vineri, 31 martie 2023

Balada marilor neghiobi

 



Nicicând n-a fost în omenire

acea firească rânduială

(cu oameni înțelepți în frunte

și neoneștii la popreală),

 

ci – ca o dreaptă ispășire

a izgonitului din rai –

mereu neghiobii băgăreți

văzutu-s-au pe marii cai

 

ai unei jalnice istorii,

în care toate-s paradite –

morala-i tot mai rău văzută

de mințile înțelenite 

 

în pur regat material,

cum pragmatiștii recomandă

și legile statornicesc

pentru o lume-n debandadă...

 

Desigur, activiști-clănțăi

cu hâdul rol de trepăduși,

au fost destui, sunt și vor fi

printre cei mulți cu pluta duși

 

(precum ai noști ștefangheorghii

de până la decembriadă),

ce au ca scop ideologic

să facă nația să vadă

 

nu faptul perceput de ei

și dureros pân’ la revoltă,

ci-așa cum vor cârmacii hoți

o „democratică” recoltă:

 

cu cetățeni robotizați

(„Capul plecat nu e tăiat”)

sau, cel puțin, cu-aceia care

în sinea lor s-au resemnat!

 

Căci astăzi omu-i tot mai mic

în miliardele de semeni,

iar națiunile sărace

pe plan extern sunt lor asemeni.

 

Tocmai de-aceea globalismul

să ne-ntrebăm subtil ne-ndeamnă:

„Între atâția pământeni,

unde sunt oamenii de seamă?!...”

 

Dar nu aceia răsplătiți

- pentru  minciună sau trădare –

cu lefuri, funcții și distincții

ce-aruncă țara-n disperare

 

(vezi luxul ștabilor eterni

și-al javrelor pensionate,

care-ncasează de la stat

venituri ultradeocheate

 

și nimeni din această țară

nu îndrăznește să-i înfrunte,

fiindcă-s statul paralel

cu rol ocult-sforar de frunte),

 

ci-acei bărbați fără prihană

și doldora de-nțelepciune,

cu care zilnic viețuim

în palidă comuniune

 

și care-n toată lumea asta

(de globaliști interschimbată),

rămân modele pentru tineri

și pentru mintea nestricată.

 

Numai c-aceste minți de soi

a națiilor delabrate

prin bani, șantaj și sodomii,

nu doar că sunt de ștabi „uitate”

 

(că de, inculții nu admit

umbriți să fie de isteți!),

dar unele chiar au ajuns

în găștile de nătăfleți

 

(consilii, parlament, guvern),

de unde-nlăturate-au fost

pentru gândirea neconformă

cu al politicilor rost,

 

sau au plecat în mare grabă,

scârbite de ipocrizie,

ce una țării îi promite

și alta face-n gubernie.

 

Avem exemplul la-ndemână

cu România „democrată”:

în trei decenii și ceva

de „fierbere” organizată

 

întru deplina-ndepărtare

de bolșevismul strivitor

(cu Iliescu călăuză

și-al său marxism „luminător”),

 

iată-ne-acuma într-o stare

mult mai precară ca-nainte –

cu milioane de plecați

spre alte zări și lărgăminte;

 

cu peste-o sută miliarde

de euro împrumutați

și-ntreaga țară oferită

străinilor globalizați

 

(încât a devenit model

de colonie modernistă);

cu școala pusă la pământ,

o cercetare fantezistă

 

și cu reforme ce-și propun

să fac-o turmă din popor

prin manuale imbecile

și-un an școlar însăilitor;

 

cu tot mai mulți analfabeți

din cei numiți funcționali,

ce diplome își rostuiesc

ca să devină mari penali;

 

cu plagiate fără număr,

ai căror profitori infecți

sunt fie premieri inculți,

fie-n Cacademie fleți;

 

în fine, cu mentalitatea

de cetățean universal,

a cărui țară este-acolo

unde bănește e pe val.

 

Dar iarăși spun că toate astea

sunt pentru nația română

(popor creștin și milenar)

o încercare preadivină,

 

așa cum altădat-a fost

de trei imperii urgisit –

tustrele-s azi doar amintire,

iar românismul s-a-ntărit!

 

La fel și-acuma, globalismul

ființa n-o să ne-o clintească

prin mijloce ce ilustrează

esența lui satanicească.

 

Din contră, s-ar putea-n curând

ca să clacheze globalismul

și ca românii-nstrăinați

să-și ostoiască nostalgismul

 

- prin revenirea-n țara-mamă –

cu-a dorului sevă curată,

superbă hrană pentru suflet

ce-i de Hașdeu astfel redată:

 

„Fie pâinea cât de rea,

tot mai dulce mi se pare

când o știu din țara mea”.

 

               Sighetu Marmației,                                               George  PETROVAI

            29-30 martie 2023

 

 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu