Dan Pavel: “Se apropie alegerile și nu știu cu cine să votez. Cu o putere care nu dă doi bani pe mine sau cu o opoziție care mă detestă vizibil?”

 

Se apropie alegerile și nu știu cu cine să votez. Cu o putere care nu dă doi bani pe mine sau cu o opoziție care mă detestă vizibil? Pe putere o cunosc prea bine și știu că-i compromisă. Vândută pe puțin, nătângă până-n măduvă. E sleită de puteri și talent ca o târfă îmbătrânită ce nu poate renunța la o imagine fictivă pe care n-a avut-o niciodată. Trebuie să găsesc pe cineva în toată șleahta de gușați cu priviri goale care se înghesuie să taie panglici inaugurale la orice șapă nivelantă turnată pe milioane de euro. Aștept blazat regimentul de necro-jurnaliști și spălători de cadavre politice care să-i mai împrospăteze un pic și să mă lămurească. Se simte sfârșitul pentru vechea generație de ghiorțoi reumatici. Economia e pe drugi, resursele pe terminate. Ultraliberalismul trosnește din balamale. Sunt ultimele raluri. Ar fi moment de panică, dar sunt atât de îndopați încât nici măcar nu se pot agita. Nu se mai ascund când fură sau când sunt prinși cu minciuna. Gâfâiala și praporul umflat i-a făcut prea leneși.

Și-au injectat odraslele prin toate crevasele națiunii. Au umplut tocăria de ouă, ca gândacii din casele bătrânești. Plescăie pofticios văzându-mă captiv în jocul lor electoral lipsit de piese. Sunt prizonier într-un spectru politic ce pornește de la extrema dreaptă europeană și ajunge la extrema dreaptă ultranaționalistă. M-am trezit înconjurat de directori de vânzări, cu obezitate morbidă, care vând pastile pentru slăbit. Ei nu slăbesc niciodată, dar vor să mă însănătoșească pe mine. Creaturile astea mă sfidează relaxate pentru că n-am unde evada dintre mandibulele lor instituționale. Totul e al lor. Bălos, al lor. Frenetic și masturbator, al lor… Pastila de slăbit e tot ce pot să cumpăr. Au jecmănit, și-au însușit, au viermuit, au mestecat carcasa putrezită. Au trădat țara pentru care au jurat pe Biblie. Dacă ar fi avut o zgaibă de bun simț, ar fi fugit smeriți la inamic, ca trădătorii din Războiul Rece. Acum se uită somnolent la crevasele putrezite și așteaptă eclozarea odraslelor ce vor albi oasele de pe hoitul național.

Trebuie să găsesc ceva în insectarul de lucioși sătui de mine. Ceva care să se poată înfrupta hulpav și din copiii ce vor veni în urma mea. Măcar o opoziție care mă dezgustă, dar nu atât de intens cât o dezgust eu pe ea. O mică burghezie de cafenea, pedantă și împopoțonată caraghios, preocupată doar de flegme pe toată durata opoziției. A scuipat ba pe mine, ba pe reverul ei delicat. A dat în clocot de slugărnicie corporatistă, de poliție pandemică, de halucinații fascistoide și militarism. A vândut zâmbind antiromânism și anticreștinism la fiecare colț de stradă. În timpul liber a făcut lobby ecologist pentru mafia fosililor. Și-a pălmuit toți slujbașii electorali de parcă am fi fost iobagi îngenunchiați la papucul boierilor întorși în hotare. E opoziția educată la Londra și Sorbona care mi-a înfierat părinții și mi-a batjocorit bătrânii cu obrăznicia unui tractorist din Dorohoi. A aplaudat frenetic oagărimea care mi-i îmbrâncea și mi-i ținea în frig la pandemie. Protipendada elegantă a râs zgomotos de speranțele lor puerile, de vorba lor stângace, de sărăcia amară și de relicvele lor sfinte.

Acum îmi face ghiduș cu ochiul… jagardeaua glumeață care ne-a asmuțit frate pe frate și a râs de noi când ne băteam pentru ea. Și toate astea pentru ce? Ca să ne-arate cât este de evoluată și ispititoare. Oricât de înaltă ar fi școala, nu te poate transforma în om. A însămânțat intoleranță în sufletele tuturor, apoi a aplaudat batjocura în numele toleranței și acceptării. Chiar de ar ști măcar acum cât a greșit, protipendada progresistă n-ar putea fi onestă nicio clipă. Nici în al unșpelea ceas nu e în stare să-și îndulcească ghiersul de viperă parșivă. Măcar cât să mă mintă frumos ca să mă apropii din nou de ea. Să mă vrăjească cu glas dulceag și moderat sau să-mi promită lucruri. Nimic! – urlă un tunet categoric. Nimic! – răspunde un ecou distant. Nici cât să las garda jos, să mă las mușcat de beregată a nu știu câta oară. Vipera nu-și poate depăși sârma ghimpată a elitismului ca să mă îmbrățișeze frățește. Nu mai visez la un armistițiu onest, dar nici măcar efortul minciunii nu-l mai merit.

Chiar dacă eu aș putea ierta-o pentru că s-a înșelat amarnic, ea nu mă va ierta niciodată pentru că am avut dreptate. Ca orice bicisnică cuprinsă de frenezia narcisismului, nu se mai poate uita îndărăt din orgoliu, nici măcar atunci când știe sigur că-și dărâmă căsnicia. Mă doare. O simt cum mă privește uneori cu o compasiune neglijent simulată, dar nu mai are energie pentru mine. Se încăpățânează să cocheteze cu amanți scălâmbi pe care nu-i va convinge niciodată de farmecele ei. Pentru ea sunt târâtură, iar de aici, dintre viermii ca mine, nu pot evolua decât la o târâtură docilă. Asta dacă mă prosternez cum se cuvine, dacă gândesc ca ea, dacă trăiesc și mă închin umil la chipurile ei cioplite. Pentru a primi această grație ar trebui să tac smerit, poate să scuip pe steag sau să disprețuiesc vreo cruce. Să-mi neg orice tendință netrebnică de a gândi incorect politic. Să accept orice idee falimentară doar pentru că-i venită de-afară. Poate atunci, cu suficient efort din partea mea, aș atinge mântuirea progresistă, iar viermele de mine ar putea fi înălțat, în corul tunător al menopauzistelor divine, la o treaptă mai sus din infern.

La Dreapta Tatălui Politic și-a Sfintei Opoziții mă așteaptă cohorta de canibali evlavioși. Îmi zâmbesc printre măsele ascuțite, într-o încercare stângace de a imita umanitatea. Este ”soluția salvatoare” care plesnește de ipocrizie, de homofobie și balcanism hipertrofic. E procesiunea smerită a cerșetorilor de brânză și de atenție. Își târșâie zgomotos credința la sărbătoarea sfinților Tupeu și Flecarie. Urlă teatral un naționalism de saltimbanc scăpătat: Bine ați venit la Brigada Diverse varianta politică! Orice, numai scandal să iasă! Avem ideologia viralizării de TikTok – Cum să fii pârțotină de succes în zece secunde și să distragi atenția de la goliciunea interioară. Veniți la noi dacă vă plac glumele xenofobe cu deget în cur și platforma politică de asmuțire a câinilor la drumul mare. Pe unguri, pe gay, pe femei, nu contează pe cine… Găsești mata pe cineva care nu-ți place și punem câinii pe el!

Avem Black Friday la instigare. Avem și intelectuali grămadă, la fel ca restul partidelor de la putere. De la profesori de șmecherie, academicieni de școala vieții, filosofi de păcănele și până la intelectuali misogini. Pentru niște scriitori care n-au fost niciodată între picioare unei femei, autorii noștri imită foarte bine o pizdă cu vaginoză bacteriană. De la distanță arată aproape normal, dar de undeva vine un miros de neliniște. Glumim! În realitate ne lipsește căldura umană și profunzimea necesară pentru a trece drept vagin autentic. Dar nu contează… Votează-ne pe noi dacă îți displac în general toți oamenii care nu gândesc exact ca dumneata. Cum care este diferența de sentiment între opoziția noastră și opoziția cealaltă? Ne jignești, dom‘le! Păi și-ăia scuipă pe toată lumea care nu e ca ei, dar noi pupăm tricoloru‘ în timp ce facem asta!

În ce crede societatea asta moftologică? Mărșăluiește caricatural un patriotism abstract pe care nu-l pot defini dincolo de filosofia lui Nae Cațavencu: ”Româniiiaaa! Patriaaa! Țărișoara noastră sublimă! Nu voi să știu de Europa dumitale, eu voi să știu de România mea!!! Progresul, stimabile! Progresul!!! Că doar ești confrate cu mine!”. De undeva vine un iz fetid de Deja Vu. Nu pot să-l identific exact. Capitalizează pe sărăcie și deznădejde ca să câștige voturi cu vorbe goale. Sunt agațamente de valutiști politici care te prind la înghesuială ca să-ți tragă portofelul din buzunar. I-am mai văzut și-acum două decenii pe ulițele noroite ale copilăriei mele. Aceiași fanți de cartier, cuțitari de plăcere, semianalfabeți, hărțuitori glumeți și tari în gură. Au foamea în gât și prea puține reguli.

Îi știu prea bine pe mângâietorii ăștia de cap în gură. Dar n-aș putea… Chit că ar fi ultima opțiune dinaintea dispariției românilor din istorie, n-aș putea. Nu vreau să mă închin la vadimi dezgropați, vânduți pe preș în fața cimitirului. Nici măcar nu se ridică la nivelul cultural și intelectual al tribunului. Ăla era nebun, dar tobă de carte. Ăștia de-acum sunt doar nebuni. Sunt sacrificii morale nu compromisuri politice. N-aș putea ridica ochii din pământ ca să întâlnesc privirea prietenilor gay. N-aș putea veni cu fruntea sus în vizită la românii din lumea largă. N-aș putea să mă uit în ochii femeilor de lângă mine. Prefer să fiu urât pe nedrept de toată lumea, decât să fiu urât pe drept de cei puțini. Se apropie alegerile și nu știu cu cine să votez. Cu o putere care nu dă doi bani pe mine sau cu o opoziție care mă detestă vizibil?

Autor: Dan Pavel