Cam câte
rânduri de campanii electorale și de alegeri demo(no)cratice au avut loc în
postdecembrism, mai exact din 20 mai 1990 (Duminica Orbului) până în 2024, an
cu de toate (europarlamentarele comasate cu localele, pe urmă prezidențialele
și parlamentarele)? Dacă se iau în calcul și referendumurile (pentru trecerea
la parlament unicameral cu maximum 300 de membri, pentru demiterea lui Traian
Băsescu din funcția de primul om în stat, pentru modificarea neesențială a
Constituției), toate având darul să ilustreze că nu voința poporului este
supremul argument politico-social în originala noastră făcătură, atunci cu
certitudine că mulți dintre îndârjiții noștri concetățeni (cei pentru care
prezența la urne este în primul rând o obligație și abia pe urmă un drept
raționabil și amendabil) pot să fie mândri că, prin participarea la toate
scrutinele, au intrat de zeci de ori în cabina de vot.
Evident, cu
rezultatele arhiștiute pentru România și grosul cetățenilor, lucruri care nu-i
pun pe gânduri și nu le slăbesc nicicât elanul nătâng: (1)În pofida imenselor resurse
ale solului și subsolului, precum și a redutabilului potențial economico-social
din Decembrie 1989 (nu numai fără un cent datorie externă, ci și având de
încasat creanțe de ordinul miliardelor de dolari), țara a fost secătuită și
statornic așezată de politrucii postdecembriști în coada statelor din Uniunea
Europeană (UE), la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de
trai și de educație; (2)În trei decenii și ceva, România crucificată a ajuns la
uriașa datorie externă de peste 150 miliarde euro; (3)Prin neîntreruptul exod
(unii sociologi îi spun dezțărare) din toată perioada postdecembristă (cel mai
mare din mult încercata noastră istorie și din orice țară fără conflicte
militare), s-a creat un gol populațional de circa șase milioane suflete, proces
greu de stopat (cine naiba crede în cacealmaua repatrierii celor stabiliți de
ani și ani în străinătate cu întreaga familie?!) după ce însuși președintele
Băsescu-Petrov încuraja plecarea incomozilor („Cui nu-i place aici, n-are decât
să plece!) și după ce toți cârmuitorii mari și mici n-au realizat mai nimic din
ceea ce promiseseră în zecile de campanii (investiții, noi locuri de muncă,
trai decent, reducerea birocrației, eliminarea flagrantelor inechități sociale
și salariale) întru reținerea în țară a multora dintre cei mai valoroși români:
specialiști (cadre medicale, cercetători, profesori, ingineri, economiști,
oameni de cultură), meșteri și muncitori harnici, studenți înzestrați;
(4)„Legile făcute de hoți pentru hoți” (T. Băsescu) au impulsionat infracționalitatea
de toate vârstele și gradele (de la elevi și până la aleși, de la găinari și
până la criminalii în serie), au adâncit până în vecinătatea catastrofalului
decalajele dintre îmbuibații fără obraz (politruci, ciocoi, magistrați,
ghinărari de doi bani) și imensa masă a sărăntocilor nedescurcăreți (sic!), au
devitalizat învățământul și au distorsionat planul moral-spiritual al
locuitorilor de pe aceste meleaguri (locul binelui a fost luat de binele
discutabil sau chiar de răul sadea, al adevărului de minciună, al respectului
de impertinență și mojicie), toate astea contribuind la actuala brambureală
politico-socială: cârmuitori necalificați și puși pe căpătuială (de pildă,
parlamentari și miniștri certați cu legea, edili de teapa lui Cătălin
Cherecheș), indivizi găunoși și cu ifose, relații interumane încordate și
nesincere, instituții supraponderale și exasperant de indolente/ineficiente
pentru oamenii de rând.
Aceasta fiind
detestabila stare de lucruri din România democratizată în stil iliescian, băsescian
și globalisto-iohannian, tot ea ne oferă răspunsul (firește, indirect) la
sâcâitoarea întrebare: Pe când mult promisa digitalizare generalizată? Mă rog,
chestiunea pare a fi rezolvată de cârmuitorii de dreapta și de stânga (mai nou
de dreapta-stânga) aidoma atâtor „grandioase” proiecte...pe hârtie: „România
lucrului bine făcut”, „România educată”, „România în Schengen”, „Intrarea
românilor fără vize în Statele Unite”, votul electronic (promis de Iohannis
românilor în campania din 2014), dublarea alocației de stat pentru copii
(promisiune făcută în urmă cu trei ani și, desigur, neonorată de primul aflător
în treabă din statul nostru aparent și eșuat) etc.
Dar eu spun că
treaba asta (mare) cu digitalizarea nu se va rezolva nici curând și nici
integral, ci – la fel ca secularul proiect maramureșean cu tunelul pe sub Gutin
(în mai puțin de un veac, cam câte megatuneluri s-au construit în Japonia sau
Germania, două țări culcate la pământ de al doilea război mondial?) – mulți ani
de-acu înainte va fi un inepuizabil subiect de campanii electorale, chit că în
momentul de față există total inutilul Minister al Digitalizării (și nu numai),
în frunte cu „înzestratul” Bogdan-Gruia Ivan. Din următoarele două motive nu se
va face mai nimic concret la acest capitol:
a)Motivul fizic: în România secolului 21
încă mai există câteva sute (poate chiar mii) de cătune și zone mărginașe
neelectrificate, situație în care neghiobul proiect, dacă va fi realizat cândva
în atari condiții anapoda, ar fi totuna cu așezarea căruței înaintea boilor;
b)Motivul politico-ideologic al tuturor
cârmuitorilor din statul la vedere și din cel paralel: ăștia nu doresc ca,
printr-o reală digitalizare, tot omul curios sau interesat de pe aceste
meleaguri să cunoască harababura din finanțele țării, județelor și primăriilor,
cu colosalele cheltuieli ale instituțiilor statului (în mod deosebit ale celor
centrale), cu frecventele și sterilele deplasări în străinătate ale ștabilor
(președinte, parlamentari, miniștri, alți mulți băgători de seamă) și cu
nesimțitele venituri, poreclite „confidențiale”, ale acelora care, indiferent
de culoarea cârmuirii, mereu se situează deasupra legilor morale (aleși,
magistrați, mulțimea generalilor și chestorilor, sforari nedetronabili ca
Isărescu-Manole și Raed Araf(h)at, șefi de felurite comisii, servicii, comitete
și comiții).
E clar, scopul
acestor ridicoli și păgubitori luptători (cu gura) pe murdarele baricade ale
politicii noastre de haram nu este acela de-a veni în ajutorul concetățenilor
nevoiași (fac asta fie atunci când primesc ordin de la Bruxelles, fie în anii
electorali), ci de-a se înfrupta cu toții (familie, gașcă, partid) din
resursele financiare și materiale ale acestei țări, pusă pe butuci de ei și ai
lor prin furturi directe (majorarea în regim de urgență a nemeritatelor lor
venituri) și/sau indirecte (trafic de influență, privatizări frauduloase).
Prin urmare, la
nivel central (președinte, parlament, guvern, agenții, servicii, comisii,
autorități etc.) bătălia se dă pentru înșfăcarea sărmanului nostru buget (unul
din puținele bunuri naționale neînstrăinate), știut fiind faptul că cei de la
butoanele puterii iau partea leului pentru ei și ortacii lor.
„Bine, bine”, vor
spune unii, „o fi așa cum spui la nivel central, de unde se face redistribuirea
preferențială a banilor publici și a grosului fondurilor europene. Dar la nivel
local, ce anume îi îndeamnă pe catindați
să se încaiere pentru cele mai cu moț funcții publice (președinte și
vicepreședinte de consiliu județean, primar și viceprimar, consilier județean,
municipal, orășenesc sau comunal), mai ceva ca hienele flămânde pe un hoit? Că
aici toate sunt la scară redusă și la mâna grangurilor centrali: putere,
fonduri, lefuri și avantaje materiale. Nu cumva măcar pe ăștia îi mână la lupta
politică bunul gând de-a veni, după puterile conferite de lege, în ajutorul
comunității din care fac parte?”
Haideți să le luăm
pe rând. Sigur că la nivel local, mult mai lesne ca la cel central (aici
atitudinile curajoase și discordante nu doar că sunt rău văzute, dar chiar exemplar
pedepsite), există aleși care se dovedesc vrednici prin aceea că, pe perioada
mandatului, onorează/concretizează cam toate promisiunile făcute alegătorilor
în campania electorală, prin extensie tuturor membrilor comunității. Alde ăștia
(precum primarul comunei Ciugud, județul Alba, sau unii din primarii marilor
orașe vestice – Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara) sunt rari nu fiindcă fac
minuni (mă rog, realizările lor, îndeosebi cu fondurile europene atrase, par
minuni în comparație cu crasa nevrednicie a majorității edililor
postdecembriști!), ci pentru că s-au devotat trebuințelor localității și
cetățenilor ei, promisiunile din campania electorală și problemele locuitorilor
constituind fișa postului său de cârmuitor local.
Nota 1: În ce mă privește, eu cred că foarte necesară într-o
fragedă și originală democrație, precum cea de la noi, ar fi introducerea/deschiderea
la consilii județene și primării a unor carte,
în care să fie înscrise promisiunile președinților, primarilor și consilierilor
din campania electorală, ăștia din urmă fie că sunt independenți, fie că sunt
membrii de partid (se subînțelege, promisiunile formațiunilor politice din
teritoriu sunt automat preluate de toți membrii lor cu funcții publice). Pe
parcursul mandatului, toate aceste carte
să poată fi consultate periodic (să zicem din șase în șase luni) de
reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale și/sau de delegații ale
comunității, astfel încât toți aleșii să fie verificați, sancționați atunci
când se dovedesc ineficienți sau rău intenționați (de pildă, sistematic și fără
argumente temeinice boicotează propunerile constructive venite din partea
adversarilor politici), iar în ultima instanță chiar să fie demiși fie pentru
dezinteres, fie pentru rele practici.
Mai departe.
Alegerile locale au avantajele lor, care cu siguranță că-i atrag pe
descurcăreții fără scrupule: lefuri consistente, mașină la scară, plimbări în
țară și străinătate, relații cu duiumul, trafic de influență, comisioane grase
din licitații aranjate. Nu în ultimul rând, funcțiile publice constituie pentru
cei mai „destoinici” aleși locali (a se citi „cei mai nedemni și nepricepuți,
însă impecabili în raporturile cu șefii politici”) rampa de lansare spre
parlament, ministere, diplomație sau parlamentul european.
Nota 2: Nu de puține ori, aleșii locali (în speță consilierii)
procedează și votează/nu votează exact ca șparlamentarii.
Cine, mă rog, să-i ia la refec și să-i sancționeze, când însuși liderul
județean al pertidului le ordonă să nu se prezinte la ședințele care-i
dezavantajează? Taman asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă la Sighetu
Marmației, unde primarul este pesedist și viceprimărița penelistă, iar relațiile
la cuțite dintre ei se răsfrâng în mod jalnic asupra urbei și locuitorilor. Ei
bine, primarul a convocat o ședință urgentă, în care – pe bază de probe
zdrobitoare privind inutilitatea și reau-voință a viceprimăriței - respectiva doamna urma să fie zburată din
funcție. Însă, așa cum spuneam mai sus, consilierii liberali (care de regulă
sunt majoritari cu aliații lor conjuncturali) au primit ordin de la Ionel
Bogdan, tartorul liberalilor maramureșeni și președintele găunos al Consiliului
Județean, să nu se prezinte niciunul la respectiva ședință, altminteri își
pierd funcția. Ea (ședința) n-a mai avut loc, viceprimărița și-a păstrat
funcția și leafa (ambele nemeritate), iar acuma, din nou desemnată candidata
liberalilor sigheteni la funcția de primar, pretinde pe unde se nimerește că a
fost și continuă să fie victima pesedistului. Pesemne de aceea, la fel ca în
urmă cu patru ani, campania electorală „oficială” a acestei firoscoase catindate (e drept, deocamdată fără
afișe și poze gigantice), colegă de barou cu pesedistul, durează cam 3-4 luni,
iar cea neoficială 3-4 ani...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
8-9 martie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu