miercuri, 29 martie 2023

Cristian Manea, s-a arătat foarte încrezător în şansele de calificare la Campionatul European din 2024!

 

Fotbalistul naţionalei României, Cristian Manea, s-a arătat foarte încrezător în şansele de calificare la Campionatul European din 2024, după victoria cu Belarus, scor 2-1, ţintind chiar primul loc în grupă.

„Acesta a fost obiectivul, să luăm şase puncte în aceste două meciuri (n.r. – cu Andorra şi Belarus) şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie. Ăsta este fotbalul, noi suntem obişnuiţi de la CFR să suferim, important este că am luat cele şase puncte şi mergem încrezători la următoarele partide. Cei de la Belarus au prins aripi când au marcat, a fost o execuţie foarte bună. Păcat că nu a reuşit Denis Alibec să facă acolo 3-0, pentru că altul era scorul. Mereu e ceva de îmbunătăţit, nu sunt eu în măsură să spun ce, însă eu ştiu că lucrăm foarte bine, că suntem un grup foarte unit şi am spus că ne vom califica la acest European şi îmi menţin părerea. Eu am promis calificarea şi îmi menţin această promisiune. Sunt destul de multe critici, dar noi suntem noi cu noi când intrăm pe teren, stăm împreună în cantonament şi trebuie să rămânem uniţi”, a declarat Manea la finalul partidei de pe Arena Naţională.

Jucătorul campioanei României a afirmat că prima reprezentativă are şanse de calificare chiar şi înaintea Elveţiei, considerată favorita Grupei I.

„Eu prefer să jucăm prost împotriva Elveţiei şi să luăm cele trei puncte. De ce să nu putem? Fiecare meci are istoria sa. Noi mergem să câştigăm fiecare meci, asta ne transmite antrenorul, ce va ieşi, vom vedea. Trebuie să mergem să ne luptăm pentru primul loc, dar vom vedea la meciurile directe. Elveţia e o echipă bună, are jucători din campionate puternice, dar dacă vom sta bine în teren cred că avem o şansă. Totuşi, nu jucăm cu Germania”, a adăugat fotbalistul formaţiei CFR 1907 Cluj Napoca.

Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Belarus cu scorul de 2-1 (2-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

România şi-a îndeplinit obiectivul pentru această primă fereastră a preliminariilor, obţinerea a şase puncte din două partide, după 2-0 cu Andorra.

După două etape, Elveţia şi România ocupă primele poziţii în clasamentul Grupei I, cu câte 6 puncte, urmate de Kosovo, 2 puncte, Andorra şi Israel, cu câte 1 punct şi Belarus, cu 0 puncte.

 

                                                                                                  Cristi SOMEȘAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu