndrăgostite.
„S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
bronzul toamnei sună în frunza viei
şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.”
(„Poetul”)
Excepționale poeme creează autorul în jurul ideilor
de divinitate, credință, patrie și dor. Poeziile sale de dragoste abundă în
imagini pline de puritate care îmbracă în metafore îngerești chipul femeii
universale, dar mai ales, chipul doamnei Titina Țene, care i-a fost mereu
alături și cu care împătășește pasiunea pentru creația poetică. Ingenios
zămislite sunt versurile utilizate pentru a surprinde esența și misiunea
poeziei. Într-una dintre scrierile incluse în acest volum, autorul se întreabă
câtă poezie a mai rămas în noi și constată că „poeții nu mor niciodată” chiar
dacă „își îngroapă poemele” pe maluri abrupte, știind că vorbele lor sunt „mai
pline” și inimile lor mustesc de „vulnerabile” și trainice emoții.
„… aşa au apărut Poeţii
cu ritmurile în sânge,
dansul sacru al universului ce plânge,
din lacrimi îmbină versuri
pe care le şlefuiesc până ce devin lumină.”
(„Geneză”).
Cu volumul „Întoarcerea la metaforă”, Al. Florin
Țene ne invită să pășim în universul său liric prin intermediul unor poeme
revelatoare pentru opera sa literară. Reîntorcându-se la puritatea și
frumusețea gândirii lirice, scriitorul reușește să demonstreze că lira poeziei,
atinsă de veșnicie, deține cheia vindecării sufletelor zbuciumate și
însingurate, iar cei care îi ascultă glasul învață să se bucure din nou de viață
pătrunzând dincolo de dimensiunea banală, încrâncenată și falsă a societății
actuale.
LILIANA
MOLDOVAN
secretar
– Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor Români
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu